sâmbătă, 24 aprilie 2010

RDS bate RedTube

Am descoperit că RDS-ul e foarte implicat în viaţa romanilor, în creşterea demografică, c-altfel io nu pot să-mi explic de ce Private Spice merge non stop. Mîncam şi butonam şi-am scăpat lingura-n farfurie cînd m-am trezit cu un prim plan al unui act sexual şi nu unul oarecare, ci fix anal.
Nu ştiu cît de plăcut ochilor şi libidoului e pentru alţii aşa ceva, dar să mă credeţi pe cuvînt că e greu să-nghiţi dumicatul cu aşa imagine-n faţă.
Ar trebui să sun la RDS să-i întreb dacă au primit ordin de la Ministerul Muncii ca pentru alinarea suferinţelor şomerilor patriei şi pentru a-i recalifica la lucru manual, au băgat introdus na... INCLUS în grilă cu normă întreagă Private Spice şi dacă nu cumva e implicat şi Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului să ţina copiii acasă pe timp de greve generale şi nu prin cîrciumi, expuşi la tot felul de pericole precum fumatul.

vineri, 23 aprilie 2010

Madonnele noastre

Văd că e la mare modă să fii cîntăreaţă şi să ai trupă de dansatoare. Acum cîteva zile am văzut-o pe Andreea Bălan tăvălindu-se lasciv pe scena lui Măruţă, înconjurată de cîteva surate aproape-n cururile goale.
Fata asta încearcă-n fel şi chip să stea-n atenţia publicului (minor) şi s-o imite de atîţia ani pe Christina Aguillera, cu deosebirea că aia are voce iar Andrea cel mult cît o coristă de  fostă intreprindere de textile, în comparaţie cu ea.
Azi, pe aceeaşi scenă s-a produs şi Daniela Gyorfy care după ce-a scăpat nişte lacrimi pentru maică-sa paralizată de treizeci de ani şi-a pus nişte ochelari cu paiete pe lentile prin care nu vedea nimic desigur, dar pe care artistic îi tot dădea jos de pe ochi ca nu cumva să pice peste publicul leşinat de entuziasm.
Avea şi ea dansatoarele ei, tot aşa cu curu' p-afară, care se unduiau fără s-o eclipseze desigur,  pe nu-mi dau seama ce gen de muzică; mi s-a părut un amestec de house cu dracu' ştie ce.
Am băgat de seamă că în disperarea după nunţi, botezuri, cumetrii, fetele astea fără talent urmează tiparul Madonnei: nu contează că n-ai voce, important e să stai cît mai mult crăcănată. Doar că, pe vremea cînd Madonna îşi arăta toate cele pe scenele lumii, ea avea şi bani şi avantajul că nimeni nu mai îndrăznise pînă la ea s-apară cu fofoloanca-n panglici şi deci, să şocheze prin prezenţă, compensînd astfel o voce comună.
Şi ca să fiu mai clară, "artistele" de la Măruţă au tot atîtea şanse să egaleze succesul Madonnei, ca şi Ştefan Bănică pe cel al lui Elvis.
P.S. Loredano, ai grijă că-ţi suflă astea mai tinere-n ceafă! Pune şi tu mîna şi scoate un Like a Prayer al tău, numa' vezi să nu dai foc la cruce că te afurisesc toţi prea fericiţii şi te scuipă toate babele ştirbe care n-au prins sarmale la ultimu' praznic!

joi, 22 aprilie 2010

Probleme grave

Mă uit din ce în ce mai rar la televizor şi bine fac, pentru că azi am butonat puţin şi-am dat de eterna şi fascinanta Mariana Moculescu, agitată ca de obicei, arătînd cît poate fi de mincinos fostul ei soţ, actual duşman de moarte. Explica gesticulînd ca o doamnă ce este, că nici vorbă să fi dormit papagalul ăla al ei de-l tot umileşte pe la tv, în casa lui Moculescu pentru că, "uite, ăsta e patul, ai impresia că pot dormi două persoane în el?"
Moderatorul i-a pus să se întindă amîndoi pe pat ( ea şi papagalul), ca să fie cît mai convingători şi să se rupă inimile  telespectatorilor de mila lor. Mi-am şters o lacrimă pe furiş, pentru că e foarte grav să nu poţi dormi cu amantul în casa fostului soţ, iar dacă chiar ai face-o, ar fi echivalent cu a urca Golgota cu crucea-n spinare, biciuit de romani nemiloşi,  o cruzime care ar face-o umple-o de ciudă că n-a inventat-o ea, chiar şi pe Maria Tereza.
Cînd te  gîndeşti ce probleme au unii în ţara asta, mai că-ţi vine să rîzi de ăia care mor de foame în Africa.
Grea viaţă mai au unii... Auzi tu, să nu poată dormi doi într-un pat de-o persoană!

miercuri, 21 aprilie 2010

Despre graşi şi mai ales, grase

Bărbaţii în general, n-au complexe de inferioritate dacă sunt graşi, mai mult chiar, cu excepţia băieţilor pe care-i batjocoresc colegii la şcoală, îşi poartă cu mîndrie burţile, îşi leagănă slăninele şi ocazional îşi freacă burdihanele cu oarecare mîndrie, ca semn de bunăstare sau "mă ţine bine nevasta".
De obicei, graşii sunt joviali, cu excepţia celor ce s-au îngrăşat expres să arate un statut social superior şi ăia sunt în mare măsură nesimţiţi cam în toate aspectele sociale: în trafic, în restaurant cînd vorbesc cu gura plină, unşi pe bărbie, la serviciu cînd transpiră şi nu se sinchisesc că mută nasul altora şi exemplele ar putea continua. De fapt altceva voiam eu să zic aici...
Femeile, spre deosebire de bărbaţi, cînd încep să se îngraşe, nu dau importanţă prea mare mai ales că majoritatea se îngraşă la sarcină, sau să mă exprim ca restul leşinatelor şi încrezutelor care au impresia că sunt primele care cacă un plod pe lume, cînd sunt "graviduţe", şi-şi alintă burţile cu delicateţe şi normal, cu diminutivul "burtică".
În timpul gestaţie, ele mănîncă precum scroafele, motivînd că "mănînc pentru doi", îşi terorizează familia şi masculul din dotare cu pretenţii halucinante gen " am poftă de fruncte exotice".
N-ar fi asta o problemă pentru că acum, fructele exotice se găsesc pe toate gardurile, dar pretenţiile sunt emise-n miez de noapte, iar pofta e cu atît mai imperioasă cu cît doarme mai bine nenorocitul pe post de soţ. Halitul continuă şi după naştere pentru că, vezi doamne, alăptezi. Odată ce înţarci plodul, ai zice că ar fi cazul să te opreşti, dar na... Nu prea poţi, că maţele ţi s-au lărgit, stomacul e la fel de încăpător ca o benă de camion, iar aici intervine minciuna, sub toate formele, nuanţele ei.
Minţi pe toată lumea că de fapt, tu nu mănînci, eşti la regim sever, ba chiar ai putea spune că te hrăneşti cu aer. Te minţi pe tine cum că "doar asta şi gata", sau "de mîine încep cura", iar mîine ţi se pare că de fapt voiai să zici "poimîine".
Ţi-ai dat copilul la şcoală şi tu nu, dar ceilalţi, te văd tot mai grasă, mai diformă. Te agăţi de ideile occidentale şi zici că nu eşti grasă ci doar "mare", nu fat, ci large. Te deranjează privirile critice şi ai impresia că toată lumea e împotriva ta, de aici şi comportamentul tău dictat de osînza de pe tine în preajma altora mai suple. Faci pe nepăsătoarea cu texte expirate ca "cine mă place, mă place şi aşa" deşi, dacă te gîndeşti bine, nu te mai place nici măcar bărbatu-tău, pentru că ce e de plăcut să găseşti 120 de kile de slănină-n pat, care nu se poate nici măcar afuma?
Cu timpul, te înrăieşti, pentru că e greu să rămîi om, cînd pizmuieşti pe toată lumea. Dacă eşti şi şefă pe undeva, cu atît mai rău; tai şi spînzuri şi începi întotdeauna cu femeile. Că doar ele-s de vină că eşti tu cît o vacă...Oricît te-ar deranja un subaltern bărbat, faci ce faci şi-l ierţi. Dacă e femeie însă... se schimbă situaţia, ori o dai afară, ori o faci să plece singură, pentru că ţie îţi stă ca un cui în talpă şi loc pe lîngă tine, nu mai e.
În final vii cu minciuna supremă: "am probleme cu glandele", deşi alţii te văd mîncînd o ciorbă, două porţii de felul doi, după care haleşti şi pîinea de pe masă, încingînd-o în smîntînă, după care bagi şi-un pepsi, sau orice altceva a cărui gaz poate astupa golurile din stomacul tău nesătul.
Şi aşa-ţi tîrăşti mizera-ţi existenţă fără să vezi nimic frumos în jurul tău, mai cu seamă dacă nu e de mîncat. Existenţa ta se reduce la grija halelii şi a scaunelor rupte de prin casă care trebuiesc înlocuite şi costa bani. Bani care-ar fi mai înţelept folosiţi la raionul de carne, de porc de preferinţă.
Între timp, te lasă bărbatul pentru vreo "schiloadă" şi sfîrşeşti prin a urî pe toată lumea, cu excepţia "prietenei" care-ţi îngraşă orgoliul la fel cum îţi îngraşi tu curul : Lasă dragă, că eşti numa' bine, eşti rubensiană.
Ea e singura slăbănoagă ce-a rezistat pizmei tale, pentru că ţi-a intuit micimea caracterului şi ţi-a dat exact ce voiai: linguşeală, periaj, curăţat de scame, chiar dacă acasă rîde de tine şi cu fundu'' ăla schilod al ei, referindu-se la tine ca la "umflata dracului".
Concluzia e că, puţine femei îşi duc osînzele fără să fie rele. Puţine-s femeile care să fie joviale la 100 de kile, iar acele femei care reuşesc, au ceva masculin în ele şi li se rupe. Ele nu te judecă după talie şi nici nu te dau dracului în gînd de cîte ori te văd. Ele nu au probleme inventate cu glandele şi recunosc deschis că le place să mănînce, de aceea nici nu te simţi prost sau vinovată dacă tu cîntăreşti cît o bucă de-a lor.
În final, un avertisment prietenesc: Feriţi-vă de grăsane, pentru că dacă nu te pot hali la propriu, o vor face bucuroase şi lacome la figurat!

luni, 19 aprilie 2010

Rugăciunea de azi

Ca să fiu şi eu în rînd cu oamenii civilizaţi şi să nu mi se pună definitiv eticheta de "sălbatică", mai sun şi eu din Paşti în Crăciun pe unii alţii să-i mai întreb de sănătate. Azi de pildă, am sunat-o pe J gîndindu-mă ca de fiecare dată că putem purta un dialog constructivo-educativ, adică bîrfă lejeră fără implicaţii majore şi cînd colo, s-a repetat aceeaşi chestie: dialogul s-a transformat în monolog şi principalul subiect a fost ca de obicei defunctul Onix, o corcitură de dracu' ştie ce german cu cotarlus ordinarus, mort de vreo 5 luni şi plîns cu lacrimi de crocodil şi-n zilele noastre. Într-o pauză de-a ei în care şi-a tras sufletul, am strecurat nevinovata întrebare:
- Ce-ai făcut de Paşti?
- Am zăcut. M-a sunat o prietenă care era într-o pasă proastă şi voia să-i ridic moralul, dar eu spălam geamul din bucătărie şi plîngeam după Onix în următoarele cinşpe minute, aşa că i-am spus că cred că ea se află într-o stare mai bună decît mine şi că nu-s capabilă să consolez pe nimeni.
Cum sunt mai sensibilă decît o noptieră, mi-am oprit la timp nişte chestii care se buluceau la mine-n gură, dornice să-şi ia zborul mai ceva ca porumbeii la nunţi, că altfel se răzbuna iar şi-mi zicea că ce e mic, negru şi rău? Scorpionul.
Mă rog la Dumnezeul cîinilor să-l lase pe Onix ăla să-i dea un semn de dincolo fetei ăsteia, să-i spună cît o duce el de bine acolo-n paradisul canin, unde sunt oase pe săturate şi hoarde de mîţe de fugărit şi mă mai rog să-nvăţ şi eu o dată că dacă am avut o zi bună, să nu mi-o stric  pe seară dînd telefoane de curtoazie săriţilor de pe orbită.

duminică, 18 aprilie 2010

Voi fi profet în Lumea nouă

Doamneeee... Piticu'  profeţeşte sfîrşitu' lumii, sau cel puţin începutul sfîrşitului ei şi mi-am dat seama că încă n-am reuşit să-mi împlinesc măreţul plan de a salva omenirea de la foamete, nici ăla de a crea o nouă religie care să le anuleze pe toate cîte există şi nici măcar acela de a fi putred de bogată, sau măcar p-aproape.
Şi cum nu-mi dă pace gîndul că înainte de a se alege prafu' şi pulberea de omenire şi parcă planurile de care zisei au cam pălit şi au scăzut din intensitate, mi-am reevaluat aşadar priorităţile şi mi-am dat seama că dacă nu mă pot impune ca un lider mondial, aş putea să scriu nişte răvaşe cu maxime şi cugetări d-ale mele, pe care să le-ngrop în grădină în sticle de bere Beck's, că d-alea am.
Dacă se termină lumea şi începe alta peste vreo cîteva catralioane de ani să zicem, omul ăla nou ar descoperi sticlele mele, le-ar da la televizor, s-ar îmbogăţi atît spiritual (că am de gînd să fac nişte cugetări beton), cît şi material, pentru c-ar fi echivalent cu ăia de mai dezgroapă cîte-o comoară şi de proşti ce sunt o predau la stat pentru cîteva articole la gazeta de perete, o poză de grup cu nişte capre paşnice şi 10% din valoarea tinichelelor găsite. Ca să-mi iasă toate prostiile din cap şi gîndurile murdare pe care le am din cînd în cînd, ar trebui ca prima învăţătură să înceapă cu Aurica. Astfel, restul ar deveni cu adevărat nişte grăunţe de înţelepciune, pure ca lacrima din ochii unei fecioare. Fiţi atenţi că urmează:

Omule, nu te teme de femeia grasă cu ochelari groşi pe nume Aurica...  dacă te vei teme, te va hărţui veşnic, va rîvni la alterarea spiritului tău înalt şi va căuta în fel şi chip o cale să-ţi bătătorească straturile de ceapă din grădină!

Buuun, ce vreau eu să zic aici... Omul nou găseşte sticla, stă şi se minunează la ea ca vaca la mulgătoare, dă fuga la muzeu. Acolo, nişte cercetători sucesc sticla de Beck's pe toate părţile, o scutură şi constată stupefiaţi că este ceva înăuntru. Scot hîrtia,  găsesc mesajul şi se chinuie vreo sută de ani să-l descifreze  mai ceva ca ăştia cu calendarul mayaş, că de profeţiile lui Nostradamus nici n-am cuvinte.
Cînd reuşesc să-l descifreze, eu devin automat un fel de protector al umanităţii, un profet binevoitor şi grijuliu, iar  Aurica un fel de Lucifer a lumii noi. Credincioşii din toată lumea mă vor slăvi, vor creea o nouă religie care se va numi Beck's şi  se vor feri să poarte ochelari,  să-şi pună ceapă-n grădină şi să-şi numească nou născuţii Aurica, echivalentul Antichristului de azi, sau popular Ucigă-l Toaca.
Îmi place ideea şi reflectă perfect încununarea viselor mele cele mai îndrăzneţe. Mă duc să pun la punct detaliile şi probabil voi reveni cu alte învăţături dacă nu cumva voi decide că sunt secrete.

Celula de criză

Să recapitulăm: Norul de cenuşă de la scuipătoarea ceia din Islanda e deasupra Romaniei, aşa am înţeles io de la toate televiziunile care nu ştiu cum s-alerge de la nuşce institut de cercetări vulcanologico-catastrofice, la funeraliile din Polonia.
Înţeleg că spaţiul aerian e inchis, înţeleg că se-nfundă motoarele şi se murdăresc geamurile avioanelor, înţeleg că prelaţii catolici sunt îmbrăcaţi în MOV (atenţie, or fi ştiut ei ceva de la-nceput), înţeleg marea prietenie subită, înfrăţire chiar a poporului roman cu cel polonez, da' nu pricep neam ce e cu toată gargara asta cu noru' ăla, cînd la mine e senin- oglindă şi ieri un pilot făcea tumbe pe cerul oraşului.
Cum de la televiziuni nu te poţi aştepta să termine curînd cu isteria, mă simt obligată să fac niţică ordine, în sensul că: Dacă ai astm şi inspiri cenuşă vulcanică ( asta în cazul că ai înfrînt gravitaţia şi te afli la peste trei mii de metri ), o să tuşeşti şi o să te sufoci niţel. Nu ştiu dacă se aplică şi la tuse tabagică, dar am să mă informez. Dacă ai lentile de contact, particulele alea rele de siliciu, se pot insinua între ochi şi lentilă, caz în care te ustură ochii.
Creez deci, celula de criză şi musai să-i dau un nume: Stop Cenuşii!. Activitatea principală a acestei celule este adunarea a cît mai multe presupuneri catastrofale, de la depunerile de cenuşă pe parbrize, pînă la  exodul islandezelor încinse de vulcan, în patria noastră primitoare şi-n braţele virililor noştri cocalari cu BMW.
Aştept noi membri şi menţionez că celula e dotată cu: mască de gaze, o pereche de ochelari de sudură, un coif protector din ziar în formă de piramidă şi-o pătură de calamităţi, ca-n filmele americane cînd se termină cu bine şi eroul principal e împuşcat în umăr şi e învelit neapărat în pături, chiar dacă acţiunea se petrece-n Malibu.
P.S. Ieri am tăiat porcu'. Ştiu că n-are legătură cu subiectu', voiam doar să mă laud şi s-arat că am treburi mai importante decît să mă holbez la cer după nori. Şi mai voiam să subliniez că-s o UNIKATĂ. pen'că cine naiba mai taie porci în aprilie?!