Paradis pierdut

Ierburile inalte se unduiau in bataia vantului si-i infasurara picioarele goale intr-o imbratisare totala. Pala de vant ii ridicase rochita si-i mangaia pulpele micute.

Fetita zambi cu gura stirba; de dimineata o controlase mama la dinti si ii misca pe rand pana ce gasi unul ce abia se mai tinea de gingie. Fetita protestase ca de fiecare data si insistase sa si-l scoata singura.

Legase dintele cu ata si capatul celalalt de clanta si se fataiese o data cu usa vreo jumatate de ora, pana ce mama reusi s-o pacaleasca pentru a nu stiu cata oara:

"Stai ca doar ma uit, promit ca nu ti-l scot, salbatico!" Binenteles, il scosese dintr-o data, fara ata, cu degetele care-i miroseau a tigari si a ceapa din tocanita ce fierbea pe soba.

Fetita racnise ca de obicei, nu de durere ci de ciuda si iesi din casa furioasa, zburatacind din razbunare gainile.
"Daca te mananca pielea, anunta-ma, facu mama din casa, te scarpin eu"...

"Lasa-ma-n pace", sopti fetita si-o lua prin gradina inspre valea verde, sa-si planga dintele pierdut. Trecu cu grija limba peste stirbitura proaspata si murmura cu obida:
"Of, nu mai cresc odata..."