vineri, 3 septembrie 2010

Omul Al Cărui Nume Nu-l Rostim mă lasă să-i pun poza!

Respectiv, Liviu ( Omul Al Cărui Nume Tocmai L-am Rostit), soţul Georgianei!

Dispută filozofică

Aşa s-ar putea înţelege desigur, din această fotografie... Dar nu, probabil că-i povesteam Georgianei cum, pe vremea cînd eram elevă de liceu şi aveam apucături mai puţin rele ca-n prezent, fumam la poalele bisericuţei care acum e în Băile Felix, dar înainte fusese lîngă Palatul Baroc cunoscut de mulţi sub numele de Muzeul Ţării Crişurilor, aflat întîmplător la vremea aceea pe traseul meu de la şcoală.
Şi unde să-mi fi odihnit gleznişoarele ostenite şi mai ales cum altfel, decît trăgînd o ţigară la umbra ctitoriei vechi de 400 de ani.
Şi mă mai mir uneori că-mi merge rău!
Lăsînd autocompătimirea ce-mi place aşa de mult uneori la o parte, vreau doar să spun că unii oameni par a-ţi fi prieteni de o viaţă, parcă i-ai cunoaşte de cînd lumea şi pămîntul, aşa cum s-a întîmplat cu Georgiana şi Cel Al Cărui Nume Nu Va Fi Rostit  decît dacă-mi dă voie el ( să-i pun  poza, desigur)!

luni, 30 august 2010

Dacă aş fi Dumnezeu pentru o zi... continuare, că nu mă pot răbda pînă mîine

Ex.5
- Vistiernicule!
- Tu cine mă-ta eşti de mă deranjezi de la "Tînăr şi neliniştit"?
- Nu contează cine sunt eu, am o cerere!
- Arogantule! Crezi că ochii tăi albaştri mă impresionează?
- Lasă asta... Ochii albaştri au făcut furori înainte de anii '90! Vreau să-mi dai nişte bani şi repede, că am treabă!
- Pentru ce vrei banii?
- Am nevoie urgentă de nişte extensii de păr, ştii... am avut păr lung, eram cancerul femeilor şi a bărbaţilor de-o-potrivă, da' a trebuit să mă tund.
- Păi de ce?
- Cum să-ţi spun eu... A venit un nebun şi m-a poreclit Mireille Mathieu... Nu înţeleg de ce, pentru că eu speram să mi se spună "Nana Mouskouri", mi se pare că aduceam mai mult cu ea şi atunci mi-am adus aminte de tinereţe cînd făceam semnul victoriei cu două degete în VE şi-aveam pleată. Aş vrea să reînvii spiritul acelor vremi...
- Stai puţin.... Ce vremi?
- Alea în care purtam pleată.
- Aaaaaaaaaaaa, cînd erai ministrul sporturilor? Sau mai înainte?
- Auzi vistiernicule... Eşti cam obraznic şi să ştii că atunci cînd voi fi preşedinte, îţi voi desfiinţa postul!
- Domnu' Crin, păi nu puteţi cît timp Angela e Dumnezeu!
- Angela fiind?
- O femeie care s-a tuns şi-ţi face cadou coada ei pentru extensii, în concluzie îţi dau bani doar de vopsea de păr că ea e brunetă! Daaar, aş fi dispus la concesii dacă mi-ai spune cu ce-l hrăneşti pe Victor Orban.
- Păi, pot să-mi sun avocatul?
- Uite, eu m-am arătat dispus să-ţi finanţez podoaba capilară cu care crezi tu că vei cuceri generaţia în blugi... Apropos de asta, bunică-miu poartă blugii mei vechi, dar nu asta e important. Vreau să-mi spui pentru că sunt curios: Cu ce-l hrăneşti pe Orban?
- Cu vodca, vistiernicule şi cu drumul mielului...
- Ce e drumul mielului?
- Păi, vistiernice dragă... El cîntă mereu " Un' te duci tu mielule", întrebare la care mielul nu i-a răspuns încă, de aceea, am stabilit că rolul lui în partid este acel de a hotărî o dată pentru totdeauna rolul acelui miel misterios ( spion KGB după părerea mea), în geopolitica partidului...
- Hmmm, io cred că mă minţi şi că asta cu mielul e doar unica amintire de la Cenaclul Flacăra şi a studenţiei lui Orban! ŞI mai cred că ascunzi unele adevăruri esenţiale. Te voi interoga mîine, cînd Angela nu va mai fi Dumnezeu şi vei putea veni la mine pregătit. Apropos, adu şi tu un Dom Perignon, că nici extensiile nu-s pe gratis!

Leapşa de la My Experience

Am primit o leapşă de la My Experience, cu subiectul:

"Ce parere aveti? Este ok sa intri in Greva fiscala? Este umilitor ca trebuie sa stai la 3 cozi in fiecare luna ca sa depui declaratii?"

Da, este ok să intri în orice fel de grevă, eu care cu multe posturi înainte mi-aş fi făcut kibuţ, este ok să nu stai la coadă pentru nimic, pentru că NIMIC nu merită timpul tău irosit, NIMENI nu are dreptul să-ţi dicteze ce să faci cînd te plictiseşti, cînd mai degrabă te-ai holba la un deal verde sau la munte ruginiu, la o femeie frumoasă sau la un bărbat sculptural, la un copil superb.
Nimeni nu are dreptul să decidă că tu trebuie să stai la cozi, indiferent pentru ce... C-o fi vorba de mîncare, de plătit impozite, sau de orice altceva, trebuie să fii liber să decizi dacă eşti dispus să plăteşti ceva. Poate n-am citit eu bine în Constituţie, dar cred că printre drepturile garantate, nu se numără şi cel de a sta la cozi.
Şi ca să revin la subiect: Aş intra în grevă fiscală, dacă m-ar fi plătit editura în altceva decît în cărţi.
Totuşi, consideraţi că sunt alături de voi, vă susţin în totalitate. Şi cînd vă hotărîţi să intraţi în grevă de a mai plăti datorii la bănci, să-mi daţi de ştire, fac şi bannere!

O dau mai departe lui Flavius, Attila şi Bogdan, ei sigur plătesc drepturi de autor!

Dacă aş fi Dumnezeu pentru o zi...

aş desfiinţa toate instituţiile statului. Aş pune în locul miniştrilor nişte vistiernici la care omu' s-ar duce să ceară bani, după următorul model:

Ex. 1
- Domnu' vistiernic, am nevoie de bani să construiesc o autostradă.
- Bun, dă-mi planurile, aprobările, expropierile şi termenul de execuţie.
- Am tot.
- Bine, dacă ai tot, îţi dau banii, dar dacă la termenul stablit nu eşti gata, îţi confisc averea, îţi dau foc la casă şi te castrez. Te-nvoieşti?
- Mă-nvoiesc, boieri dumneavoastră!

Ex. 2

- Domnu' vistiernic, am nevoie de bani să-mi iau un tractor şi-un plug.
- Bă, ai pămînt?
- N-am boierule, da' lucrez pentru alţii şi fac şi eu un ban.
- Bun. ia d-aici, da' să ştii că te verific şi dacă te prind că cu banii te-ai dus la curve şi la Mulen Ruj, îţi iau BMW-ul din bătătură, îl dau la fier vechi şi fac din el mixer. Te prinzi?
- Mă prind, boierule!

Ex.3
- Domnu' vistiernic, am nevoie de bani să-mi fac un bordel.
- Femeie, bordelul e imoral!
- Domnule, eu nu contest asta!
- Ia banii şi-mi aduci în fiecare lună lista cu clienţii!
- Doamnă, nu pot aşa ceva, decît dacă ţării îi iese ceva din asta!
- Păi, îi iese! Îi iese sex fără obligaţii, romanul scapă de stresul unui serviciu la multinaţională, de cel a unei neveste frigide şi grase şi de blenoragie!
- Şi taxele?
- Le plătim lunar, regulat ca ciclul menstrual!
- Bine. Dar dacă nu-mi dai taxele ştii că fiecare curvă de-a ta va purta în piept Litera Stacojie, simbol la decadenţei şi infamiei?
- Ştiu, preamărite şi mă supun!

Ex.4
- Măi dragă domnule, aş avea nevoie de bani ca să acopăr datoriile PSD-ului din campanie.
- Auzi domnu', dumneavoastră nu sunteţi tovarăşul Iliescu?
- Ba da, măi animalule, cum m-ai recunoscut?
- Păi mă ţineţi de cot!
- Măi dragă, în sinergia faptelor şi-n meandrele concretului, ar fi bine să dai nişte bani, nu de alta, dar flacăra violet a mistuit tot şi-am rămas în deficit, ca să zic aşa...
- Tovarăşu Iliescu, v-aş da, dar ştiţi că Poliţia s-a desfiinţat de către Angela, care e Dumnezeu pentru o zi şi-n locul ei avem poteri călare, care nu stau la discuţii cu vistiernici prăpădiţi ca mine şi mă trag în ţeapă cît ai zice " Vlad The Impaler, alias Vlad Dracul"?
- Cine Dumnezeu e Angela?
- E Dumnezeu, nu v-am zis?

Va urma...

duminică, 29 august 2010

Iertările

Intrase răcnind în casă, cu sîngele şiroindu-i de la genunchi pînă pe şireturile tenişilor chinezeşti din picioare, toată lacrimi şi durere.
-Ce-ai păţit fată? o întrebă mama cu mîinile-n şold şi cu mimica aceea de martiră pe care şi-o lua întotdeauna cînd constata că creşterea copiilor e uneori o mare încercare pentru ea şi că "mai bine nu te-aş fi făcut", refren cu care fata se obişnuise aşa de mult încît, nu se mai străduia deloc să-i descopere altă semnificaţie decît a unei tînguiri oarecare.
- M-o-mpins Doriiiiiiiiiin şi-am picaaaaaaaaaat! Hohotea şi lăcrima şi-şi privea rana purpurie cu marginile negre de la praful de pe trotuar, pielea jupuită pe lîngă care ţinea protectoare palmele mici, neîndrăznind să o atingă.
Mama scoase rivanolul şi un cocoloş de vată din dulăpiorul unde-şi ţinea şi temutele seringi în cutia aia de metal în care le fierbea pe aragaz şi dădu să cureţe rana.
- Auuuu, se văietă fata, pînă nici măcar nu reuşi s-o atingă. Mă doareeeee!
- Hai gata, făcu mama cu blîndeţe, că nu ţi-or ieşi maţele p-acolo.
Chestia cu maţele ieşind printr-o rană din coate sau genunchi îi abătea fetei întotdeauna atenţia fetei de la tragedie, încercînd să-şi dea seama cum ar putea să iasă maţele din burtă taman prin locuri unde-ar fi greu să şi ajungă, d-apoi să şi iasă.
Tamponul îi atinse uşor marginile rănii, iar fata bîţîia din piciorul celălalt, cu toate că durerea nu era aşa de grozavă cum dorea ea să se creadă. Ocaziile în care-şi zdrelea genunchii erau un mijloc de a atrage puţină atenţie, la care nu întotdeauna i se răspundea aşa cum se aştepta.
- Termină cu smiorcăiala, că-ţi dau două, să ai de ce plînge!
Fata se linişti subit, mulţumindu-se să-şi tragă nasul, ceea ce atrase nişte priviri ucigaşe din partea mamei, a căror mişcări de curăţare deveniseră ceva mai nervoase, conştientă fiind că fata n-o să mai îndrăznească să zică nici mîc, oricît de tare ar fi apăsat ea.
- Gata eşti, poţi să pleci, îi zise.
- Da' nu mă pansezi?
- Nu că se vindecă mai repede dacă e aerisită, zise mama şi se aşeză la loc pe scaun şi citi mai departe din cartea pe care-o ţinuse întoarsă pe masă ca să ştie la ce pagină rămăsese.
Fata ezită să iasă fără pansamentul cu care voise să impresioneze pe-afară şi mai ales să facă vinovatul crimei să-şi ceară iertare.
- Nu vii să-l cerţi pe Dorin pentru ce mi-a făcut?
Mama întoarse capul spre ea, se uită în felul acela care sugera că "încă un cuvînt s-aud că...." şi fata făcu stînga-nprejur, ieşi din casa , se aşeză bosumflată pe bancă şi-o lăsă pe Gabi şi vreo doi pici să-i studieze rana.
Dorin plin de remuşcări, stătea lîngă trandafirul agăţător şi-o privea vinovat şi speriat de urmări.
- Să ştii că n-am vrut să te-mping aşa de rău. Mă ierţi?
Fata se făcu că n-aude, nici nu-l privi, ba mai mult se-ntoarse cu spatele, brust interesată de tăbliţa cu numele străzii de la intrarea în scară.
- Hai măăăăă, mă ierţi? Te rog io frumos, o să vezi că de azi înainte o să te apăr de oricine, insistă băiatul cu voce plîngăcioasă.
- Bine mă... catadicsi ea într-un tîrziu, te iert.
- Da' nu mă spui lu' tata, plusă Dorin.
- Nu te spun, da' poate te spune maică-mea, aici n-am ce face. A zis că dacă te prinde, e vai de pielea ta, minţi ea, ştiind că toţi copiii pe o rază de doi km, tremură de frica maică-si. Unii din cauza penicilinelor, alţii că se-ncumetaseră să se joace sub geamul ei, sau făcuseră prea multă gălăgie şi-n consecinţă fuseseră trimişi atît la blocurile unde aparţineau, cît şi în pizdele mamelor lor.
Lui Dorin i se cam muiaseră picioarele şi se vedea pe el că analizează atent posibilitatea să nu se mai apropie niciodată de fată, sau de scara unde locuia ea şi-n momentul acela i se păru o idee bună şi rezonabilă, pînă cînd auzi vocea care-i dădea fiori:
- Mai băiatule, ia vină-ncoace... Nu era pic de asprime în vocea femeii, dar el ştia că întotdeauna aşa începe, pînă ajungeai unde putea să te-nhaţe. Ştia că ea nu lovise niciodată copilul altcuiva, decît cel mult îl urechease stil "şurub", adică răsucirea urechii pînă cînd ghinionistul posesor al urechii se ridica pe vîrfuri şi mieuna ca un pisoi. Se duse ca hipnotizat spre femeia ce cobora încet treptele şi-ncepu să se vaiete:
- Tanti, mi-am cerut iertare, n-am vruuuut, nu mai faaaaac, vă rog să nu mă spuneţi lu' tataaaaa. Plîngea de-a dreptul şi femeia se-nmuie. Îi spuse totuşi cu vocea ei autoritară:
- Să nu mai aud c-ai împins-o, c-ai lovit-o sau c-o-njuri, că mă fac de păr pe unghii.
Băiatul îşi reveni şi promise cu risipă de cuvinte că nu mai face nimic, niciodată.
Fata uitase de rană şi-şi bălăngănea de pe banca înaltă picioarele, fericită şi satisfăcută de umilinţa băiatului şi pentru că mama ei o apărase.
- Pe tine nu te mai doare nimic?
Zîmbetul îi îngheţă brusc şi lăsă capul în jos:
- Ba da...
- Jucaţi-vă frumos, să nu mai vin odată la voi...
Mama urcă scările şi păru că intră-n casă. Fata ştia însă, că de cele mai multe ori stătea pitită după zidul ce despărţea apartamentul lor de-al Feliciei să se asigure că fusese luată-n serios.
- Ne-am împăcat? întrebă Dorin, aşezîndu-se pe bancă lînga ea.
- Da, zise fata, ne-am împăcat.
- Jucăm raţele şi vînătorii?
- Nu, că nu pot să fug... Hai că aduc "Nu te supăra frate".
În după amiaza aceea caldă de vară, se jucară liniştiţi de parcă nu s-ar fi întîmplat nimic. Şi nici nu se întîmplase mare lucru, doar se iertaseră deja... Pînă nici rana din genunchi nu mai durea aşa de tare, doar cîte-o grimasă neprefăcută mai amintea de ea, cînd fata îndoia piciorul. Atunci băiatul o privea vinovat, dar fata îi răspundea privindu-l senină şi zîmbind mărinimoasă :"lasă, nu-i nimic, trece".