vineri, 30 iulie 2010

Romania mea

Uneori zic şi eu ca alţii: Urăsc Romania!

Apoi mă gîndesc că de fapt n-am cum s-o urăsc, e ca şi cum mi-aş urî mama... Bună sau rea, e mama mea.

Alteori o dispreţuiesc prin conaţionalii mei, ca apoi să-mi zic că de fapt, nu asta înseamnă Romania.

Romania e un zbucium etern, o mare fremătîndă, o furtună toată.

Romania e patria uriaşilor şi a Ilenelor Cosînzene, e patria Zburătorilor, a fantasmelor, a pădurilor nesfîrşite.

E ţara munţilor misterioşi, a grotelor, a legendelor şi-a lui Zamolxe. Romania e în egală măsură ţara zeilor, cît şi a lui Hristos, e ţara bunilor mei, a mamei şi-a tatălui meu, e Valea Plîngerii mele...

E piatra mea de încercare, e durerea mea, vaietul şi zbuciumul meu, e lacrima mea, dar e şi legătura mea cu Dumnezeu, cu Gheea şi cu Universul.

De aceea, chiar şi cînd într-o clipă de rătăcire voi spune c-o dispreţuiesc, să nu mă credeţi, pentru că voi proiecta asupra ei vreo măruntă dramă personală.

marți, 27 iulie 2010

J şi mitul Zburătorului

Făcuseră întuneric în cameră, ca să dea cît de cît aspectul unei discoteci, muzica se auzea doar cît trebuie pentru că vecinii erau veşnic cu urechile ciulite şi cheful era clandestin că părinţii erau plecaţi la muncă, neştiind că o grămadă de adolescenţi beau şi fumau la ei în casă.
Pe canapea se sărutau cu nesaţ R cu M iar pe scaunul de lîngă, J bocea din senin ca de obicei. De vină erau cele două pahare de vermut şi obsesia ei de mare neînţeleasă suferindă. Fata încercase de nenumărate ori să priceapă care-ar fi motivele nefericirii totale pe care J o afişa oriunde şi oricînd, dar concret nu aflase nimic, afară de chestiile obişnuite cum ar fi: probleme cu părinţii ( oi fi tu singura care le are) şi-un iubit năbădăios căruia J alesese să-i idealizeze mofturile, prefăcîndu-se că nu înţelege că iubitul cu pricina o vizita din cînd în cînd cu intenţii clare, ca mai apoi să dispară cu săptămînile, încurcîndu-i şi zdrelindu-i astfel orgoliul de femeie irezistibilă ce-şi imagina că este. Irezistibil de inteligentă, pentru că fizic suferea de complexe uriaşe, alimentate în secret şi mai pe faţă de şuşotelile fetelor şi de privirile goale ale băieţilor.
                                          Foto: Bogdan Stanciu

J se dovedise în timp a fi un vampir, o plantă ce parazita orice chef, fără să aducă niciodată nimic, fără ca măcar să fie invitată; afla întotdeauna, nu se ştie cum şi se-nfiinţa la uşă cu o privire încărcată de reproş ce spunea invariabil: pe mine nu m-aţi invitat...
La scurt timp după ce i se dădea drumul înăuntru înghiţea pe nerăsuflate un pahar sau două din ce se găsea spirtos, după care-şi făcea eternul număr: se aşeza zdrobită pe un scaun şi începea să plîngă. La început, fetele încercaseră să afle cauzele, s-o consoleze cu "lasă că trece", ca mai apoi plictisite de ritual şi enervate de prezenţa ei stînjenitoare, s-o lase-n plata Domnului.
Toate chefurile trebuiau să se termine înainte de ora 19 şi toţi participanţii indiferent de starea în care se aflau, puneau mîna să ascundă urmele: nici un chiştoc, nici un dop de vin, afară de J care plutea în sfere mult prea înalte ca să pună mîna pe ceva şi oricum, era forma ei de a sublinia faptul că se află acolo "din pură întîmplare", iar dacă nu fusese dorită la petrecere, să nu fie dorită nici la curăţenie...
După zece minute, pînă şi aburii de alcool se risipiseră, cheflii plecaseră de mult, iar J mai zăbovea cu fata în faţa blocului, doar-doar o trece marele D din întîmplare pe-acolo. Marele D era iubitul capricios, cel ce pentru următorii şapte ani îi vor ţine trupul şi gîndurile prizoniere, cu toate că în al cincilea an se însură cu alta, făcu un copil şi se mută din oraş.
J suferi cumplit, dar continua să-l aştepte, să bocească şi să-şi întărească ideea că el făcuse toate astea doar pentru că dragostea pentru ea era atît de profundă încît, prefera să stea departe de ea ca de-un foc la care te-ncălzeşti doar, dar nu te-apropii prea tare.
Nici pînă azi ea n-a înţeles că de fapt, el fusese departe de vreo profunzime, ci doar un profitor mărunt, care luase întotdeauna ce i se oferise, cînd dorise el, fără să se gîndească măcar să dea ceva înapoi.
Sunt ani de cînd J nu l-a mai văzut, însă continuă să-şi raporteze existenţa la el şi-l pomeneşte des şi nici acum nu acceptă ce s-a întîmplat cu adevărat, nu acceptă că el n-a fost niciodată un "zburător", ci doar un liliac mărunt ce-o secătuise de vlagă.
În ultima vreme, J pare a se fi resemnat şi e sigură că el v-a plăti într-un fel sau altul răul pe care crede ea că i l-a făcut. Fata încercase să-i explice o dată că ea însăşi şi-a făcut rău, prin obsesia şi încăpăţînarea de a se păstra legată de un om mărunt,ce era departe de imaginea idealului ce şi-l construise. Se izbise însă de de aceeaşi încăpăţînare, de acelaşi refuz de a aceepta ceea ce era atît de evident pentru toată lumea.
Fata speră în secret ca el să aibă burtă, chelie şi să trăiască cea mai banala, repetitivă viaţă cu putinţă, iar J să ajungă să constate asta. Nu vedea o răzbunare mai mare şi nici nu era sigură dacă nu cumva răzbunarea asta nu era îndreptată şi asupra lui J, deopotrivă.

luni, 26 iulie 2010

Răzbunări în lanţ

- Mai strig mult după tine fată?
- Ce-i? zise fata fără chef.
- Hai încoace!Însoţi invitaţia de un semn scurt din cap, dar avusese grijă ca vocea să pară blajină. Fata se urni fără nici o tragere de inimă după ce-şi desfăşură firul de lînă de pe deget şi se duse în bucătărie.
- Ce-i? întrebă iar.
- No, nu că ce-i... Ia vezi cum vorbeşti cu mine, că...
- Bine, bine... Ce-i baiu'?
Femeia o privi pieziş pentru că "baiu" ăla nu era suficient ca să reducă din insolenţa cu care i se răspunsese, dar fiindcă ea era ceea ce avea nevoie de un favor, un serviciu, decise că totuşi "baiu'" atenuase cît de cît şi oricum, putea oricînd să se răzbune mai tîrziu.
- Ia vezi, doarme tată-tău? Mergi pînă acolo să vezi.
- Nu mă duc, că doarme, zise fata, sforăie de tremură pereţii.
Femeia se duse şi întredeschise uşa. Din camera din fund se auzeau într-adevăr nişte horcăieli sacadate, care uneori încetau de tot preţ de un minut şi de fiecare dată se auzea zicînd: înecate-ai. Spre dezamăgirea femeii, sforăiala începea din nou, ca şi cum bărbatul i-ar fi făcut în ciudă: na, că nu m-am înecat!
Se duse la cuier unde atîrna haina bărbatului şi începu să cotrobăie şi să-ntoarcă pe dos buzunarele descusute. Fata rămăsese în picioare lîngă masă şi-o privea dezgustată:
- De-asta m-ai chemat?
Femeia pufni dispreţuitoare şi nu-i răspunse. Fata intră în cameră, se aşeză pe canapea şi-şi înfăşură iar firul de lînă pe deget. Peste două minute, femeia deschise iar uşa:
- Da' tu ce moşeşti acolo?
- Tricotez.
- Iar te ocupi de prostii?
Fata nu răspunse, se gîndi doar că mă-sa nu găsise un sfanţ în buzunarele tatălui ei şi se pregăti de represalii.
- Ce prostii? De ce e tricotatul prostie? Dacă plec de-acasă, nu-i bine, dacă stau, iar nu-i bine, dacă citesc nu-i bine, dacă tricotez nu-i bine...
- Ia mai taci din gură, se stropşi femeia, că tu şi tată-tău mi-aţi mîncat zilele şi tinereţea...
Fata lăsă resemnată mîinile în poală peste pulovărul colorat şi privi firul de lînă ce-i înroşise degetul şi ţipă în gînd: Mai taci odată!
Îşi privi exasperată şi rugatoare mama; doar  fărîmă de femeie, o picătură de om ce adunase în el toate frustrările pămîntului. O vedea cum dă din gură, dar n-o mai auzea, plecase demult din calea vrăjmaşului. Într-un tîrziu, ieşi şi femeia, după ce-şi deşertase nervii şi neputinţa.
Trîntise uşa pufnind dispreţuitoare ca de obicei. Fata mişcă din nou andrelele, dar rămase în alertă: cu siguranţă, nu se terminase încă.
De dincolo, bărbatul horcăia, pufăia  şi şuiera nepăsător, iar damful de vodcă se răspîndise în toată casa. Fata se trezi spunînd cu ciudă, răzbunătoare: Numai din cauza ta, beţivule!

Arieşeni II

Acum o săptămînă şi un pic, respiram aerul tare al Apusenilor şi pozam între margarete, viitoare hrană uscată a vacilor Minervei:

Mă plimbam cu cîinele trădător botezat Marius, deşi unii zic că l-ar chema Titi,
dar cum pe toţi cîinii din Arieşeni îi cheamă Titi, am simţit nevoia să fim interesanţi şi să rebotezăm animalu' care are un simţ aparte: apare imediat ce simte fum.
Pace şi măreţie

duminică, 25 iulie 2010

Între două vise

Cerusem voie noilor proprietari să intru. Voiam doar să revăd după atîţia ani, casa bunicii şi intrasem plină de emoţii, ca într-o biserică.
Eram atît de înfiorată şi plină de amintiri încît nu-mi dau seama cum, m-am trezit ieşind pe-o uşă, trecînd în altă casă. Era tot casa bunicii, doar că părea părăsită, era aproape în ruină; pereţii erau scorojiţi şi crăpaţi, mirosea a vechi, a gol, pînă am intrat în ceea ce fusese bucătăria. Acolo, o grămadă de puradei mă priveau sfioşi de pe un pat murdar, unde zăcea un ţigan cu barbă şi  mustăţi negre.Era tatăl lor şi părea bolnav.
Dădu să se ridice, dar îi fac semn să stea liniştit, cu aerul că deranjasem deja destul... Ţiganul se lăsă la loc sprijinit în coate, cu o o expresie de suferinţă resemnată şi mă lăsă să privesc prin fereastra murdară spre părul din grădina doamnei Imre. Părul acela făcea pere moi şi roşii pe dinăuntru, care mie nu-mi plăceau, iar acum părea uscat. Sau poate era toamnă.

                                          Foto: Bogdan Stanciu
Am plecat de-acolo, nu ştiu cum şi m-am trezit undeva la mare. O priveam de sus, de undeva de pe o coamă de deal. Sclipea argintie şi valurile îmbrăţişau pătimaşe ţărmul.
Aveam o senzaţie de vinovăţie pentru că în apă se bălăcea femeia căreia îi luasem bărbatul dintr-un impuls pe care nu-l înţelesesem. Ea nu ştia, doar eu ezitam să mă apropii , de teama că ar putea vedea în ochii mei şi a bărbatului ei ce privea şi el de lîngă mine, vina imensă ce-o simţeam.
Nu l-am putut privi nici pe el, pentru că nu înţelegeam deloc de ce-l avusesem în patul acela de hotel, unde mai apoi am constatat cu groază că am fi putut fi văzuţi. Camera aceea era ca o gară: lumea intra şi ieşea.
M-am trezit cu greu, avînd încă imaginea ţiganului bolnav şi-a puradeilor lui, a bărbatului necunoscut cu care făcusem amor clandestin şi mai ales, a mării de argint, interzisă mie.
Sentimentul de vină a dispărut, dar a rămas întrebarea: pe unde mi-a călătorit mie mintea azi noapte?