vineri, 1 octombrie 2010

Scrisoare din arest

Dragă mamă, nevastă, domnul popă,

aflaţi despre mine că sunt bine şi sănătos, care sănătate v-o doresc şi vouă. Eu sunt bine şi sănătos împreună cu colegul meu de celulă care e un băiat foarte fain, un pic cam negru la faţă da-n rest e băiat bun, chiar dacă în prima zi m-a pălit în cap cu un picior de scaun.A făcut-o pentru că nu mai suporta să mă vadă cum mă chinui, aşa a zis el şi cum îmi puneam io toate speranţele într-un necunoscut adică, în ceghevara ăla.
Ieri am primit vizita unor oameni de treabă care mi-au cîntat nişte chestii despre Iisus şi Armaghedon. Vestea bună e că atît Armaghedonul, cît şi Iisus vin curînd.
Dragii mei, dacă pînă acum aţi fost nişte curve păcătoase ( dom' părinte, sărumîna lu' matale), ar fi cam cazu' să vă îndreptaţi spre Yehova, ca să nu pieriţi în grave chinuri despre care mi-au vorbit fraţii de la vizită.
Zice că dacă nu vă pocăiţi şi nu recunoaşteţi puterea lui Yehova, dracu' vă ia! Şi mai zice să nu care cumva să daţi sînge nici măcar la copiii voştri, căci e păcat de moarte: Florico, dacă scoţi copiii din plasament, să nu le dai sînge nici dacă moare!

Mamă dragă, te rog să ai grijă de Florica, s-o ciomăgeşti ca o mamă cînd trebuie, că tu ştii că femeia nebătută e ca ziua fără soare şi te mai rog să ai grijă pe cît poţi să nu se mărite prea curînd, măcar primii 15 ani. Să-i zici lu' frate-miu că nu io i-am dezvirginat vaca, fuseseră deja alţii înaintea mea.
Domnu' părinte, îmi pare rău că tre' să vă zic, da' m-am întors la domnu' Yehova, care e altu' decît ziceţi sfinţia, împărăţia şi măreţia voastră, amin.
Cu aceste cuvinte, vă îmbrăţişez cu drag,
al vostru, Flore

PS. Mamă, te rog să-i zici lu' Florica să dea drumu' la Martori în casă, că io i-am trimis.
Vă pup cu toată gura, Flore

joi, 30 septembrie 2010

Poveste cu popa

Cu toate că satul părea să fi uitat deja din a doua zi crima ciobanului, nunta nevestei şi chemarea şefului de post la capitală, unele amănunte legate de toate aceste întîmplări stăruiau încăpăţînate în calea uitării colective: jumătate de sat era mahmură, iar jumătatea trează era la biserică, respectiv babele indignate mai mult de măritişul rapid al  fostei de-acum neveste a ciobanului, decît de crima ce-o înfăptuise el " la beţie săracul".
Biserica rămăsese ultimul bastion de moralitate al satului, cu toate că popa, nu prea era. Nici bastion, nici moral. Se zvonea chiar că fusese ademenit de greco-catolici să treacă la ei, cu argumentul unei parohii mai apropiate de oraş şi beneficii mai mari.
E drept că zilele popii erau oricum numărate, asta datorită obiceiurilor lui păcătoase de a se aghesmui cu vin nesfinţit în fiecare seară pe la casa cîte unui enoriaş şi mai umbla vorba că preoteasa îl părăsise cu tot cu copii de vreo două ori, rezultat al acuzaţiilor de prea şi foarte mare curvie. Popa negase însă tot, o pusese pe mă-sa să-i recupereze atît nevasta cît şi copiii şi după căteva zile de evlavie şi pocăinţă, ispita-l ducea iar în curtea oamenilor şi-n paturile văduvelor din sat.
Nici păcatul lăcomiei nu-i era străin: după ce că lua taxe pentru botezuri, nunţi şi înmormîntări, sfinţit Logan-urile şi BMW-urile flăcăilor întorşi din Spania, parastase, pomeni, sfeştanii, îşi deschisese şi-un magazin pe care-l aproviziona cu marfă la negru adusă cu portbagajul din Ungaria şi cu ţigări de contrabandă. Pe lîngă asta, îşi făcuse şi-o turmă frumuşică de oi şi părea că ăsta e doar începutul.
La nervi, mai suduia şi înjura enoriaşii, iar la beţie se încăiera cu ei şi cîştiga întotdeauna pe principiul  "dai în mine, dai în Dumnezeu".
Azi, se hotărîse să folosească păţania ciobanului ca pildă după slujbă, că de măritişul femeii se cam ferea să pomenească dat fiind faptul că o mai vizitase şi el în serile în care se simţea mai încercat de singurătate şi amărăciunea vieţii.
Simţi în suflet o tristeţe mare cînd zise cu vocea lui tunătoare: iată Doamne, un fiu al satului nost' a călcat pe cărări greşite şi-a făcut păcat de moarte... Lăsă o pauză pentru freamătul babelor şi efect după care, amintindu-şi că are o petrecere acasă, îşi făcu cruce şi  zise grăbit un "iartă-l Doamne, că n-a ştiut ce face" şi lăsă babele ce nu apucaseră să-i pupe patrafirul cu mîinile întinse şi gurile căscate.
Musafirii ce-l aşteptau erau nişte preafericite feţe venite să definitiveze pactul de trecere întru cele sfinte şi trebuicioase la biserica rivală.
Babele ieşiseră bombănind din lăcaşul sfînt, promiţînd mari mişcări sociale în sat, revolte şi ştiri de la ora cinci, ceea ce şi înfăptuiră a doua zi cînd puseseră de-un puci în faţa gardului bisericii  cu televiziune, chirăituri, interviuri, acuze şi vorbe grele la adresa feţei bisericeşti ce tocmai împacheta în grabă.
Cînd se trezi cu reporterii la casa parohială, el tocmai ce îndesa portbagajul prefericitului Mercedes cu prosoapele primite la botezuri.
- Părinte, cum răspundeţi la acuzaţiile aduse de enoriaşi? întrebă o duduie de la ProTV
Popa trînti vădit enervat portbagajul şi zise printre dinţi:
- No comment!

miercuri, 29 septembrie 2010

Poveste de la crîşmă

În tot acest timp, în sat vestea căzu ca un trăznet. De fapt, nu căzu nicicum, ci o adusese şeful de post direct la cîrciumă, dar aşa mi-a venit mie să zic ca să măresc suspansul.
Şeful de post parcă bicicleta de gard, scoase pistolul şi împuşcă un cîine care îndrăznise să-l latre, băgă pistolul la loc în toc şi intra cu pas legănat în crîşma ce se numea Generalstor Compani&Ghiţă. Îşi scoase cascheta  în semn de respect pentru adunătura de beţivi ce zăceau pe la mese mîngîind tandri pahare cu vodca şi sticle cu bere Noroc, îl împinse pe fostul paznic ce adormise cu capul pe masă şi se aşeză pe locul acestuia, constatînd cîteva secunde mai tîrziu că stătea într-o băltoacă de pişat.
- 'Tu-ţi Dumnezeii tăi, sări el ca ars şi-i arse un şut în coaste paznicului ce-şi continua somnul pe cimentul murdar, mi-ai dezonorat uniforma, porcule!
Ceilalţi săteni se simţiră datori să-i urmeze exemplul şi după ce dădu fiecare cîte-un picior omului, îl tîrîră în şanţ lîngă cîinele mort. Paznicul însă rînjea fericit în somn şi mormăia: hai la revoluţie...
Poliţaiul îşi trecu ostenit parcă, degetele grăsulii prin părul care-i mai rămăsese în vîrful capului şi după o pauză de efect, zise:
- A dracului cioban, ce m-am mai luptat cu el. Se făcu că nu vede sătenii ce se regrupaseră în jurul lui cu gurile căscate de curioşi şi tăcu de-al dracului.
- Hai zi, domnu şef, îndrăzni Costel, un nepot de-al lui căruia îi promisese că-l bagă-n poliţie.
- Băi, hai să vă zic: am fost azi dimineaţă la stînă să-l arestez pe cioban pentru turistu' ăla sau ce drac era, de l-a omorît. M-am dus singur, că de... datoria-i datorie şi io-s singuru' p-aici care se luptă cu infracţionalitatea. Se uită atent la fiecare, moment în care se simţiră datori dacă nu chiar obligaţi să scoată exclamaţii aprobatoare şi chiar admirative.
- M-am luptat cu el mai bine de două ore... Au sărit cîinii pe mine, berbecu'... Ciobanu' a scos toporu' de sub pernă, da' tot i-am venit de hac.
Sătenii poposiră cu privirea pe burdihanul imens al şefului de post şi parcă se auzi un murmur de neîncredere.
- Ce bă? Nu credeţi? 'Tu-vă mumele-n ... de prăpădiţi, că de nu eram eu, vă omora ăla pe toţi mă, că i-a zis nenorocitului ăla de paznic că pune de-o revoluţie şi voi staţi şi vă uitaţi la mine ca proştii. Ţărani proşti ce sunteţi! 
Poliţaiul se înroşise la faţă, o venă se zbătea să-i pleznească pe frunte şi de frica unui atac de apoplexie, Costel sări să-i aducă o bere rece, că dacă pe unchiu-l lovea damblaua, adio Poliţie, adio banii care-i dăduse cică să "ungă mecanismele". Şefu' gîlgîi juma' de bere, îşi mai şterse o dată fruntea şi continuă:
- Abia după ce i-am ars un pumn în falcă, un uppercut în barbă şi-un picior în coaie l-am dovedit. Apoi am chemat mascaţii, care n-au mai avut altceva de făcut decît să-l bage-n dubă. L-am dat pe tavă, ca să zic aşa, să se laude ei, că io-s om modest. 
- Aşa e, se auzi iar corul binevoitor. Noroc, şefule, eşti tare! Ciocniră sticle şi pahare şi comentară aventurile şefului de post, reconstituind bătălia, lovind aerul cu pumni şi picioare, cu ochii la poliţaiul care satisfăcut se descheie la guler şi dădu drumul unei găuri la curea.

În celălalt capăt de sat, nevasta ciobanului aflase vestea de la televizor şi de bucurie, îşi adună cei şase copii de pe la centrele de plasament, îşi mută amantul în casă şi dădu cep la butoiul cu vin ce-l ţinuse ascuns în şura unde ciobanul nu călca de obicei, de teamă să nu trebuiască să dea fîn la animale.
Femeia tăie porcul din coteţ şi invită toţi vecinii, susţinînd că se simţise datoare să cinstească memoria turistului mort de mîna bărbatului ei. Aduse la cunoştinţă că ea nu mai vedea nici un motiv să nu-şi "refacă viaţa", că doar n-o să stea singură ca după mort şi că se şi mărită cu ocazia asta. Motivă hotărîrea dînd exemplu o doamnă de la televizor, a cărei bărbat n-apucase încă să se răcească-n groapă c-o şi pălise dragostea şi se mărită cu altul... D-apăi ea, care are încă bărbat viu, da' o să zacă-n puşcărie 25 de ani.
C-aşa au zis la televizor: Bărbatul riscă 25 de ani de puşcărie pentru fapta sa. Femeia îşi făcuse un calcul rapid şi decisese ca 58 cu 25 fac o grămadă de ani în care n-are rost să stea ca proasta să-l aştepte s-o ia-n pumni, asta poate s-o facă oricare alt bărbat din sat.

Paznicul se trezi cu umărul amorţit, se adună cu greutate din şanţ şi intră la loc în crîşmă. Salută cu respect pe şefu' de post, cu două degete la un chipiu imaginar şi se duse să-şi ia bere. Se-ntoarse şi se aşeză umil la masa vecină şi după un gît de bere ce-i potoli focul din maţe, îl întrebă pe poliţai:
- Şefu, te-or găsit domnii ăia de la Bucureşti că ziceau că vor să stea de vorbă cu matale, c-ai lăsat un criminal să umble liber prin sat să-l prindă mascaţii în timp ce mata  erai de negăsit.
Poliţaiul se înecă şi-l apucă o tuse grozavă. Se ridică de la masă şi-l luă la palme pe paznicul buimac:
- 'Mnezeii cui te-o făcut de vagabond, m-ai desconspirat javră ordinară! Eram în misiune sub acoperire, icni el în timp ce căra pumni pe spinarea omului, pînă ce Costel îl potoli cu vorbe mieroase şi linguşitoare
- Dă-l dracului, unchiule, că ăsta habar n-are ce vorbeşte, habar n-are că el doarme liniştit cînd mata eşti la datorie şi-l păzeşti de criminali.
Poliţaiul se aşeză la loc gîfîind, bucuros că l-a oprit cineva că altfel cădea din picioare de efort. Îşi aduse aminte de misiunea de acoperire şi rînji în sinea lui: aprigă muiere Ana Bobului!

marți, 28 septembrie 2010

Poveste de la stînă II

Nici nu se crăpase bine de ziuă, cînd ciobanul nostru se trezi într-o hărmălaie de lătrături, behăieli şi se gîndi c-a venit lupul.În loc de asta, se trezi c-o lumină orbitoare-n ochi, bufnituri de paşi şi voci care-i răcneau:
Ieşi afară, javră ordinară!
Cum ciobanul  suferea de-o mahmureală cruntă şi-o durere atroce de cap, iar lumina aceea îl săgeta pînă-n creieri îi trecu al  doilea gînd  prin minte: îl bîntuia colegul cioban pe care-l omorîse de-o săptămînă, gest regretat aseară cînd învăţase cuvîntul ăla nou, ceghevara. Fantoma îl zmuci şi-l aruncă pe-un scaun într-o maşină., îi dădu doi ghionţi să nu se mai zbată şi-i zise: stai liniştit băi muie.
Ciobanul era confuz, la el la stînă nu mai auzise cuvîntul ăsta şi-l fulgeră al treilea gînd: fantomele învaţă prostii acolo unde se duc. Adormi la loc, fără să apuce să finalizeze al patrulea gînd, adică să-şi aducă aminte unde auzise el de ceghevara şi de ce îi stăruia în mintea tulbure.
Visă că poartă uniformă kaki şi beretă roşie şi răcneşte la o mulţime de oameni din care cel mai bine-l vede pe fostul paznic de la SMT plîngînd şi ştergîndu-şi mucii cu mîneca. Lasă că merg io la revoluţie moşule, mă bat io şi pentru tine, îi zise ciobanul în vis. Faţa paznicului se luminase şi în jurul capului avea aură d-aia ca icoanele din biserică. Era fericit, săracu'. Cînd dădu să se-nchine la fostul paznic, călătoria spirituală îi fuse întreruptă iar de-o voce aspră:
Ieşi afară, javră ordinară!
Se dezmetici la fel de mahmur şi realiză că era într-o dubă, din care-l trăgeau doi poliţai ce-şi aruncaseră caschetele pe jos de nervi. Lîngă dubă erau nişte muieri cu microfoane colorate şi-l tot întrebau:
Îţi pare rău de ce-ai făcut?
Ciobanul zîmbi tîmp cu gura ştirbă de trei dinţi din care doi îi pierduse desfăcînd sticlele de bere, iar unul îi rămase într-o bucată de brînză şi zise moale un "da", fără să ştie exact de ce anume trebuia să-i pară rău.
Abia mai pe seară după ce se limpezise la cap, află că ciobanul coleg pe care-l omorîse era de fapt un turist rătăcit căruia îi împrumutase şuba lui şi băuseră juma de noapte rachiu de piersici, vodcă şi la urmă spirt cu frecţie.
I se părea oarecum nedrept ca-n momentele astea grele, el să fie închis şi să nu poată bea de supărare la el la stînă, aşa că-şi aduse aminte de băiatul cu nume de legumă şi-ncepu să răcnească ceghevara, pînă un coleg de celulă îl pocni cu un picior de scaun în cap. Aşa se strecură ciobanul nostru iar în lumea viselor, unde o voce îi şopti:
Eşti un prost! Ceghevara al tău e mort!

Poveste de la stînă

                                                        Foto: Bogdan Stanciu
Cum romanii sunt pătimaşi de felul lor, nu mă mir că politica e un subiect de discuţie pînă şi la stînele de oi, unde ciobanul pune de-o Mioriţă proprie între el şi oaia lui preferată, că pe colegul cioban l-a omorît deja la o beţie cu spirt medicinal combinat cu frecţie de mentă.
Ieri dăduse o fugă pînă-n sat să-şi bată ritual nevasta, în eventualitatea că l-ar înşela şi apucase să-l vadă pe băiatu' ăla cu nume de legumă la televizor. Mazăre parcă... Îi plăcuse bereta aia şmecheră şi roşie, da' mai ales uniforma kaki.
Morfolise gînditor ultima coajă de pită din casă, scotocind pe sub pat după băutura pitită de vreun amant al nevestei şi nu găsi. Inspirat de imaginea de războinic a lu' Mazăre şi intărindu-i-se instinctele de justiţiar precum măciuca de cioban, îi mai arse o scaltoacă nevestei, pentru că faptul că nu găsise băutură pitită sub pat nu însemna nimic în favoarea ei. Însemna doar că ea şi amantul băuseră tot.
Plecă înjurînd cu mica pradă de război din pensia mă-si, un amărît de 10 lei şi se opri la crîşmă să-şi tragă sufletul. Acolo, se aşeză pe laviţa de lemn lîngă fostul paznic de la SMT, care dădea gînditor din cap, cu lacrimile şiroindu-i printre ţepii din barbă.
- Ce-ai moşule de plîngi aici singur ca prostu'?
- Uite mă, plîng că-s bătrîn.
- Şi pînă azi n-ai fost?
- Am fost mă, am fost, dar acuma-mi pare rău că uite - şi arătă spre televizorul plin de praf , muşte strivite şi ceva care arată vag a vomă de pe colţul barului- băiatul ăsta ne cheamă la revoluţie şi io-s prea bătrîn ca să mă duc.
Băiatul era acela cu nume de legumă care-l instigase pe cioban să-şi bată femeia. Află de la moşu' fost paznic la SMT că-l dăduseră toată ziua la televizor.
- Auzi moşule, da' ăsta cine îi?
- Bă, nu cred că-i Băsescu că ăla e chel, nu e nici Iliescu că ăla e bătrîn. Nu ştiu cine e, da-mi place de el că vrea să se bată.
- Şi mie, şopti gînditor ciobanul, dînd pe gît vodca din paharul soios. Simţi iar că-l apucă dorul să dea în cineva. Cineva mai slab, sau mai beat ca el. Se uită lung la moşul de lîngă el care plîngea iar, bălmăjind cît îi era lui de bine cînd era paznic la SMT şi bea toată ziua, juca cărţi şi spărgea seminţe:
- Ce vremuri măăă, ce tinereţe am avuut măă şi cît am mai muncit...

Ciobanul se răzgîndi şi se mai uită o dată la bereta aia roşie. Se ridică şi-şi puse măna-n şold la fel ca băiatu' ăla cu nume de legumă şi se-ntoarse hotărît acasă: o omor, dumnezeii mă-si de curvă.
Găsi însă uşa ferecată, semn că femeia o luase prin sat, sau pe la amanţi, dracu' s-o ia. Porni şi mai aţîţat spre stînă, dădu cu piciorul în cîinele ce venise să-l lingă şi-i păru rău că-l omorîse pe colegul cioban, pentru că dacă ar fi fost viu, putea să-l omoare acum strigînd: CEGHEVARA!