duminică, 7 noiembrie 2010

Un revelion

Cu greu fuseseră părinţii lui Alex de acord să ne lase să facem revelionul la ei acasă, de aceea condiţionaseră şi negociaseră aspru: fără băutură, fără muzică tare, că stăteau într-un cartier majoritar locuit de sfinţi şi anume penticostali, ceea ce erau şi ei.

Alex nu ezită să promită tot ce i se ceruse, aşa că operaţiunea de introducere a alcoolului clandestin, semăna cu una de pe vremea prohibiţiei: sticle ascunse sub paltoane, în poşete, în buzunare încăpătoare sau mascate în pungi împreună cu cîte-o tavă de prăjituri.

Cu toţii apărusem cu figuri nevinovate, promiţătoare de distracţie cuminte, însă în fiecare dintre noi rînjea diavolul. Berdie şi Floruţa veniseră gata abţiguiţi, dar nu era nimeni care să nu se fi aşteptat.

O vreme patrulase mă-sa lui Alex cu diverse treburi printre noi, curioasă dar şi atentă să descopere eventuale sticle pitite pe undeva, însă cu maeştrii disimulări n-ai ce te pune. Într-un final se duse în casa mică la culcare, nu înainte de a-i reaminti fiului că-n locuinţa ei nu e loc de destrăbălare.

Apoi, iadul fu liber să se dezlănţuie: sticlele apărură, inhibiţiile de orice fel pieriră. Dire Straits ne zicea de "Money for Nothing", iar Compact de "Strada pe care-ai stat".
Cimpi dispăru prin curte şi fu găsit plîngînd amarnic lîngă coteţul porcului: îl mîngîia şi-l căina plin de lacrimi şi muci înştiinţînd-ul de soarta tragică ce-l aştepta. Nu fusese chip să-l aducem în casă, aşa că-l lăsarăm simţitori să-şi consoleze noul prieten.

În casă, Floruţa avea chef de harţă ca de obicei: se luase de Berdie care însă era mult prea beat ca să risposteze, de fapt, mult prea beat să mai articuleze, aşa că adormi pe covor.

Sora lui Alex se retrase la culcare cică, cu bărbatu-său după ea. Mai tîrziu, cînd îmi căutam ţigările de rezervă în camera de după a lor, am avut surpriza să-i găsesc goi şi deloc adormiţi. După ce am găsit uşa cu greu, am ieşit afară să alung scena la care tocmai nu mă aşteptasem să asist şi l-am căutat pe Cimpi. Terminase de bocit şi stătea pe bordură, cugetînd. Îl lămuresc să intre-n casă. E tot supărat, dar nu mai ştie de ce.

Intră în casă unde-l loveşte căldura şi adoarme lîngă Berdie care vorbeşte-n somn. Probabil acum poate să-i replice prietenului său, căruia i-a trecut beţia şi se pregăteşte de a doua.

La ora 12 n-ai cu cine închina. Doar Alex mai e treaz. Ciocnim, ne pupăm, dansăm. N-aveam de unde şti, dar era ultimul revelion: anul următor îl petrecea în America, visul lui de-o viaţă, iar peste doi ani, nu-l mai petrecea deloc, luînd şi el calea pocăinţei.

Floruţa a emigrat în Suedia şi nu mai ştiu nimic de el, Berdie a devenit alcoolic în ultimul hal şi habar nu am  dacă mai trăieşte, iar pe Cimpi îl mai văd uneori prin oraş. Are aceeaşi privire sfioasă de copil cuminte şi sensibil. Ar trebui să-l întreb odată ce confidenţe şi-a făcut cu porcul în noaptea aceea .

5 comentarii:

  1. Nu-mi prea plac revelioanele. Nu știu cum reușesc să le ratez aproape pe toate. Când mergem la restaurant, mi-aș dori să fiu acasă; când rămân la domiciliu, îi invidiez pe ăia care se distrează în societatea altora...

    RăspundețiȘtergere
  2. silavaracald, cred că e ochestie comună tuturor. Ăsta de care vorbesc eu, s-a întîmplat demult :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Revelion... ori noapte de distractie, ori de batut copiii pe care nu-i ai... De 3 ani am tinut-o numa-n sticle de lady m, crema de wiskey. Mda, bautura de femei, da' buna. Fara sa ma imbat... Anul asta in ce zi cade Revelionul?

    RăspundețiȘtergere