miercuri, 12 ianuarie 2011

Duşmanul

Fata îşi tîra picioarele încălţate cu săndăluţe roşii prin colbul uliţei cuprinsă de liniştea şi amorţeala amiezei cînd toţi păreau să fi dispărut în răcoarea camerelor umbrite de rolete de lemn.

Se-ncăpăţînase ca de obicei să nu rămînă undeva la umbră şi-o tenta mai mult cu oricînd pădurea, cu toate că promisese că n-are să calce pe-acolo.

În şanţul din capătul străzii toropite de arşită văzu mişcînd ceva şi se opri ştiind imediat că era duşmanul ei, singurul duşman pe care-l avea şi cu care nicicînd nu reuşise să cadă la pace.
Foto: Bogdan Stanciu

Se opri, evaluînd o rută alternativă, undeva cît mai aproape de gardul opus, sperînd să evite confruntarea şi porni cu inima strînsă şi cu ochii în căutarea unui băţ. Nu găsi, în schimb umplu poala rochiţei cu pietre mărunte de pe drum şi-şi zise: fie ce-o fi, de data asta vede el!

Se apropie cu grijă de şanţul în care forfota se înteţi şi parcă din pămînt răsări el, duşmanul cu gîtul întins spre ea, iar din ciocul întredeschis auzi sîsîitul acela ce-o punea mereu pe fugă.

Se-ntoarse pe-un călcîi şi-n graba ei scăpă pietrele din poală, o baretă a săndăluţelor roşii se rupse, căzu într-un genunchi iar gîscanul nebun o ajunsese şi-o pişca de mîini.

Se ridică de pe jos ţipînd şi tremurînd, cu genunchiul zdrelit şi intră repede pe poartă fără să se mai uite înapoi, convinsă fiind că monstrul o urmărea. Trînti poarta şi se lipi cu spatele de ea, de parcă gîscanul acela ar fi fost în stare să o dărîme.

Întoarse cheia în uşă şi se linişti încet, privindu-şi genunchiul pe care şiroia o dîră de sînge. Începu să plîngă cu obidă, văzîndu-se pentru tot restul vacanţei sechestrată în curte de teama duşmanului.

De ciudă, intră în casă răcnind cu scopul clar de-a o trezi pe bunica: Ahahaaaauuuu, picioruuuuu' meheeeeeu!

De ce să doarmă ea, cînd odorul suferă?

12 comentarii:

  1. Frumos, cand mai citesc cate o mini povestire de genul asta , imi aduc cu drag aminte de verile toride petrecute pe la bunici in care hoinaream cat era ziua de lunga si nu-mi pasa de niumic.Culmea ,aceleasi probleme le aveam si eu cu orataniile de prin batatura.Cu gansacul si cocosul o mai dadeam la pace,insa cel mai fioros pt mine era curcanul.Cu asta n-o puteam da la pace,niciodata.:-P.Tks.M-ai facut pentru cateva minute sa uit de problemele cotidiene si sa retraiesc (macar cu gandul)acele momente placute.Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Iulian, nu-i aşa că verile erau mai calde şi mai lungi?
    Îmi pare bine că te regăseşti în poveştile mele, îţi doresc mai multe aduceri aminte :)

    RăspundețiȘtergere
  3. M-am regăsit! Eu şi acum, aşa mare cum mă ştii, când dau cu ochii de un gâscan care vine spre mine cu gâtul întins, o rup la fugă :))

    RăspundețiȘtergere
  4. cea mai bună decizie, frăţică! Ce crezi că eu sunt mai vitează?

    RăspundețiȘtergere
  5. Ba da, mai lungi,mai calde , mai frumoase, asteptam cu nerabdare vacantele de vara.Si acum astept sa vina vara, dar parca nu mai are acelasi farmec.

    RăspundețiȘtergere
  6. Sigur nu mai are... acum avem griji, planuri :)

    RăspundețiȘtergere
  7. gascanu ala m-a fugarit si pe mine, de cateva ori cand aveam in mana o inghetata d-aia de 2500 de lei, pe care o scapam pe jos.....la cat de mototol eram.

    RăspundețiȘtergere
  8. Frumoasa postare! Mie si acum imi este frica de "dusman". Cand vad cate unul o cam iau la sanatoasa. Si nu am inteles nici pana acum daca sunt chiar asa de rai, sau ne-am creat noi acest mit?

    RăspundețiȘtergere
  9. http://armoniasimturilor.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  10. Daca te ataca un stol.... il strigam pe Nichita , nu pe buni :) frumoase amintiri !
    http://windwhisperer.wordpress.com/2009/01/07/razboiul-gastelor/
    zi buna, fratica :)
    xxx,j

    RăspundețiȘtergere
  11. Te-aș fi nominalizat la creație literară, dar mi-am zis că la Popularitate merge mai bine. Succes!
    http://mirelapete.dexign.ro/2011/01/blog-de-blog-2010/

    RăspundețiȘtergere