sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Soldatul şi hangiţa

Războinicul cu zale de oţel
Călare pe roibul înspumat
Şi obosit, flămînd şi nemîncat
La uşa hanului bătu.

Cu ultime puteri, sleit şi-nfometat
Slugii-i întinse hamul
- Dă-i fîn, adapă-l şi du-l în loc uscat.

În uşă stă hangiţa, străină după chip
Cu ochii alungiţi spre tîmple, cu sîni ca de granit
Ce par a da să fugă de sub cămeşa-i aspră
Din cînepa făcută, bătută şi ţesută-n casă.

El o privi pieziş şi rece...
E o femeie slabă-şi zise şi merse mai departe
Se aşeză greoi pe lîngă foc
Şi porunci tăios: adu-mi bucate!

Femeia se supuse şi-i aduse-n grabă
Carne de oaie, vin şi-o pîine albă.
Rămase stană, privindu-l cum mănîncă
Strîngîndu-şi noduri şorţul şi aşteptînd poruncă.

El n-avea altă grijă decît să se-ncălzească
Să soarbă vin, iar calul să i se odihnească.
Să plece iar la drum, cu spada-ncovoiată
Duşmanii să-i alunge din glia-nsîngerată.

Hangiţa-şi prinse părul nod la ceafă
În graba ei de-ai strînge de pe masă
Firimituri de pîine, căni goale, oase
Un sîn ieşi obraznic de sub cămaşa groasă.

Mirat privi bărbatul la sînul dezgolit
Şi-apoi zîmbind spre-obrazul înroşit.
Hangiţa grăbi pasul, spre foc ea se zori
În timp ce soldatul, în urmă-i hohoti.

Se duse după dînsa, o prinse de obraz
Îi sărută cu sete o pată pe grumaz
Îi scoase sînul şi-l frămîntă în palme
Şi înfruntă rîzînd o ploaie de sudalme.

Hangiţa-i muşcă buza, îl îmbrînci de-o-parte
Soldatul îi răspunse, prinzîndu-o de coate
Trăgînd-o înspre dînsul, şi hohotind mereu
Îi zise: hai, stai la pieptul meu.

Îi ţine fruntea lată pe pieptul lui zdrobit
De lupte lungi purtate, de rană de cuţit
De lănci, săgeţi şi coifuri ascuţite
Ce şi le căpătase în luptele-i cumplite.

O clipă ce trecu... Femeia, se îmblînzi,
Ca mielul, ca bălaia
Şi trupul i-l cuprinse cu mîinile-amîndouă
Săruturi aşternîndu-i, ca picături de rouă.

Şi nu mai fu cuminte şi nu mai fu sfioasă
Şi îi conduse mîna, adînc pe sub cămaşă
Pe sînul tare şi mai apoi pe coapsă
Şoptindu-i la ureche: azi sunt a ta mireasă.

Soldatu-i îi răspunse cu răsuflare grea
Te vreau mîndră hangiţă, te vreau să fii a mea
Te vreau să-mi fii mireasă în noaptea asta scurtă
Cînd nici nu-mi pari aievea, ci-mi pari doar o nălucă.

Noaptea aceea fuse şi sălbatică şi crudă
Şi dulce şi amară şi-nceată şi pe fugă
Şi caldă, dar şi rece ca lama de cuţit
Şi foame şi foc şi dor nestăpînit.

Abia crăpă de ziuă, soldatul se-nzăuă
Iar sluga-duse calul, voinicu-ncălecă
Îşi sărută hangiţa, grăbit să plece iară
Şi dornic să se-ntoarcă la viaţa de cu seară.

Sunt hoţ de suflete-i strigă hangiţei!
Pe-al tău ţi l-am furat!
Ba nu, strigă hangiţa
De bună voie ţi l-am dat!

Plecă soldatul şi n-avea nici un gînd
Credea că tot ce-a vrut, a dobîndit furînd.
Şi ochii ei cei oblici şi trupul măsliniu
Şi coapsa ei cea dulce şi vinul rubiniu.

Zile lungi trecură şi nopţi fără de vise
Dar chipul ei şi trupul în minte-i stăruise
Şi o vedea în toate femeile din cale
Şi tresărea plin de fiori sub zale.

O blestemă cu sete de nu ştiu cîte ori
Şi tot pe-atît, o dezmierda prin somn
Nici foame nu-i era nici vinul nu-i plăcea
Ba era acru, ba botezat părea.

Multe hangiţe îl încălziră noaptea
Iar ziua se lupta, jucîndu-se cu moartea
Dar clipă nu era să nu-şi aduc-aminte
De sînul ei cel tare şi coapsa ei fierbinte.

Nu mai răbdă soldatul şi calul îşi struni
Lăsînd în urme lupte, spre hanul ei zori.
La poart-ajunse iară, cu calul numai spume
Voind măcar s-o vadă şi-apoi să plece-n lume.

Hangiţa-i ieşi-n cale şi tresări mirată
Obrajii se-nroşiră şi se-nmuiase toată.
Pe cînd era să cadă de dor, de fericire
O prinse el în braţe şi-o sărută-n neştire.

Tîrziu spre dimineaţă hangiţa-i povestise
Cum i-a fost dor şi cum se chinuise
Soldatul tăcea doar şi era-ngîndurat
Oare fusese hoţul, sau fuse el furat?

Asta-i legenda ce peste ani o povestiră,
Doi hoţi de suflete,
Şi-o liră...

joi, 25 noiembrie 2010

Ou sailănt naaaaait...

Doamne, ai milă!

Primele semne prevestitoare au apărut deja pe yahoo: o ciurdă de elani înhămaţi la sania lui Moş Crăciun, care-n afară de daruri o să ne aducă IAR "O silent night" şi "Linu-i lin" prin supermarket-uri, sclipiciuri, crăciuniţe, moşi, beteală, aglomeraţie, munţi de haleală, hectolitri de alcool, agitaţie, ochi daţi peste cap de evlavie, să fim mai buni, să fim mai răbdători, să avem la purtător obrazul de întors la palme.

Să golim rafturi, să lălăim lîngă brad, să ne prefacem fericiţi de rahaturile primite în dar de la "moş", să ne prefacem fericiţi chiar dacă n-am primit nici măcat o periuţă de dinţi second hand, să ne lăsăm "pătrunşi de spiritul Crăciunului".

Să ne-nbătăm, să mîncăm pînă ajungem la urgenţe, să ne pocăim timp de o săptămînă, apoi încruntaţi, încrîncenaţi, să rupem iar rafturile pentru a doua tură de beţivăneală, mîncat maioneze, murături, sarmale, fripturi unse, peşte.

Apoi, cu ochii cîrpiţi, obraji buhăiţi, dureri de cap şi stări de greaţă, să păşim în noul an, mai curaţi, mai uscaţi la buzunare, dar satisfăcuţi c-am cheltuit, lălăit, strălucit în două nopţi.

Toate ca toate, dar "O silent night" mă scoate din minţi, la fel şi "Linu-i lin" - mă duce în pragul isteriei. Piesele astea două repetate obsesiv, au devenit două dintre motivele pentru care am ajuns să urăsc Crăciunul. Na, c-am zis-o!

luni, 22 noiembrie 2010

Maşini pentru defecţi


Ce să zic eu... Îmi plac BMW şi Audi-urile, da` nu mi-ar trebui unu` nici să mă plăteşti; în primu` rând cred că nu au semnalizare din fabricaţie, că eu una rar am văzut vreunul să semnalizeze, şi-n al doilea rând am observat că  toată lumea se fereşte din calea lor, ca de tren la barieră.

Am mai bagat io de seamă că şoferii care le conduc sunt nişte puştani defecţi, că altfel n-am cum să-nţeleg de ce li se vede doar capu` şi o mână înfăşurată pe volan, de ce sunt toţi prăbuşiţi într-o parte şi de ce au privirea goală, ca de peşte fiert. Eu mă gândesc că mărcile astea de maşini sunt exclusiv pentru băieţi cu dizabilităţi fizice, ceea ce e lăudabil că s-au gândit fabricanţii. De unde deduc abia acum utilitatea a 5 locuri de parcare pentru handicapaţi la supermarket, locuri ocupate în general de aceşti bieţi batuţi de soartă, care presupunând a fi în pensie de boală, zac în baruri de unde se uită trist la gagicile care ies de la shopping. Şi cum folosesc expresii scurte, sunete guturale, gen: "Vez` mă ce bună-i aia, în timp ce-şi sug măselele zgomotos , mai mai că te apucă mila şi vrei să le cumperi o carte de colorat".

Azi am dat şi eu peste unul pe când mă duceam la shopping utilitar, (a se citi haleală) la Carrefour; şi cum e un semafor la viraj stânga, am stat cuminte să se facă verde, când văd un handicapat din ăsta în dreapta mea, înfigând botul maşinii înaintea alei mele. Evita să mă privească, o fi timid băiatu`, până când mă-nfig şi eu mai in curu` ăluia din faţa mea, moment în care băiatu` cu BMW -u` se uită sictirit spre mine, vede că-s gagică, baga zâmbetu` lui bun care se vrea cuceritor şi face plictisit cu un deget: ma lasi? Mă uit la el zâmbind, deşi mintea mea inventa pe loc încrucişări nefireşti între cele mai apropiate neamuri ale lui şi dau din cap hotărâtă: NU TE LAS! Şi-a dat ochii peste cap, a strâmbat din buze, a pornit în scrâşnet de roţi, semn că era foarte nervos, şi-a luat-o pe banda aialaltă, a ocolit semaforu`, a tăiat calea celor de pe contrasens şi a intrat la Carrefour, primu`.

Într-un fel, tot el a câştigat, da` dacă s-ar fi încăpăţânat, jur că intram în el, ceea ce cred că a înţeles din felu` categoric în care m-am uitat la el; în definitiv, statu` la semafor e numai pentru fraieri? Există un cod rutier pentru "jmecheri" şi dacă da, de unde-mi fac şi eu rost de unu`?

Aş dori pe această cale să las un mesaj acestor "jmecheri", deşi am mari îndoieli că şi-ar pierde vremea citind altceva decât vreo listă de meniuri: Domnilor "jmecheri", nu vă mai daţi mari cu BMW-urile şi Audi-urile cumpărate din Căpşunia, Cremvurştia, Şniţelia, Pizzelia, pentru că ştim cu toţii că n-aţi dat pe ele mai mult de 5.000 de euro şi mai ştim şi că sunteţi doar nişte rahaţi cu ochi, care mai devreme sau mai târziu sfârşiţi înfăşuraţi delicat în jurul vreunui copac, în timp ce în boxe se tânguie Copilu` Minune. 

Ştim că gagicile voastre sunt nişte ştoarfe care vă evaluează bărbăţia după cât de bine v-aţi pensat sprâncenele şi câţi cai putere aveţi. Nu voi personal, care aveţi doar o gloabă, ci maşina. Mai ştim şi că odata ce vă-nsuraţi, vă lăsaţi burta de bunăstare, ca să moară "fraerii" de invidie, faceţi plozi pe care-i invăţaţi că lumea e geloasă pe valoarea lor. Mai ştim şi că ţoalele de pe voi sunt contrafăcute, că n-aveţi slujbe, că scrieţi cu â la începutu` cuvântului şi-n general că sunteţi idioţi.

Mai ştim o mulţime de chestii, da` acuma mă gâtuie invidia şi-mi blochează neuronii responsabili de mişcarea degetelor care tastează, mai ales cel mijlociu, care uimitor, stă ridicat în sus!

Azi

Sirenele urlă din toate părţile de parcă aş fi în Brooklyn: nenumărate colici biliare, bolnavi închipuiţi, ţigănci care nasc al 9-lea copil în maşina salvării.

Plouă şi toţi oamenii oraşului par a fi pe străzi, plini de elanul începutului de săptămînă ce se va domoli de mîine-ncolo.

Azi îi urăsc  pentru că ei sunt vii şi eu împietrită.

Îi urăsc pentru că îşi fac iluzii, că ţes planuri, că-s îmbrăcaţi la costum dîndu-şi aere. Îi urăsc că sunt isterici, veseli sau nepăsători, iar eu apatică.

Mă urăsc pe mine pentru că mă cuprinde depresia şi nu ştiu s-o alung... Pînă acum o păcăleam cu muzică, rahaturi şi filmuleţe motivaţionale, dar de-o vreme încoace s-a prins, s-a şmecherit şi nu se mai dă dusă cu una cu două.

În fine, mă urăsc c-am scris asta.