sâmbătă, 7 mai 2011

La asfintit

Lasase puisorii de gaina sa-i treaca cu gherutele reci peste picioare, s-o ciuguleasca prostuti printre degete in timp ce closca cloncanea privind-o atenta cand cu un ochi, cand cu celalalt.

Incepuse sa se insereze si din drum se auzira talangile si mugetele bivolilor ce se-ntorceau acasa de la pasunea din capatul satului.

Lua cu grija un puisor auriu in palme si-l rostogoli dintr-o mana in alta, frecandu-l de obrajii ei rosii si bucalati, dupa care tragand cu coada ochiului la closca vigilenta, il puse jos intre fratii lui. Puisorul isi intinse aripile micute ca si cum ar fi vrut sa zboare, iar fetita chicoti amuzata.

Se ridica de pe trunchiul de salcam ce le tinea loc de banca in curte si porni agale spre poarta, murmurand prima strofa din poezia ce-o invatase ieri la scoala, aia cu pasarelele somnoroase.

Iesi in ulita sa vada cine e pe drum, cine matura in fata casei si cine sta la povesti. Numara aceleasi babe pe lavite si se aseza pe marginea santului, prefacandu-se ca nu vede pe nimeni, scormonind cu un betigas intr-un musuroi de furnici.

- Acasa-i doamna felcerita?

Fetita ridica privirea si miji ochii in bataia soarelui ce asfintea.

- Nu-i acasa, s-a dus la una de-i moare pruncu', zise fata reproducand intocmai ce auzise ea din curte mai devreme: "Hai doamna iute, ca moare pruncu'!"

Pruncii nu mureau niciodata pentru ca mama se ducea la ei si le dadea injectie si le punea termometrul in fund, dar femeile astea continuau sa vina repetand aceeasi prostie de fiecare data: "moare pruncu' doamna".

Nu stiu ele nimic, gandi fetita... cand se duce mama nu mai moare nimeni.

2 comentarii: