joi, 9 decembrie 2010

De ziua măscăriciului ce se visează rege

Azi noapte, la 23.59 fix, Maria Dragomiroiu îşi flutura pletele cîntînd "La mulţi ani, domnu' Dan", în studioul OTV. Ca niciodată, nu apărea îndemnul "daţi SMS, dacă e ziua de naştere a  domnului Diaconescu sau nu", deşi n-aş băga mîna-n foc că nu s-a cochetat cu ideea.

Următorul cadru, DD în prim plan, cu atîtea urme de ruj pe faţă, cam cîte pete de ulei are Bruce Willis într-un film unde salvează un avion de pasageri, sau chiar lumea. Între pupăturile moşilor şi fufelor din studio, preocupat de imaginea sa, DD arunca cîte o privire furişă spre monitoare, încercînd apoi anemic să îndepărteze roşeaţa.

Prin faţa lui se perindă şi se-nghesuie să se vadă la TV, oameni cu cadouri, torturi, din care unul înfăţişează Palatul Cotroceni unde DD este dat drept viitorul locatar. Domnul Dan mustăceşte ca un motan la borcanul cu smîntînă, acceptă buchete de flori, urşi Panda, ciocneşte şampanie, deşi am bănuiala că doar el şi cîţiva apropiaţi au şampanie în pahare, în ale celorlalţi aş putea jura că era bere.

După ce tot studioul şi-a prezentat ploconul şi pupătura, DD îl invită pe Nicu Paleru să-i cînte şi se-ncinge o horă penibilă, cam cum sunt toate horele televizate. Cu toate că DD este caracalean, nu ştie pasul de horă şi-şi dă cu stîngu-n dreptul, zîmbind cu grijă să nu i se vadă ştirbitura şi-şi roteşte ochii sfios ca o fată mare în timp ce se-nvîrte în jurul mesei.

Se gată hora, el mulţumeşte emoţionat de nu mai poate şi anunţă imediat o dezbatere. Mut canalul şi revin peste două minute şi-l găsesc pe domnu' Dan dezbătînd nu ştiu ce, dar ştiu cu cine: cu nimeni altul decît... decît... omniprezentul Serghei Mizil!

Recapitulînd, DD a împlinit ani în direct, dar n-am văzut nici măcar una dintre figurile care i-au făcut rating la nevoie: nu tu Magda Ciumac să-i execute un dans din buric pe masă, nu tu Nichita să-l alinte "sufletul meu", nu Naomi să-l mînjească de ruj, nu Roxi Manelista, nu Fernando de la Caransebeş, nu Sexy Brăileanca, de unde deducem că DD i-a făcut vedete cu dărnicie, iar ăia nerecunoscătorii habar n-au avut că e ziua lui.

Ceea ce mă îngrijorează însă cel mai tare, e absenţa lui Barbu. Acuma, axistă două variante: ori era ocupat cu Codex Alimentarius, baba Vanga şi Nostradamus, ori e în dizgraţie. Daţi SMS dacă da.

17 comentarii:

  1. Venit, cetit, no comment.
    Toate cele bune Angela !

    RăspundețiȘtergere
  2. @mishulake, mulţumesc de vizită :)

    RăspundețiȘtergere
  3. nu aseara isi lansa si piticul minune noul album?seara in care le dadea haleala moaca si un cd la OTV la toti fanii piticaniei prezenti la eveniment?

    RăspundețiȘtergere
  4. @TANO, nu ştiu, am oprit TV-ul după momentul magic :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Nici măcar eu nu-s atît de masochistă :))

    RăspundețiȘtergere
  6. pentru cineva care nu agreaza fenomenul otevist stii destul de multe din bucataria garsonierei

    RăspundețiȘtergere
  7. Intreb si eu (nu dau cu piatra): cine-i Barbu?

    RăspundețiȘtergere
  8. balaurdegradina, unul de-a fost pe vremuri la tvr, Tudor Barbu, are emisiune cu codex alimentarius, cutremure, vanga, etc.

    RăspundețiȘtergere
  9. Foarte tare .. :))))))) D.D. sa traiasca ,ai?
    Dar, Hai sa schimbam Romania asta o data.. sa scapam de mascarici, arlechini, manelisti, videni, basesceni ...si alte alea ...Am fi mai curati, nu crezi? ;)

    RăspundețiȘtergere
  10. Angela, asta-i ca și cu filmul acela fără nume, pe care noroc că ni l-ai povestit, ca să nu-l vedem niciodată! ;)

    RăspundețiȘtergere
  11. Angela draga !
    citesc si ma minunez, chit ca nu-i prea stiu pe * actori*...
    ma faci curioasa ,mai ales cand am citit *Dan dezbracand ...* :) si -mi zic:
    ce departe au ajuns romanii...pana la full monty :)
    http://www.youtube.com/watch?v=5bDDsZLYK1s&feature=related
    eram grabita si-am citit ...aiurea :):)
    zi buna !!!xxxx.j

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu era mai instructiv cand ne povesteai de nopti nebune , de dimineti cu aburi in ceasca si cap ,cu replici de inteles la a doua citire ? Da-l dracu de televizor ! Sau fa-ti un ... dar lasa . A ! uitam . Buna , bine v-am gasit , etc

    RăspundețiȘtergere
  13. Mariean, da' cînd am povestit eu de nopţi nebune?

    RăspundețiȘtergere
  14. Nu ai povestit dar ai putea sa o faci !!

    RăspundețiȘtergere
  15. @Mariean, eşti foarte convingător! :))

    RăspundețiȘtergere