vineri, 9 aprilie 2010

Pasqualina

E o cucoană, Pasqualina care-mi tot trimite mailuri în care mă avertizează, atenţionează, mă mustră c-o să pierd "fereastra oportunităţii" care cînd se deschide şi-ţi face ea, Pasqualina un ritual super secret, năvăleşte fericirea peste tine mai ceva ca turcii peste Ţara Romanească, sau ca ţiganii peste Irlanda.
Mailurile astea, sunt rezultatul misticismului meu nativ care ia in diverse ocazii şi grade de diperare, forma astrologiei, numerologiei şi rar a clasicului şi arhicunoscutului Dumnezeu cu barbă. Acum sunt în perioada light, adică disperarea e moderată - cam ca o supă sleită şi n-am nevoie de consultaţii decît cel mult psihiatrice, ceea ce e un moft, iar Pasqualina îşi toceşte inutil tastatura pe mine. Mai e un aspect; eu mă uit şi ca un bun roman, caut chestii gratis. Pasqualina crede însă că o să scot repede cardul şi-o să-i trimit ei ONLY 14 USD (ofertă specială pentru mine, desigur), pentru nu ştiu ce woodoo zice ea că-mi face şi-o să-mi surîdă astrele toată viaţa. Asta dacă n-o să se cace pe ele de rîs, vorba bancului.

Şi pentru cei care nu ştiu ce e cu...

... "la Capătul Drumului, mă simt datoare să vin cu lămuriri dintr-o postare mai veche:

Un tramvai numit erectie

Stînd azi la semafor şi aşteptînd să treacă tramvaiu`, lecturez un text memorabil, pe vi-l  împărtăşesc şi vouă aşa cum ochiul şi mintea mea l-a primit. Perplexă ...
Pe primul vagon scria: Proctoline, adio hemoroizi şi fisuri anale. Tel: 0259...
Pe al doilea, cu litere la fel de mari: Urinezi des, ejaculezi precoce, n-ai erectie ? (ceva de genu`, ca citez din memorie, da` toate cuvintele astea, urina, erectie si ejaculare, existau).
M-am întristat şi m-a lovit melancolia după tramvaiul pe care scria pîna acum un an: "La Capătul Drumului - Servicii funerare non-stop".  Partea curioasă e că nici un pensionar nu urca in tramvaiu` ăla ,  n-am idee de ce. Dar aceiaşi pensionari perfizi, au făcut presiuni inimaginabile la Primărie şi după lupte grele, reclama a fost ştearsă, probabil înlocuită cu delicatele probleme de erecţie şi fisuri anale de vis.
Părerea mea e că trebuiau combinate aceste reclame ca să sune cam aşa: Nu mai ai erecţie de duoăj'de ani, ai fisuri anale şi hemoroizii nu-ţi mai încap în chiloţi? Eşti mai aproape ca oricînd de "Capătul Drumului"

joi, 8 aprilie 2010

M-am tuns

Dragii moşului... Săptămîna acesta este cu adevărat ceea ce s-a anunţat de la bun început a fi: o catastrofă.
Ca să nu ies din "spiritul" zilelor trecute, azi am avut un audit neaşteptat care-a venit peste mine ca şi Cuza. Normal, aveam ocaua mică la mine. Am intrat 3 minuţele în panică, după care mi-am zis "îmi bag piciorul, asta e". Dacă e să se-ntîmple ceva rău, că mă agit, că nu, se va întîmpla. Şi-am lăsat lucrurile să curgă, în sensul că m-a cuprins acea sfîntă lehamite şi tot ceea ce-mi propusesem să fac plină de avînt în avans, s-a dovedit a fi insuficient de urgent ca să nu poată fi lăsat pe mîine.
Am lălăit-o cu resemnare pînă pe la cinci, am făcut o oprire la coafor şi m-am tuns. Scurt. Am privit fără nici un regret şuviţele lungi şi ude întinse de coafeză pe masă. Încercase fata să mă convingă să-l las măcar pînă la umăr şi-am zis că nu... Ori e lung, ori e scurt, eu nu mă ştiu cu jumătăţi de măsură, sunt genul "ori e albă, ori e neagră", adică ăla tîmpit.
În concluzie, sunt ca un băieţoi ciufulit, mă simt uşoară şi la noapte n-o să mai am grija să-mi scot părul de sub cur şi nici pisica n-o să mi-l mai "pieptene" cînd dorm mai bine.
Mîine  e vineri... ultima zi dintr-o săptămînă ciudată . Dacă nu apar spre seară, sunaţi direct la pompe funebre, de preferintă "La capătul Drumului", că acolo am discount datorită faptului că le-am furnizat nenumărate "obiecte ale muncii" din 2002 încoace. Adică morţi.
Anonim, pe tine mă bazez, că precis ai văzut reclama pe tramvaiul în care se fereau să urce pensionarii orădeni .

miercuri, 7 aprilie 2010

Teste de rezistenţă

În acelaşi spirit nefast de "dracu-şi bagă coada în toate treburile mele", am aflat azi că din 2 aprilie circul fără RCA. În loc să mă bucur că n-am avut nici un accident şi nici poliţia nu m-a oprit, am făcut în mintea asta sucită a mea tot felul de scenarii prăpăstioase, de unde cîştigător detaşat a fost unul care implica dosar penal. Că numa' asta mi-ar mai lipsi şi-un drac în spinare.
De-aici s-a declanşat isteria care s-a extins în alte arii de activitate, de fapt, în toate. Ca urmare, m-au trăznit pe rînd diverse chestii: mai aveam cam o pipetă de motorină-n rezervor, o durere cruntă de cap, o sfîrşeală cumplită dar normală după starea de surescitare şi-un somn de o oră jumate.
Dintre astea, constantă a rămas doar durerea de cap de care ştiu că nu scap trei zile. Asigurarea mi-am făcut-o la telefon, motorină mai am de-un drum, iar din agitaţie a rămas o stare letargică şi-o vagă lehamite.
Ah ce vremuri, domnule... Păi ce fain era cînd se terminau toate în faţa mea după ce stăteam la coadă... ce fain cînd se stricau calculatoarele la ghişeele unde aveam eu treabă ori de cîte ori mă apropiam...
Dar să nu amintesc cît mă bucuram că nu-mi prindea vatmanul capul la uşa tramvaiului şi reuşea să-nchidă înainte de-a pune eu piciorul pe scară. Şi mai zic oare şi cît de norocoasă am fost cînd a dat în mine ăla de n-a oprit la stop şi m-am ales DOAR cu maşina făcută praf? Mai bine mă opresc, nu de alta, dar dacă le-nşir pe toate o să ziceţi că citiţi un scenariu de telenovelă mexicană cu tot tacîmu (afară de chestiile bune, cum ar fi aceea cînd mă recunoaşte vreun bogătaş fiind fiica lui demult pierdută).
Şi uite-aşa înţeleg şi eu cum s-a născut vorba aia "bine că n-a fost mai rău", dar şi pe-aia cum că " o nenorocire nu vine niciodată singură", ci cu toată familia şi neamurile îndepărtate; ca la nuntă.
Aştept cu mare interes ziua de mîine cu orice mi-ar aduce ea, că oricum n-am de ales.

marți, 6 aprilie 2010

Marţea şi ceasurile ei

 Dacă la serviciu a fost cum a fost, în trafic m-au depăşit cu nesimţire la semafor doi taximetrişti. Am oscilat între a intra în ei şi a le transmite moale "muie mă". Am ales a doua variantă, pentru că mă depăşiseră pe stînga şi pe partea aia am aripă nouă că m-a lovit un prost în parcarea (goală) de la OBI.
Mi-ar fi convenit să mă fi depăşit pe drepta azi, pentru că-mi bate un rulment. Am dat şi-un claxon ca să par revoltată, eram puţin, dar nu de-ajuns... că la un moment dat, pînă şi nesimţirea îşi pierde din consistenţă şi te obişnuieşti cu ea, aşa cum s-au obişnuit şi taximetriştii să li se ofere generos muie şi alte prestaţii sexuale, lor şi neamurilor, indiferent de grad de rudenie.
Acasă, mă aşteptau nişte ultimatumuri de la bănci, plus ameninţarea că mi se blochează conturile, drept urmare, mi-am făcut repede un cont nou. Acum, pe seară, mi-a dat Orange sms să-mi plătesc factura că dacă nu, mi se taie capul.
Le mulţumesc tuturor pe această cale, inclusiv părinţilor care m-au învăţat că Occidentu' e putred şi m-au păzit ca nu cumva să sar gardu' ţării.
Iată-mă-s aici, încremenită între două lumi: lumea mea aşa cum aş vrea eu să fie şi cea reală care-mi fură puţin cîte puţin din cea imaginară. Mă tem de ziua în care nu voi mai avea nimic din ea.

Ziua Intrebărilor Tîmpite

Am să numesc ziua de azi, Ziua celor mai tîmpite întrebări care mi s-au pus vreodată, pentru că:
Cum ieri a fost liber la toată suflarea creştină şi cum treaba de luni trebuia făcută marţi, o colegă care s-a plîns că i-a fost rău azi noapte de la prea multă mîncare desigur, a venit de vreo 5 ori la mine-n birou să mă-ntrebe dacă-s gata comisioanele, de care nici nu mă apucasem pentru că, există o ordine în toate şi ea ar trebui să ştie la fel de bine ca şi mine. Ultima dată am fost curioasă să aflu dacă sigur-sigur i-a fost rău la stomac şi nu la cap. N-am primit însă nici un răspuns şi-am două variante pentru asta: 1) s-a supărat şi 2) nu era sigură ce răspuns să dea.
Am întîrziat cu toate cele din cauza altui coleg care cu seninătate m-a întrebat de ce l-am aşteptat pe el.  
- Pentru că doar tu ai rămas din toată firma cu hîrţoagele neîncheiate dumb ass.
Altul (ăla cu nevasta lui Zorro) a întrebat de ce nu semnează el de primire pe facturi.
- Pentru că dacă le iei tu în mînă de la cel ce le-a emis, nu înseamnă că tu eşti cel care le înregistrează şi le plăteşte, Beavis.
Una din funcţionarele mele a întrebat cum să-l strige pe colegul nou.
- Cum îl cheamă, aşa să-l strigi.
- Da' n-are diminutiv?
Cînd credeam că s-au terminat toate tîmpeniile pe ziua de azi, am intrat pe poartă la mine-n curte, Aurica ieşea:
- Amu' vii?
- Nu dragă, acuma plec. Da' de fapt nici nu sunt eu, sunt o halucinaţie de-a ta care pleacă venind.
De unde tragem concluzia că trei zile libere asociate cu mîncare şi băutură multă au efecte nefaste pe termen lung şi te fac să pari prost fără să depui vreun efort. Adică, natural.

Sunshine award


Iată premiul de la Mika şi Marius, cărora le mulţumesc frumos.

Trebuie să-l dau mai departe la 12 prieteni şi să scriu 10 lucruri care-mi plac. Încep cu decernarea : And the Oscărel goes to... anaid, cerculet, cell61, cisnadianului turmentat si nu prea , piticului,  Paul Gabor, blu, sibianului , porcusorului vegetal, Zwk, frăţică şi Luminiţei.

Iată cele 10 lucruri care-mi plac, printre multe altele:
1. Zilele fără Aurica
2. Duminicile cu poarta închisă
3. Peştele
4. Italia
5. Marea
6. Primăvara
7. Cărăbuşii de Mai
8. Cafeaua
9.Steinbeck
10 Oamenii frumoşi

Ultima condiţie e să le dai de ştire printr-un comentariu celor premiaţi.

luni, 5 aprilie 2010

Aurica, reloaded

Mîine e ziua Auricăi. A venit cu o bucată de tort şi s-a instalat firesc fără să fie poftită, în capul mesei. Cu resemnarea omului care ştie că rezistenţa nu-şi are locul, i-am pus un pahar de pălincă. Ea nu face nimic gratuit, pentru că după ce i-a plecat hoarda de neamuri, s-a simţit singură şi nici băutură n-o mai fi avut. Doar a fost frate-său... sugativa la ea, şi ăla bea orice, de la zeamă de gunoi în sus. Iar bucata de tort a fost moneda de schimb, chiar dacă mie nu-mi trebuia, gestul era musai să fie răsplătit.
- Cîţi ani am avut io Anjelă cînd te-ai mutat aici?
- Cam cît am eu acuma, Aurico.
- Unde s-or dus anii ăştia?
Îmi vine să-i zic că s-au dus la dracu', dar mi-a mai rămas ceva din spiritul sărbătorilor, că eu una nici n-am băut şi nici n-am mîncat prea mult, aşa că am tăcut.
Are privirea ACEEA, de nevoie de a povesti, de a nu mă plictisi pe mine, ca să poată sta cît de mult. Mă pune la curent cu toate ştirile de pe stradă, cu toate babele care-au dat ortu' popii şi cu cele care urmează.
Acum are grijă de una pe care a lovit-o maşina pe zebră de ziua Ungariei. Baba ţinuse morţiş să fie prezentă la festivităţi şi asta i-a adus o fractură de tibie. Acum zace operată şi-i plăteşte Auricăi opt milioane ca s-o şteargă pe cur. Patriotismul costă.
Şi-a golit paharul, dar ştiu că încă nu pleacă, eu nu-i ofer, dar ea mi-l cere pe-al doilea. Şi apă, că e tare pălinca. Cu aceeaşi resemnare, îi dau... mă gîndesc că timpul trece şi tot se duce pînă la urmă.
Sunt ZEN, iar ea consideră că dacă mîine e ziua ei, trebuie s-o sărbătoresc şi eu. Vrea să simtă băgată-n seamă, deşi nu merită din punctul meu de vedere şi a lui fiu-său, pe care l-a dat la Casa de Copii încă de la 2 luni. N-avea timp de el, iar scripcarul cu care zice ea că l-a făcut, n-a recunoscut nici mort c-ar avea vreun amestec în concepţia băiatului.
Fiu-său e mai mare cu doi ani ca mine şi-a plecat prin 2005 în Italia unde lucrează la Samsung parcă, repară televizoare în Roma. Ea aşteaptă ca el să-i trimită bani regulat, iar el îi trimite cînd poate, deşi l-a abandonat şi nu doar pe el... are un băiat pe care Aurica n-are ochi să-l vadă, că dacă n-a fost în stare să fie mamă, cum să fie în stare să fie bunică?
"Am fost cam curvă-n tinereţe", mi-a mărturisit ea odată, de parcă aş fi avut vreun dubiu. Singura chestie care m-a pus pe gînduri, a fost "cam" ăla. Adică, ori eşti curvă, ori nu eşti. Cum vine asta "cam curva"? Părerea mea e c-a fost curvă. CAM proastă, că de era deşteaptă, nu spăla azi pe nimeni la cur.
Viaţa e CAM nedreaptă cu alde Aurica. Aruncă un copil şi el îi trimite bani. Îl înjură pe nenea Faur şi el îi aduce măsline din Spania. Mă spurcă pe mine pentru o cărare care nu duce nicăieri şi eu o las să stea în capul mesei să-mi bea pălinca şi să-mi fumeze ţigările. Unde mai e justiţia divină? Să fie în tumorile care zice ea că le are la rinichi deşi nu arată nici un semn de suferinţă?
După al doilea pahar s-a cărat, i-am zis "la mulţi ani" deşi recunosc, m-am gîndit puţin...
În definitiv, visez să-mi fac casă la ţară, de ce să vreau să-mi fac păcate?

Mănînc, deci exist!

Am văzut pe toate posturile TV ştirea cum că IAR s-au îndopat romanii pînă au ajuns cu degetul, au băut IAR pînă au ajuns în comă. Am de fiecare dată acelaşi sentiment de deja vu şi acelaşi gînd cum că suntem o naţie cretină.
De băut nu mă leg, depinde de cît poate duce fiecare şi na... se mai întîmplă accidente, dar de mîncat, zău că nu pot pricepe cum e să simţi că-ţi crapă burdihanul şi tu să continui să bagi în el. Să fie reminiscenţe de la romani, care mîncau, vomau şi tot aşa doar că noi am omis partea cu vomatu' din spirit de economie? N-am idee, ştiu doar că mîncatul de sărbători poate fi un sport naţional, iar chematul Salvării poate fi inclus pe lista de datini şi tradiţii lîngă Pluguşor.
Tot de la ştiri, am aflat azi în premieră că există colinzi pe Paşti; aş dori să aflu din timp dacă există colinzi de 23 August şi de 1 Mai, să nu fiu luată prin surprindere.

Tibi

Plouă şi nu oricum, ci exasperant şi mocăneşte. Nici nu ştiu cum a trecut aproape toată ziua, că n-am făcut altceva decît baie, moţăială, căutat pe google locuri pe unde-am trecut şi oameni pe care i-am cunoscut.
La Aurica s-au perindat neamurile ei gălăgioase şi beţive, printre care frate-său cu juma' de creier, ăla care dacă prinde o uşă întredeschisă undeva, se simte obligat să intre. A ieşit în curte şi se holba-n gol, n-am de unde să ştiu la ce, pentru că ochii lui sunt certaţi unul cu celălalt, aşa că unul se uită-n stînga şi celalalt în dreapta.
A fost şi băiatu' lui Tibi la stropit, un ţigănuş obraznic din vecini. M-am ascuns în baie, n-am chef să put a parfum Primăvara - 2 lei canistra. I-a dat Cristina ouă, el a strîmbat din nas, voia şi bani. Da, da... stai şi-aşteaptă, cînd o veni tată-to să-mi termine de tencuit!
Tibi e "meşterul" străzii, ăla de începe 10 lucrări o dată şi nu termină niciuna; mie mi-a tencuit casa pe jumătate... acum 3 ani, mi-a pus faianţa care dă semne să cadă, iar pe terasă îmi bălteşte apa fix la intrare-n casă.
Tibi e-n relaţii de amiciţie interesată cu Aurica, ea-l cheamă să-i repare una-alta, el îi cere bani. Anul trecut i-a tăiat 4 metri cubi de lemne, cu drujba... i-a luat două zile, iar mie 1 an din viaţă. Aveţi idee cum e s-auzi o drujbă două zile fără întrerupere sub geam? Şi cum drujba nu e chiar nimic, Tibi şi frate-său vorbesc mult şi tare, înjură la al doilea cuvînt şi ai mereu impresia că sunt pe cale de-aşi lua gîtul unul altuia.
Am auzit că frate-su s-a dilit de tot, l-au luat cu Salvarea într-o zi in delirum tremens şi l-au băgat la neuro. Nevasta lui Tibi s-a pocăit, probabil pentru că tentaţia spre divorţ era prea mare şi-a ales să se refugieze la biserică. Nu e simplu să stai cu un cineva pe care-l caută frecvent tot felul de oameni cărora bărbatu-tău le-a luat banii, le-a întors casa pe dos şi-a dispărut. Mai ales, cînd cei care-l caută sunt nişte gabori fioroşi care prezintă alternativa: ori termină de zugrăvit, ori umblă-n cîrje. Aşa a ales Tibi să-mi abandoneze mie lucrarea. Aşa am ales şi eu să-l înjur de cîte ori îl văd. Mă simt tentată totuşi să-l momesc să mi-o termine şi să nu-i plătesc decît peste 3 ani. Mi s-ar părea corect.