marți, 11 mai 2010

Nu-mi mai pasă!

    Mă înjuraţi sau nu, iaca vă spun: mi-am pierdut orice, dar absolut orice interes faţă de politică, cu toate că pe la alegeri spumegam, butonam de la un program la altul, comentam, dezbăteam şi mîncam politică pe pîine, eram cît pe ce să mă iau de cap cu toţi prietenii, neamurile care erau contra, acum cînd cică, fierbe ţara... Mă doare în şpiţ!
    Nu că nu m-ar afecta măsurile, măsurătorile, soluţiile, pomezile şi unguentele folosite de clasa politică, contrele, argumentele, contra-argumentele, dezbaterile, mesele rotunde, pătrate şi triunghilare, Ciorbea ca un uliu planînd hămesit în aşteptarea unui stîrv, grevele, manifestaţiile, sindicatele, partidele politice, dar  toate astea mă lasă rece.
    Pentru că orice-ar fi, realitatea e una singură: Trăiesc in Romania, nu în Germania, nu Austria, nu în Italia şi asta face totul zadarnic.

duminică, 9 mai 2010

O zi frumoasă

     Pe o scară de la 1 la 10, pot spune ca azi a fost una dintre cele mai frumoase zile din ultima vreme, cu toate că n-am făcut nimic special.
     M-am trezit cu o stare de mulţumire, pe care nu mi-o pot explica, date fiind circumstanţele şi parcă totul mi-a părut mai viu, mai colorat ca-n alte zile. Pe la prînz, m-a apucat dorul de ducă şi am sunat-o pe soră-mea, dar ea avea alte planuri. De obicei nu-mi displace, ba dimpotrivă să mă plimb singură, mă relaxează un drum doar cu muzica de la radio, dar azi am simţit nevoia să mai iau pe cineva cu mine, aşa că după ce soră-mea m-a tratat cu refuz, am sunat-o pe Mela, care şi ea se plimba prin Obi cu o prietenă de-a ei, să se uite la plante.
     Ca o vită ce sunt uneori, am ales ultima alternativă şi-am chemat-o pe Janina, cea care jeleşte cîinele, dacă mai ştiţi şi pe care am lăsat-o la urmă de teamă că doliul ei prelungit ar putea altera nu atît ziua asta, cît şi gîndurile mele bune, lăsînd loc altora nu tocmai de împărtăşit.
      Spre surprinderea mea, cu mici scăpări şi referiri la cîinele răposat, am avut şi eu ocazia să am un dialog plăcut şi fără micile înţepături pe care ni le oferim reciproc de obicei, pentru că nu ştiu cum se face dar ea, îmi dă mai tot timpul că facem naiba ştie ce concurs de "cine-i mai deşteaptă, mai înţeleaptă" şi de "e clar, aşa e cum spun eu". Nu ştiu dacă am lăsat cuiva care-mi citeşte blogul impresia c-aş fi persoana care lasă de la ea, dar aşa sunt, las de la mine pentru că postura unui Don Quijote nu mă tentează şi-n plus, am convingerea că fiecare are adevărul lui, pentru că aşa-l vede ca fiind adevăr, chiar dacă eu am altă părere.
      Am făcut mici cumpărături şi ne-am întors, ne-am zîmbit cu vameşii care ne-au salutat bilingv şi tot aşa le-am răspuns şi pe Janina am lăsat-o acasă, fericită că şi-a cumpărat mîncare ieftină la mîţe.
      Mai pe seară, am cîştigat la Loto. Nu săriţi, nu verificaţi IP-ul, mi-au ieşit doar 3 numere...
      Probabil n-am fost destul de explicită Universule, voiam premiul cel mare!

Nenea Sivu


Gospodăria lui Nenea Sivu se prăbuşeşte şi dispare aşa cum dispar toate casele după cîţiva ani, la Arieşeni. Se topesc încetul cu încetul, pînă rămîne doar piatra de temelie. După o vreme, nici nu mai ştii c-a fost căminul cuiva, cîndva. Nimeni nu rîvneşte la pămînt aici.
Nenea Sivu a trăit 103 ani în creierii muntelui, fără apă şi curent în casă şi-a murit în somn, liniştit.
Aici o fi fost bucătăria... Peretele şi treptele s-au prăbuşit, dulapul însă, se ţine tare.

Aici, baba lui o fi făcut pîine şi colaci. Pe ea n-am prins-o, s-a prăpădit cu mult înaintea lui.
De ce-mi place mie aici? Pentru că totul pare aproape neschimbat de la facerea lumii, pentru linişte, pace şi frumuseţe nealterată.

P.S. Nu-mi criticaţi vă rog calitatea pozelor, n-am pretenţia că mă pricep.