miercuri, 17 noiembrie 2010

O poveste din 26 ianuarie 2010 - Înmormîntare penticostală


N-ar fi frumos să anunţ că merg la înmormîntări şi mai ales la alea de altă religie decît ortodoxă, fără ca din preaplinul sufletului meu generos, să nu împărtăşesc cu voi, cei care mă citiţi şi vă place ce citiţi, dar şi cu cei care nu mă plac, dar mă citesc totuşi. Am rînjit puţin, recunosc. Maliţios, chiar.

Aşadar, punctuală ca scrisorile ultimative de la bancă, alea în care te anunţă că dacă in maximum 5 zile lucrătoare nu-ţi vinzi un rinichi ca să-ţi plăteşti ratele restante, o să vezi tu executare silită de-o să-ţi meargă fulgii... Ups, m-a luat valul. Reiau: punctuala ca scri... ăsta, ca ceasul elveţian, îmi iau neamurile la 12 fix, cu tot cu jerbe şi coroane şi haine negre şi mergem in satul Săbolciu, la 17 km de Oradea.

Am fost întotdeauna de părere că satele bihorene au nume cel puţin ciudate, dacă nu caraghioase şi uneori pronunţate cu totul altfel decît se scrie, de exemplu, Săbolciu ăsta se pronunţă Săbolci, Săldăbagiu - Săldăbaj, Gurbediu - Gurbeghi, etc. Aş ezita să-mi fac flotant intr-un sat ca Gurbediu, că dacă m-ar întreba cineva "unde stai?", m-aş cam jena să zic Gurbeghi, că la Gurbediu, nu stiu unde se pune accentu'.

Treaba e că nu asta mi-a fost grija ieri, ci cele -12 grade şi gîndul nimicitor că slujba la pocăiţi ţine cel puţin 2 ore şi se ţine afară, sau cel mult în casa defunctului, cu uşile deschise, ca lumea să se poată fîţîi cu treabă sau fără, de-afară în casă şi invers. Cum mortul se ţine indoors pentru priveghi, nici foc nu se face. 


Cu gîndurile astea sumbre am trecut eu podul de peste Criş şi barajul de la Tileagd. În maşină, un fin al matuşă-mi, care eşte naşa universală, pentru ca are in jur de 17 fini, comenta apocaliptic despre ce s-ar întîmpla dacă s-ar rupe vreo dată (Doamne fereşte, cruce, priviri evlavioase în trapa maşinii), barajul de la Tileagd. Dezbaterea a durat puţin pentru ca pe finu' şi pe unchiu-meu îi lovise năpraznic nostalgia, arătîndu-şi unul altuia toate cele două uliţe pe care copilăriseră ei.

Parchez pe marginea drumului, în poarta unora, intrăm, ne prezentăm condoleanţele, iar eu cu văru-meu ne dăm mai după nişte coteţe de găini sub care se ascunsese un căţelus zgribulit, să fumăm. Ideea e că nu suntem nevoiţi să ne-ascundem, dar muierile locale se uită la mine ca la Maria Magdalena în vremurile ei de preacurvie. Îmi cam stă fumu-n gît, dar mă-ntorc cu spatele pe principiul "ceea ce nu văd, nu există".

Ne cheamă unu-n casă. E îmbrăcat în costum,are Biblia sub braţ şi e predicatorul local. Zice "care doriţi". Noi nu dorim foarte tare, dar intrăm, sperînd c-o fi cu un grad mai cald. Greşit, e chiar mai frig decît afară. S-apucă să cînte, el predicatorul şi nişte muieri, ceva cu Iisus care-a chemat-o acasă pe moartă, apoi ne anunţă că datorită frigului, slujba se va ţine la Biserică, ceea ce e o excepţie desigur, ţine el să sublinieze. Foarte frumos din partea lor mă gîndesc eu şi schimb priviri parţial admirative cu văru-meu.

Cînd e vorba de mers pe jos pe frig, sunt cea mai leneşă fiinţă care-a călcat vreodată scoarţa pamîntului, aşa că sub pretextul că de la Biserică e de mers la cimitir şi apoi la căminul cultural la pomană, întorc maşina fain frumos şi iau în urma cortegiului, lejer, că am maşina automata care zici că e facută să mergă la pas cu procesiunile.

Biserica n-are nimic pe dinăuntru, nici cruce, nici poze tematice, decît în altar, sau cum i-o fi zicînd penticostalii, o pictură cu palmieri pe fond albastru. Interiorul e din lemn, sunt bănci tapiţate, e cald, iar în spatele unui pupitru, stau 3 predicatori. Pînă să intre toată lumea, cineva reglează microfoanele, iar altul ne conduce fix în spatele celor ce se dovedesc a fi cîntăreţi, doi la număr. Matuşă-mea s-a cam codit, cică să stăm în picioare la uşă, că mai ieşim la soare, mai chiulim cu alte cuvinte, dar eu sunt curioasă; n-am fost niciodată la o adunare penticostală şi vreau să văd cum e. Plus de asta, nu strică deloc s-auzi o vorbă bună.

Partea cu vorba bună a fost mai pe la sfîrşit, pentru că primul vorbitor, prezbiterul satului m-a cam băgat în sperieţi. Vocea îi urcase repede, cam după primele fraze, se-nroşise la faţă şi zicea "Dumneseeeu" tot la al doilea cuvînt. Mă uitam la varu-meu, care nu prinsese loc lîngă noi, ci vis a vis, făcuse ochii ăia albastri cît cepele, rînjea la mine pe sub palmă, ca mai tîrziu să aflu că-mi scria SMS uri gen: "Încă aşa cevaaaaaaa, n-am văzut de cînd sunt", "Aleluia sorooooooo, amiin."

Locul istericului de la microfon a fost luat de Fratele Nuştiucum, cu voce domoală, aşezată, mă calmez şi mă holbez într-un punct fix, ca să nu fiu nevoită să mă uit la Adi şi să mă pufnească rîsul. O pun pe una să cînte, o babă foarte grasă. A cîntat vreo cinşpe strofe, pe aceeaşi linie. Surpriza a fost modul în care despărţea toate cuvintele în silabe: mai-cuţa meaaaa, pu-terea ta Doam-ne. Pe la a patra strofă o luase pe arătură, falsa îngrozitor, iar la următoarele, lua notele înalte cu atîta efort, de ziceai că-si dă duhul din clipa-n clipă. Pe cînd eram gata să-mi fac harakiri cu cheia de la maşină, a terminat şi ea cu zbieretele, probabil spre uşurarea generală.

Al treilea vorbitor a fost pastorul Cutare, de la biserica Tabor din Oradea, un tip grizonat, a carui ceafă atîrna leneşă peste gulerul sacoului. Nu mai am puncte fixe la care să mă holbez, măcar o icoană să fi avut şi ăştia pe pereţi şi mă uit la predicator. Tot fix. Îmi intră in cap că e cea mai bună ocazie să-ncerc şi eu să văd aura cuiva. Din cauza holbatului intens, ochii-mi obosesc şi mă loveşte somnul. Au ceas pe perete, constat că au trecut două ore. Pastorul se apropie de final şi eu aştept în zadar să bălăcărească puţin bisericile concurente, aşa cum s-a întîmplat la o înmormîntare de baptişti la care-am fost, dar spre surpriza mea, se-ntîmplă fix contrariul:
Binecuvintează Doamne Biserica Penticostala! Amin! zice audienţa. Binecuvintează Doamne Biserica Ortodoxă! Amin! 

Mă ia cu leşin. Mai zice şi de cea Baptistă şi-apoi mulţumeşte pentru că Dumnezeu a ferit satul de inundaţii, de catastrofe, la fel ca toată regiunea. Mulţumim că nu avem cutremure, Doamne, ca ne ocroteşti! Amin!
 

Ne ridicăm şi ieşim pe uşa din lateral. Mi-a plăcut din trei motive motive: 1, s-a terminat, 2, a fost cald şi 3, penticostalii-s mai puţin egoişti decît baptiştii care au impresia că ei l-au inventat pe Dumnezeu care e doar al lor, al "creştinilor" şi noi restul, păgîni netrebnici - combustibil în iad.
La groapă nu m-am dus, am preferat să aştept în maşină, tot din motive de lene şi dureri imaginare prin burtă, timp în care am văzut două stoluri de păsări in V şi o sferă luminoasă ce părea al doilea soare. Păsările alea nu se-ntorc oare prea devreme?


Am mîncat apoi la căminul cultural un pic de papricaş pînă am dat de un fir de păr în pîine, lung de vreo 15 cm, pe care l-am tot scos preţ de zece secunde din gură, cu spasmele de rigoare, ale mele şi ale matuşă-mii, după care mi-au trecut brusc şi foamea şi frigul. M-am aventurat la vreo două sarmale în varză creaţă, o altă noutate absolută pentru mine. Nu mi-au plăcut deloc şi după ce ne-am pupat cu rudele defunctei, am pornit spre casă în incantaţiile finului de Doamne-ajută s-ajungem cu bine. Nu cred că se referea la abilităţile mele de şofer. Adică, sper.

P.S. Chiar am ajuns cu bine. Amin!

15 comentarii:

  1. chiar asa, sa fumatzi la inmormantare! :))))

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte!
    si eu as fi facut la fel! ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. a fost frumos oricum din partea mea că n-am fumat în biserică, Gabi. Notează, te rog :D

    RăspundețiȘtergere
  4. bine ca partea cu firu' de par a fost spre final :)

    RăspundețiȘtergere
  5. @zîno, păi dădea frumos să am spasme la biserică?

    RăspundețiȘtergere
  6. @Angela: adevarat spui, nu dadea :) poate ziceau aia ca ai pe necuratu' in tine si te alegeai si cu o exorcizare ...la pachet.

    RăspundețiȘtergere
  7. Fumatu e bun oriunde : pretul unei tigari este un pic mai mare decat al unei lumanari ; exorcizarea se face in anumite conditii ca altfel cum il domolesti pe necuratul ?

    RăspundețiȘtergere
  8. bun, data viitoare cand mai e vreo mormantare de adventisti mormoni d-astia, sa me zici, sa-ti uram "condoleante" si traditionalul "distractie frumoasa"

    RăspundețiȘtergere
  9. Amor de sectanţi:
    El: Aaah soro, vreau trupul tău...
    Ea: Fie pe voia ta frate. :D

    RăspundețiȘtergere
  10. @zanaeficientei, la exorcizări rezist din cele mai vechi timpuri, fie ele şi la pachet.

    RăspundețiȘtergere
  11. @Mariean, da' cu binişorul de ce nu încearcă nimeni? Poate şi Necuratului i s-a urît de tămîie şi-ar fi sensibil la o vorbă bună săracul. De atîta amar de ani, s-o fi săturat de scuipături în sîn.

    RăspundețiȘtergere
  12. @ZWK, de obicei "distracţie frumoasă" e de ajuns, fac cum fac şi mă distrez de fiecare dată :)

    RăspundețiȘtergere