duminică, 2 ianuarie 2011

Cu ce mă ocupam eu înainte de Crăciunul 2009...


Mi-ar plăcea să salvez lumea. Să fiu un fel de Supermăniţă. Să ajung la accidente, să scot oamenii dintre fiare contorsionate, să-i salvez  de la înec, din incendii.

Mi-ar plăcea să ies biruitoare cu victima în braţe şi modestă să dispar in ceaţă. Staţi, tăiaţi ultima parte! N-aş putea s-apar de nicăieri cu victime peste 20 de kile. Sunt mică de statură. Buuun, trecem peste asta, dar insist să dispar în ceaţă cu tot cu modestie, pentru că aşa ar fi nobil. E drept că orgoliul meu ar vrea altceva, dar să ne ţinem de nobleţe şi altruism dezinteresat.

Alaltăieri m-am pornit la cumpărături, adică ultimele fleacuri, gen: praf de copt, zahăr vanilat şi pătrunjel verde. Am zis că mă duc la piaţă dar cum ploua, m-am gandit că ar fi mai comod la Carrefour şi-am luat-o spre Palatul Baroc, adică în sens invers pieţii.

Nici n-am trecut bine de semafoare, cand vad un bărbat întins pe jos în spatele unei maşini. Opresc şi alerg să-l salvez. Alerg doar dupa ce-mi blochez uşile din interior că nu-mi mai merge telecomanda, după ce-mi iau poşeta, telefonul din bord, aşa că alergatul meu e mai întarziat ... 

Omul se ridicase deja, il ajutase o fată. Maşina accidentatului e buşită rău in stanga şi aflu ca încercase să întoarcă pe linie dublă continuă. Era DE VINĂ! Peste drum, vreo 8 băgători de seamă, majoritatea pensionari, îşi dau cu presupusul. 

Omul leşină în braţele fetei, încerc şi eu să-l susţin cumva. Are ochii daţi peste cap. Încercam să-l aşezăm în Dacia papuc buşită. Îşi revine. Eu dau să-i deschid portiera, el leşină iar, impingand portiera în cădere. Îmi prinde degetele rău.

Ţip muţeşte, adică deschid gura şi nu scot un sunet, deşi am impresia că răcnetul pe care l-aş fi scos ar fi mutat pamantul de pe orbită. Îmi privesc trei degete pulsand. N-am voce nici acum. Fata se uita la mine lăsand capul într-o parte, ca şi cum l-ar fi scuzat. Leşinatul îşi revine cu toate că io nu-i găsisem pulsul. Poate-l voiam mort preţ de o secundă.

Vine poliţia în trei minute, Salvarea la fel. Sincronizare perfectă.

Eu sunt plină de noroi pe pulovărul meu portocaliu cu tot felul de chestii din nucă de cocos şi pe blaniţa mea albă. Plec. Fata cu care ţinusem leşinatul îmi doreşte sărbători fericite, cred că îi vine să mă pupe sau ceva. Am fost singura care am oprit. Pe partea cealaltă de drum, numarul băgătorilor de seamă a crescut. Evaluează cat ar costa reparaţiile Loganului care-a buşit Dacia papuc. 

Mă întorc acasă să mă schimb. Am senzaţia că am făcut ceva eroic. Asociez actul meu de bravură cu 24 decembrie şi încerc ca de obicei să profit, să ies cumva în caştig. Ceva cu faptele bune de Crăciun şi cu primitul înapoi înzecit. Sau înmiit. Sunt indulgentă cu mine şi nu mă judec prea aspru, mai mult chiar, o iau pe acelaşi drum vigilentă, pentru că în caz de doamne fereşte, să fiu pe fază!

Îmi pare rău că nu există meseria de salvator, în care să te plimbi toată ziua cu maşina şi cum se-ntamplă ceva, cum apari tu de nicăieri, îţi sufleci manecile şi te pui pe salvat oameni, apoi pleci cu un fel de aură în jurul tău, iar oamenii te privesc şi spun înmarmuriţi de admiraţie: Ea l-a salvat!

Iar am flash back-uri din copilărie de cand mă jucam de-a războiul şi eu eram Ecaterina Teodoroiu, aşa că închei aici. Şi mă dor încă degetele, iar unghia de la mijlociu s-a înegrit.

10 comentarii:

  1. o sa cada, si-o sa treaca, Supermanito.

    RăspundețiȘtergere
  2. n-a căzut, dar a trecut din 2009 Căline :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari pentru ajutorul dat si mai ales pentru gandurile de salvatoare. Esti o raritate in peisajul lumii moderne si e de bine, este nevoie salvatori ai oamenilor.
    Se pare ca ai o viata "plina".

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc, Constantin... Nu vreau sa ma laud, dar mie mi se pare normal sa sar in ajutor, asa am fost educata de familie si scoala, pe vremea cand eram invatati sa cedam locul in mijloacele de transport si sa traversam babe pe strada :) Si da, viata mea e oricum, doar plictisitoate si goala, nu!

    RăspundețiȘtergere
  5. tu batman, io robin :). la ultima zapada serioasa, eram in trafic bineinteles, banda pe care ma aflam nu se misca deloc pentru ca un baiat a ramas blocat in zapada. toate cele 10 masini dintre baiatu ala si mine l-au claxonat, si depasit, io am tras in spatele lui, pus avarii, si l-am impins. El mi-a multumit, restu m-am injurat ca am blocat banda. misto.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ma bucur sa te gasesc. M-as bucura sa il gasesc si pe cel/cea care m-a salvat pe mine cu putin inainte de Craciun in 1996, cand m-a lovit un camion si cand, dupa un numar de cascadorie (involuntar), am ramas pe liniile de tramvai multe minute pana cand cineva dintre privitori/trecatori s-a incumetat sa verifice daca am puls. Asta dupa ce sunasera la politie sa raporteze un accident mortal. Eu n-am agresat atunci pe nimeni din simplul motiv ca m-am trezit doar la urgenta, unde am apucat primul halat alb pe care l-am vazut si am intrebat ferm, dar extrem de politicos, cine e medic si cine imi poate spune in ce stare sunt capul si coloana mea. Ma rog, am primit si atunci si intre timp raspunsuri linistitoare, dar eu am indoielile mele in legatura cu capul, totusi :))
    Iti multumesc pentru ce ai facut, sperand sa existe undeva un lant intre aceste gesturi si aceste multumiri. Carmen

    RăspundețiȘtergere
  7. Salvatoarea noastra, te-am mai intrebat mai demult: de ce nu publici, fato? Esti buna!

    RăspundețiȘtergere
  8. zerocratie, un fel de "facerea de bine..." nu?

    RăspundețiȘtergere
  9. dulcinea, suntem înlănţuiţi cu toţii, iar capul tău băd că e în bună regulă. Mulţumesc şi eu de vizită :)

    RăspundețiȘtergere
  10. minoki, am publicat deja, doar la a doua mă cam codesc. Tu cînd mai scrii ceva, că tragi chiulul cam de mult :*

    RăspundețiȘtergere