joi, 16 decembrie 2010

Christmas Card, un alt film imbecil la care m-am uitat

Sunt un martir! M-am sacrificat din nou şi-am mai văzut un film idiot, de data asta cu tema Crăciunului. Filmul se numeşte "The Christmas Card" - american, cu  distribuţie anonimă, intrigă subţire, dialoguri de doi lei nu mai lungi de 4 replici fiecare, majoritatea fiind formate din maximum patru cuvinte, dar îmi vin în minte alea mai scurte: Let's go, Come here, Go my son...

Filmul începe cu o mînă de femeie care scrie o felicitare de Crăciun cu titlul generic "Dear army member" şi e trimisă random armatei, care armată o trimite fix în Afghanistan la un anume sergent Cody Nuştiucum. Cody ăsta e un tip cu ochi albaştri care se uită amuzat la camarazii săi care cîntă cu un aer ştrengăresc colinde de Crăciun. Cum felicitarea vine din Nevada City unde e iarnă în preajma Crăciunului, sunt surprinsă să constat că în Afghanistan pare a fi vară... atît după vestimentaţia militarilor cît şi pentru că ei cîntă şi petrec în aer liber.

Nici scenaristul acestui film nu are cea mai vagă idee despre locul de pe hartă unde este Afghanistanul şi nici despre iernile cumplite de acolo care culmea, sunt tot în preajma Crăciunului... Cum sunt obişnuită să constat că americanii în marea majoritate sunt complet pe dinafară la capitolul geografie chiar cu google-ul sub nas, hotărăsc să nu fiu cîrcotaşă şi să trec cu vederea această "scăpare".

Sergentul Cody are un prieten care sare în aer în timp ce descărca un camion. Prietenul, îi arătase o poză cu logodnica lui cu care urma să se însoare la vară, săritul în aer contramandînd definitiv nunta. Între noi fie vorba, explozia a semănat cel mult cu un foc anemic de artificii, semn că întreg filmul avea să fie o fuşereală ieftină.

Sergentul e marcat de moartea eroică a amicului său, iar superiorul îl trimite forţat în concediu în State cu misiunea de a duce tăbliţele de identificare a eroului mort "tinerei văduve". Sergentul se codeşte sfîşiat între dorinţa de a-şi servi patria şi datoria de a duce tăbliţele alea, dar ordinul e ordin. Se mai uită la felicitarea de Crăciun şi următorul cadru ni-l arată călare pe un Harley lîngă indicatorul de Nevada City.

Îşi face datoria, îi duce "tinerei văduve" tăbliţele, după care intră într-un Dinning unde comandă o salată de pui cu cartofi prăjiţi, pîine de secară şi ciocolată caldă, după care întreabă un client "unde e LATRINA". În timp ce bravul sergent e la budă, intră fix domnişoara care trimisese felicitarea şi-şi bagă mîinile în mîncarea lui crezînd că e ceea ce comandase ea la pachet, pentru că surpriză, aveau aceleaşi gusturi. Urmează nişte scuze, zîmbete şi întrebarea "care ar fi fost şansele ca ei să comande acelaşi lucru".

Sergentul se cazazează la singurul hotel din oraş doar pentru o noapte, iar proprietara îl invită să o însoţească la biserică. El cu felicitarea în mînă care înfăţişa biserica, acceptă. La biserică îi urează bun venit nimeni altul decît tatăl fetei ce-i halise din cartofi. Apare şi ea şi timp de trei minute se filează intens şi astfel am ocazia să constat că ambii sunt actori de mîna a şaptea şi aşa vor rămîne pe veci. Nu tu talent, nu tu expresivitate, iar de inteligenţă nu îndrăznesc să comentez, de teamă că aş fi nevoită să recunosc că-s la fel de idioată ca şi ei de vreme ce am stat să mă uit la un asemenea film.

Ies din biserică, iar tatăl fetei dă să traverseze strada după sergent, dar pe uliţa pustie apare un vitezoman care dă să-l calce. Bravul sergent îl plachează pe bătrîn, dă cu el de pămînt şi-i salvează viaţa. De acum, devine eroul familiei care-l duce acasă în ciuda opoziţiei sale vagi.

Casa din bîrne lîngă o pădure de brazi, e un vis tipic american şi după cum spune sergentul Cody, e exact cum a visat-o el. Îşi dă seama că se dă de gol şi-o întoarce ca la Ploieşti şi-i spune fetei că aşa şi-a imaginat doar.
Urmează nişte chestii: Cody cară lemne, tatăl fetei aruncă priviri cu subînţeles fetei care ar trebui să răspundă la fel dacă ar avea un dram de talent, iar se pun lemne pe foc, iar se coc prăjituri, se zîmbeşte tîmp şi la urmă tatăl îi propune lui Cody să-l ajute la fabrică pînă după sărbători.

Familia deţine o un gater din cîte înţeleg, iar Cody acceptă cu condiţia să nu fie plătit, doar pe casă şi masă. Iar e toată lumea fericită, iar priviri cu subînţeles, semn că tatăl fetei pusese ochii pe el şi-l vrea de ginerică. Din cînd în cînd este admonestat de soţia lui cu care trăieşte o intensă poveste de iubire de vreo 100 de ani şi cu care se plimbă în fiecare zi în locul "magic" unde a cerut-o de nevastă.

Între timp Cody trudeşte din greu la fabrică şi fiecare membru al familiei, inclusiv un unchi al fetei ies pe terasa biroului să-l privească muncind, dînd din cap mulţumiţi.

Apare însă iubitul de multă vreme al fetei, Paul, care e degustător specialist de vinuri şi călătoreşte mai mereu. Aflăm că tatăl fetei nu-l prea agrează, una pentru că se teme să nu-i ia fata de lîngă el şi pentru că i se pare că el e mai mult pe drumuri decît lîngă Faith a lor. Cuplul se mozoleşte pe canapea cînd apare Cody cu un braţ de lemne. Deduc că toţi se simt stînjeniţi, dar calitatea de actori slabi nu le îngăduie să aibă vreo expresie.

Aici începe complotul tatălui cu unchiul, care văd în Cody un candidat mai bun pentru fata lor mai ales că-l testaseră la muncă şi-l vedeau ca pe continuatorul afacerii familiei. Şi asta am dedus-o tot eu, că personajele nu dau prea multe indicii.

Nu insist pe următoarea jumătate de oră cînd se duc la Balul veteranilor şi unchiul complotist o cere pe Faith la dans doar ca să i-o smulgă lui Paul din braţe şi să i-o dea lui Cody. Paul crapă de gelozie şi o duce la cină pe Faith într-un local pe care-l închiriase special ca s-o ceară de nevastă. Ea acceptă fără nici o ezitare, cu toate că accidental alunecînd pe gheaţă căzuse pe Cody şi se sărutase cu el.

Îi duce lui Cody vestea cea mare şi-i spune că sărutul lor a fost o greşeală, el zice că bine şi eu ar trebui să înţeleg că este distrus. În schimb el lustruieşte ceva pe ascuns, surpriză pentru părinţii lui Faith. În ajunul Crăciunului se duc iar la biserică, iar sergentul cu Faith se filează intens din nou sub ochii geloşi ai lui Paul care se ridică şi pleacă. Pleacă şi Cody, dar lasă o scrisoare şi o hartă.

Familia se ia după hartă şi ajung în locul "magic" al cuplului de îndrăgostiţi tomnateci unde găsesc surpriza: o bancă cioplită de Cody şi felicitarea de la Faith. Ochi lăcrămoşi, priviri în zare, regrete. Cody nu mai era, daaar Faith ştie unde-l găseşte şi anume lîngă Podul Veteranilor  pe care sergentu-l văzuse într-o poză de pe peretele garajului şi-i plăcuse rău, căci exclamase "what a view".

În următoarea scenă îl găsim pe Cody belind ochii la un pod. Din privirea lui ar trebui să deducem că e trist, singur şi că tocmai a pierdut femeia şi dragostea vieţii lui, cînd... lovitură de teatru! În spatele lui apare Faith, care cu o privire şugubeaţă îl ceartă: să nu mai îndrăzneşti să pleci vreodată fără să-ţi iei rămas bun!
Se pupă şi gata. The End!

P.S. Da, sunt masochistă!

miercuri, 15 decembrie 2010

Domnişoara Petra la serbare

Serbările de pici au un farmec deosebit, sunt emoţionante şi amuzante. Luni, domnişoara Petra a avut prima serbare la grădiniţă, unde e în "dupa mică" - a se citi "grupa mică".
  O şedinţă foto, înainte de a începe serbarea.

O discuţie între fete, despre noile tendinţe în materie de modă.
Un scurt instructaj despre poziţia de "domnişoară"...
Domnişoara Petra, nu e mulţumită de eleva sa.
Poezie cu poalele-n cap, pentru Moşu'.

Şi oricît de Grinch aş fi eu... Ea e Crăciuniţa mea!

duminică, 12 decembrie 2010

Unii, alţii

Se ştie cîtă energie risipim noi romanii în politică. Se ştie că la vremea alegerilor se dezbină familii, se-nvrăjbesc fraţi între ei, părinţi cu copii, soţi şi soţii, din motive politice.

Aseară, la o petrecere, unul dintre invitaţi a găsit o ocazie nesperată de a face politică şi evident, de a impune şi celorlalţi simpatia lui pentru un anume fost candidat la preşedenţie, să nu dăm nume, dar să-i spunem în continuare Ochi de Peşte Fiert. L-am rugat  elegant să lăsăm dracului politica şi să ne vedem de ale noastre, mai ales că nu ne văzusem cu toţii la un loc de vreo 3-4 ani.

 Părea să fi-nţeles, dar după încă două pahare de pălincă, revine cu altă problemă arzătoare care nu suferea amînare şi se cerea dezbătută şi anume, concediul maternal, într-un cuvînt, "mămicile". "Mămica" lui, îl priveşte dispreţuitoare, îi zice să tacă, dar pe el îl lăsaseră frînele. Eu adopt tactica "mă-ntorc spre alt interlocutor şi mă prefac că nu te aud".
 Renunţă bosumflat.

Mă duc să mănînc, hop şi el. Se aşază la masă şi începe cu nişte platitudini gen "chiorul", "marinarul"... Înghit cu noduri şi oscilez între a mă ridica de la masă şi a-i da cu farfuria între ochi, în schimb aleg să inspir adînc ceea ce nu foloseşte la nimic. El ia asta ca pe o încurajare şi rău face. Îl opresc cu un gest al mîinii:

- Claudiu, cînd vei avea părerile tale, putem discuta, pînă atunci, dau pe Antena 3 şi ascult exact ce-mi spui tu.

 L-am lăsat cu dumicatul în gît, m-am ridicat de la masă şi m-am aşezat pe canapea, dar nu pe locul din apropierea lui unde stătusem mai devreme.

Cînd a revenit, era ca un căţeluş umil şi s-a mulţumit să le povestească celorlalţi cum a spart el un lacăt cu un pistol Carpaţi. L-au crezut cu toţii, inclusiv nevastă-sa care-l privea uşor amuzată, contrariată, întrebîndu-se desigur ce caută ea lîngă el.

 Şi eu mă întreb acelaşi lucru, mai ales că-mi pare o femeie cu toate ţiglele pe casă, dar na... există momente în viaţă cînd e prea tîrziu să mai schimbi ceva, de exemplu, cum să judeci oamenii altfel decît după aspectul fizic. Că şi el are vreo 30 de kile cu bocanci şi blugii uzi pe el.
 Şi să nu uit: şi cu pistolul Carpaţi la brăcinar.