vineri, 7 mai 2010

Războiul sexelor

M-am tot întrebat de ce sunt romanii atît de misogini. Am vorbit cu prietenele mele care au băieţi şi nici una dintre ele, nu-şi învaţă flăcăii să se creadă daruri de la Dumnezeu pentru femeile lumii.
Totuşi, băieţii patriei cresc cu impresia că femeile, afară de mama lor, binenţeles, sunt nişte balasturi de care, ei s-ar putea lipsi dacă ele n-ar avea un accesoriu important şi anume, pizda. Nu că accesoriul pomenit ar avea vreo altă importanţă decît că  este menit a provoca plăceri masculului.
Femeia în Romania este privită cel mult ca un obiect, un rău necesar, căci masculii romani nu văd esenţa existenţei pe pămînt a două sexe decît  acela de a procrea.
Nu văd că altă raţiune de a exista şi nici esenţa exstenţei însăşi, nu e alta decît uniunea celor două sexe, pentru perpetuarea speciei, pentru că asta suntem: o specie. Romanul de rînd înjură şi înjoseşte femeia: pe stradă, în casă, în familie, în public. Dar cel mai grav este că, o înjoseşte pe bloguri, unde există pretenţia unei educaţii superioare, blogerii şi cititorii acestora au pretenţii de intelectuali.
Mulţi din cei ce scriu pe bloguri şi mai mulţi cei ce citesc, se întrec în aprecieri înjositoare la adresa femeilor, gen: toate femeile sunt curve, afară de mama.
Spune-mi rogu-te, de ce mă-ta nu e curvă? Doar pentru că te-a căcat pe tine?
De ce mă-ta nu e curvă ca toate femeile? Pentru că a născut un gibon care nici măcar nu şi-a căpătat condiţia de biped? A cărui singură trăsătură umană e degetul opozabil?
Cu ce e altă femeie mai curvă decît mă-ta? Ai cumva impresia că ea e fecioara Maria şi-a însămînţat-o Duhul Sfînt? Află de la mine că şi mă-ta e la fel de curvă ca şi restul femeilor, iar Duhul Sfînt s-a lăsat de înămînţări de la Iisus încoace: te-a făcut dintr-un futai şi poate dintr-unul nereuşit, în care taică-tu rupt de beat a violat-o şi aşa te-ai născut tu, judecătorul femeilor...
Poate te-a făcut beată şi cînd s-a trezit cu burta la nas, te-a vrut mort, sau poate handicapatul cu care te-a conceput n-a avut bani de avort şi te-a vrut şi el mort.
Da' tu te-ai născut, te-ai tîrît în lumea asta şi n-ai înţeles nimic, te-ai uitat la televizor şi ăia de acolo ţi-au întărit convingerea că fără tine n-ar exista viaţă, te-au învăţat că există doar "noră pentru mamă", "fata tatii" şi alte prostii care fac de rîs şi anulează o întreagă istorie de luptă pentru egalitate a femeii cu bărbatul.
Ceea ce nu înţelegeţi voi, bărbaţii misogini - e simplu: noi nu putem exista fără voi, iar voi nu puteţi exista fără noi, femeile... Noi vă naştem, idioţilor! Noi vă hrănim de la ţîţă, noi vă iubim, noi vă creştem.
Tot noi naştem fete, fetele voastre, pe care le vor dispreţui alţi giboni ca voi...
Şi ghiciţi ce! N-o să vă placă!

miercuri, 5 mai 2010

Job nou, de perspectivă

Dacă tot sunt plină de idei, mi-a mai venit una, care de fapt e mai mult o revelaţie, una din alea care-mi apar mie o dată la fiecare sută de ani.
Am descoperit meseria perfectă: mă fac leşinătoare şi voi lucra doar la comandă. Am în vedere în special grevele şi manifestaţiile, unde este de dorit ca încărcătura emoţională să fie cît mai puternică, plus că astea sunt mediatizate şi dă bine la imagine. Aştept în acest sens să fiu contactată de Cartel Alfa, Beta, Cartelul din Ecuador şi Crescătoria de Gîşte şi viermi de mătase de la Sudrigiu Haltă.
Am în vedere şi cozile, deşi atîta vreme cît sunt la ghişee unde nu se dă altceva decît hîrţoage, ar putea să se dovedească a fi prea puţin rentabil. Unde mai pui că e şi periculos, pentru că instituţiile statului sunt toate o marmură şi-o gresie, iar căderea pe suprafeţe dure nu e tocmai un fleac şi-o aterizare plăcută.
Cred că cea mai importantă sursă de venit ca leşinătoare profesionistă şi culmea ascensiunii mele ierarhice deasupra bocitoarelor, vor fi înmormîntările, dar cu rezerva de a nu mă angaja la mai mult de cinci pe zi.
Asta pentru că există riscul mărit de accidente mai rele decît cele pe gresie, în cazul că cei din jurul tău în loc să te prindă-n cădere, se dau la o parte şă nu le şifonezi hainele sau să nu le stingi lumînarea.
Nu pot ignora pericolul la care m-aş expune căzînd pe cruci, pietre funerare sau popă şi am de gînd să stabilesc tarife atît în bani, cît şi-n bandaje, apă oxigenată şi rivanol.
Mă ofer să leşin şi la nunţi, dar numai la starea civilă, pentru că bani  buget de rochii de seară, n-am.

Soluţie pentru ieşirea din criză

Sunt genială, de aceea m-am trezit cu soluţia la toate problemele economice ale Romaniei.
Propun în acest sens, exterminarea populaţiei şi nu oricum, ci selectiv: cei rupţi în cur şi datori vînduţi vor dispărea de pe faţa pămîntului, utilizîndu-se metode ieftine, sau aproape gratis: cuţit, macetă, care nu necesită înlocuire după utilizare, ci doar ascuţire. Gloanţele fac zgomot, costă şi uneori pot nimeri aiurea.
Aş vrea să subliniez că prin această metodă nu s-ar stinge doar problemele de economie, ci şi cele de mîndrie naţională, pentru că cine îndrăzneşte să scuipe un Videanu, Berceanu aflaţi în vacanţe în locuri exotice, cine l-ar face ţigan sau cerşetor pe Dinu Patriciu, sau pe Voiculescu...
Totodată, sentimentele de unitate s-ar accentua, pentru că atunci cînd s-ar întîlni Fratele Micula care-i ardelean cu alt barosan muntean sau moldovean la Poiana Braşov, s-ar pupa de emoţie şi de dragul revederii unei fiinţe omeneşti şi-ar cînta Hora Unirii cu mai mare drag ca la Marea Unire insăşi.
Consumul s-ar reduce la: energie, la gigacalorie, supermarketurile ar fi la dispoziţia importatorilor: ei ar importa marfă şi alţi bogătani ar cumpăra. Nu e necesar să precizez că s-ar consuma doar icre de Manciuria, Clei de Venezia, Dom Perignon, trufe şi cristale Zwarovski.
Poate mă contraziceţi argumentînd că n-o să mai fie nimeni să plătească taxe şi e foarte adevărat, dar taxele îşi vor pierde utilitatea, de exemplu: taxele pe proprietăţi se desfiinţează pentru că morţii nu mai au nimic, totul trece în patrimoniul statului şi ei nu-şi pot plăti lor taxe. Corect?
Taxele de drum se vor scoate evident, pentru că cei rămaşi vor circula doar pe calea aerului, în avioane şi elicoptere personale. Impozitele pe venit se vor desfiinţa de asemenea şi vor fi înlocuite cu cele de dus. Şi cum nici de dus nu se va mai duce nimeni nicăieri decît bogătanii care oricum nu prea plătesc, se vor autodizolva paşnic.
Ar fi de dorit totuşi să se păstreze cîşiva rapsozi populari, care să cînte lumii din nai şi taragot, despre noua Romanie, cu adevărat The Land of Choice.
În cazul că această propunere de bun simţ nu va fi aprobată de Guvern, am una de rezervă: taxa pe funie, o idee revoluţionară, pentru că se subestimează numărul celor ce vor dori să şi-o pună-n jurul gîtului, odată cu creşterea taxelor şi impozitelor.

Danseeez, peeeentru ploaie danseeez

S-a trezit ţăranca din mine şi zice ca bunicu' Dă Doamne ploaie!
Asta pentru că am grădină şi-am şi cultivat-o după ce m-am luptat cu buruienile, cu pirul şi cu Aurica.
Azi am mai dat cu săpăliga printre cepe şi ea, moartă de curiozitate, că nu vede la un metru-n faţa ei, s-a tot plimbat aparent fără nici o treabă, de fapt ce zic eu aici, chiar fără nici o treabă, pentru că ea nu se duce în grădină decît ca să strice şi să culeagă.
De lucrat îi lucrează tot felul de fraieri care se perindă pe la ea, musafiri, neamuri sau chiar părinţii chiriaşilor ei. Tot ei îi crapă lemne, îi cară tomberonul de la poartă, îi fac cumpărături şi pun pariu, o şi înjură.
Explicaţia zelului de care dau dovadă dubioşii ei lucrători ocazionali e că, îi ademeneşte cu "darea în ţinere" după cum zice ea, cu care a încercat să mă prostească şi pe mine acum treişpe ani şi dacă luam de bună, eram moartă şi-ngropată de zece ori pînă acum. Sau ea.
Datul ăsta în întreţinere, a devenit o modă şi-un mijloc de trai foarte avantajos pentru Aurica, pentru că prăpădiţi fără acoperiş deasupra capului şi lacomi se găsesc pe toate gardurile şi cum ea are un talent, de fapt un radar în a-i depista, nu-i rămîne decît să plaseze momeala, peştele flămînd muşcă, se şi vede cu casa-n spinare şi-l vezi rob la casa ei.
Fericirea e de scurtă durată... După ce Aurica işi face plinul cu ce-are nevoie: lemne, cartofi, vodcă, medicamente, crăpat lemne, făcut foc, îngrijit boli reale sau imaginare, adunat de pe jos la beţie, cărat la medic pentru băşini, dacă fraierul dă semne de nemulţumire cît de mici, este eliminat din competiţie, chiar dacă au făcut şi contract de vînzare-cumpărare. O familie, de fapt o verişoară  de-a ei mai îndepărtată şi destul de respectabilă  cu bărbatu-său,  chiar au crezut-o normală şi de caracter, au fugit mîncînd pămîntul, renunţînd şi la contract şi la scurta şi pasionala prietenie şi duşi au fost de nu i-am mai văzut niciodată.
De-atunci, mulţi creduli s-au plimbat între magazia de lemne şi grădină, hipnotizaţi de perspectiva unei morţi subite şi a moştenirii, dar la fel au plecat pe rînd, cu buzele mai umflate ca ale Vandei Vlasov.
Iar Aurica e încă tînără şi n-are de gînd să se predea uşor: mănîncă bine, bea bine, nu se omoară cu lucrul şi-i plac nespus oamenii creduli.
Dă Doamne ploaie te rog, că furtunul e prea scurt şi n-ajunge pînă la mazăre!

marți, 4 mai 2010

Conspiraţia şosetelor

Nu ştiu cum e la alţii, dar la mine e o continuă şi acută lipsă de şosete. Da, aţi citit bine, şosete. Îmi cumpăr de obicei cîte-un posmoc d-ăla de 3-5 perechi cum nimeresc, mă uit la ele cu drag cum le pun în sertar lîngă alea mai vechi făcute ghem şi-mi închipui că de-acum înainte n-or să-mi lipsească tutta la vita!
Trece o săptămînă şi iau ultima pereche, pentru că port şosete-n casă pe motiv că sunt sensibilă la icre şi dacă-s desculţă mă-nbolnăvesc la ele. Pornesc şi maşina de spălat, fiind sigură că acolo-s şi restul şosetelor şi chiar le găsesc pereche cu pereche cînd le pun la uscat.Îmi mai trece cîte-un fior de teamă cînd dau de vreuna răzleaţă, dar mă liniştesc că-s toate cu soţ.
Acuma, n-aş putea spune cu exactitate unde pe parcursul acestui proces le pierd. Nu ştiu dacă n-am momente de amnezie în care vreun Mr Hide din mine de care n-am habar, îmi ascunde sau distruge şosetele. Dacă aş şti, n-aş mai crede că în jurul meu se petrece o conspiraţie a şosetelor lipsă!
De-aici, îmi fuge gîndu' la Nibiru a lui Piticu, la extratereştri şi chiar la universuri paralele în care am fost, m-am descălţat şi mi-am lăsat acolo preţioşii ciorapi. Dar dacă în alt univers sunt o persoană care NU POARTĂ ŞOSETE? Schimbă asta ceva din esenţa fiinţei mele? Voi mai putea fi eu însămi vreodată?
Gîndurile astea m-au bîntuit într-o pauză de căutat şosete, pentru ca DA, sunt desculţă cu picioarele pe-o boxă caldă, adică mi-e cald la călcîie şi mi-e rece la degete, ceea ce transmite un semnal la ovare şi-anume un mesaj subliminal: Răciţi, fiţi dureroase, n-o iertaţi!
Mă duc să scotocesc şi-n coşul de rufe, măcar să le ştiu acolo: murdare, dar existente!

Azi nu e titlu, era închis

Uneori zic şi eu ca Tocsica, cum că nu poate fi haos la infinit. Se pare însă că haosul a pus stăpînire pe mine şi gîndurile mele şi nu se dă dus.
Mă amăgesc cu tot felul de chestii, mai ales cu ce visez noaptea, că visez tare frumos şi colorat. Mă tem însă să-mi recunosc că mă amăgesc din superstiţia că dacă recunosc, îmi accept de fapt înfrîngerea.
Şi orice aş face, parcă aceleaşi zile cu aceleaşi temeri se repetă la infinit, sunt parcă prinsă în năvodul lor.
Am mai avut perioade proaste, dar parcă n-au ţinut atît... Totuşi sunt nedumerită de ce nu sunt deprimată. Nedumerită, dar mulţumită.
Măcar atît.

Eu aş vinde, alţii n-ar cumpăra...

E invitabil ca atunci cînd vrei să vinzi ceva, te loveşti de fel de fel de oameni, diverse pretenţii şi mofturi, dar mai ales de comentarii mai mult sau mai puţin plăcute. De exemplu, am de vînzare un teren în zona colinară, foarte căutată pe vremea cînd jumătate din populaţia patriei vindea şi cealaltă jumătate cumpăra terenuri.
Cel mai enervant comentariu a fost de departe: E în pantă!
Cum am zis că e vorba de zona colinară, adică de deal... E firesc să fie-n pantă, rampă.
Doamnă, d-aia e în pantă că e deal! Dacă era drept, era şes.
Altă chestie enervantă, o cucuoană iritată care-mi zice: 
E prea scump, e criză, trăim în Romania, şi adaugă cu răutate, zic eu:  
N-o să vindeţi niciodată, eu am cumpărat cu atît şi-ţi indică o sumă ridicolă, doar- doar te-o convinge să dai şi tu eventual gratis, ca să poată vinde ea mai departe mai scump.
Eu zic că frumos ar fi că dacă nu-ţi convine ceva, zici un mulţumesc, închizi telefonul şi-ţi ţii comentariile pentru tine. Sau, dacă nu e prea greu pentru orgoliul tău, zi că n-ai atîţia bani şi gata. Plus că, mie cînd îmi aminteşte cineva în ce ţară trăiesc, de parcă n-aş fi conştientă în fiecare secundă a existenţei mele, îmi vine să-l bag în mă-sa, direct şi fără menajamente.
Efortul meu de a vinde terenul ăla, a devenit pînă la urmă o rutină... M-am împăcat cu ideea că va fi foarte greu de vîndut, dat fiind că e o suprafaţă mare, aşa că atunci cînd mă sună cineva, îi dau pe nerăsuflate toate informaţiile pe care bănuiesc că le-ar cere, inclusiv preţul, după care omul buimac bîiguie un  mulţumesc şi-un sărumîna şi închide.
Halal vînzător mai sunt!

luni, 3 mai 2010

Fel de fel de nori

S-a risipit norul cu parfum de mici de deasupra Romaniei. Mă simt puţin nedreptăţită pentru că deşi am convingerea c-a fost mai gros decît cel provocat de pufăitoarea aia din Islanda, traficul aerian n-a fost întrerupt.
Astă seară însă, nişte nori groşi de furtună s-au lăţit peste oraş, a fulgerat de cîteva ori şi-am evaluat cam pe unde mi-aş putea parca maşina fără să cadă vreunul din castanii găunoşi ai străzii peste ea.
Am stat şi-am analizat situaţia cam ca proasta drobul de sare, am considerat că e prea mare deranjul s-o bag în curte, unde cel mult ar fi putut-o îndoi vreo ţiglă luată de vînt, astfel am lasat-o la bunăvoinţa naturii care a făcut bine  să-şi ia norii şi furtuna şi să se ducă mai departe.
Încă nu-s liniştită, pentru că afară e suspect de calm, iar ştiind că-n fiecare an cade un castan - invariabil pe cîte-o maşină şi cum la Casco am renunţat din motive lesne de-nţeles, probabil c-o să stau să mă gîndesc în continuare dac-o bag în curte sau nu, sau dacă sufletul e nemuritor.
Şi încă ceva... Cu tot dispreţul manifestat anterior faţă de vulcanul acela, mi se pare că l-am uitat prea repede. Gloria e scurtă şi oamenii nerecunoscători!

Editura Eminescu are stăpîni noi

O veste bună (sper) pentru autori, editura Eminescu a fost preluată de Ion Cristoiu şi Vlad Pufu. Mai puteţi găsi cartea mea pe site-ul Editurii, cam o săptămînă ( scriu asta nu ca să mă laud, ci pentru că mi s-a spus că în librării nu se mai găseşte) şi se poate comanda direct la http://www.edituraeminescu.ro/catalog.php?IDcateg=28.