joi, 21 octombrie 2010

Poveste de iubire

Orice prost ştie că dragostea trece prin stomac. Asta ştia şi Lenuţa şi avea şi un peretar deasupra aragazului care-i susţinea convingerile: Plăcinţele, cozonaci, bărbăţelului să-i faci.
                                          Foto: Bogdan Stanciu
Bărbăţelul ei era un fost boxer de care ea se-ndrăgostise total de pe vremea cînd fiecare era căsătorit cu altcineva. O vreme, dragostea lor se consumase clandestin în absenţa soţilor încornoraţi, iar decizia de a arăta lumii întregi iubirea lor curată, fusese uşor forţată de un flagrant delict, ce se lăsase cu păruieli, ţipete, insulte şi reproşuri.

Pînă la urmă, conform principiului că dragostea învinge orice obstacol, se mutară împreună, el lăsînd 3 băieţi în grija fostei, ea aducînd drept zestre o fată. În curînd, fructul dragostei lor se materializă şi se numi Radu.

Povestea lor de iubire era bine întreţinută cum spuneam, cu oale cu fripturi, chiftele, şniţele şi grătare, mai ales în preajma pensiilor, dat fiind faptul că Lenuţa era poştaş şi orice pensionar, oricît de mică pensie ar avea şi dacă voia s-o primească la timp, lăsă din toată sărăcia lui un doi-trei lei, dacă nu cinci poştăşiţei, infimă expresie a recunoştinţei ce i-o purtau.

Familia Lenuţei devine la fel de carnivoră ca o grădină zoologică, secţia feline. De la o vreme, dragostea se mai răcise, ba se mai încinse la nervi. Lenuţa se împrietenise la cataramă cu fosta soţie, se vizitau şi-şi făceau confidenţe. Urmă fireşte, scandalul, păruiala şi Poliţia.                                     

Bărbăţelul deveni victimă colaterală în acest adevărat război al Rozelor şi trei zile dormi pe unde apucă, după care se întoarse în căminul turbulent cu o ofrandă irezistibilă bine conturată sub forma unei pulpe de porc.

Lenuţa se lăsă greu şi făcu puţin pe supărata, ca nu cumva să lase impresia că e uşor de recucerit, dar luă delicată jambonul şi-l depuse aproape cu religiozitate  pe tabla de tocat. Împăcarea avuse loc în mireasma de friptură, cu tot romantismul de care erau capabili, şi-n aburul uşor ce se-nălţa spre tavan, îşi jurară iar dragoste eternă.
                                          Foto: Bogdan Stanciu

Mai tîrziu, un cardiolog jură că bărbăţelul suferea de hipertensiune arterială şi nici Lenuţa nu se simţi prea bine cu cele 60 de kile-n plus. Cu toate astea, ca dragostea lor să triumfe în ciuda tuturor, carnea a rămas liantul principal: cu cît mai multă carne, cu atît creşte iubirea. Se impusese doar schimbarea peretarului cu plăcinţele-cozonaci cu un altul mai sincer: Cîrnăciori şi fripturele, te iubesc măi bărbăţele!

3 comentarii:

  1. Hihihi, bună istorioara. Îmi plăcu tare iubirea asta cu năbădăi călare pe pulpe ..... de porci :D

    RăspundețiȘtergere
  2. ogarafgan, ar merita să-i vezi în "acţiune". automat cochetezi cu vegetarianismul :D

    RăspundețiȘtergere
  3. "Plăcinţele, cozonaci, bărbăţelului să-i faci" Păi da merg şi alea...Da nu pe inima goală.
    Şi nici "Cîrnăciori şi fripturele, te iubesc măi bărbăţele" nu merge chiar în fiecare zi.
    Neniul trebuie să fie variat. Măcar o zamă acolo ...
    Deci, uite un meniu absolut sănătos:
    Mai întâi, oarece cu sclipiri cristaline, nu apă, Doamne fereşte, de apă chioară omul rugineşte, pălincă din prunele cu cel mai pornografic şi mai mov aspect, pălincă nu din comerţ, ci dinaia făcută la Sfântul Cazan pe care în semn de nobleţe să se învârtă un colier de mărgele (bule). După ce gustă omul un păhărel, devine alt om şi mai are dreptul la unul. Apoi, o farfurie de zamă. Dacă se poate de fasole (mâncare atomică, după cum o numea un soldat) sau de varză (lucicoş ar zice vecina mea unguroaică, Erika). În oricare din variante, musai să-şi fi băgat piciorul ca nesimţitul porcina decedată într-u Domnu' de cuţitul tălarului de măcelar, neeuropeneşte, fără asomare adică. Da', mai înainte de a da cu laba-n zamă absolut de neevitat porcina trebuie să meargă puţin să facă o cură absolut nesănătoasă de fum. Ca înnobilatoare aromante, la zama de fasole neapărat trebuie să stea alături o ceapă spartă şi sărată, iar la lucicoş nişte ardei iuţi puşi de cel puţin lună în oţet.
    După ce astea se duc acolo unde le e locul pelerinajul spre tainicele locuri ale burdihanului continuă; urmează felul doi. O mâncare de legume. ca de exemplu cartofi (piure sau pai) lângă care să se lăfăie pe post de companion un grătar gros cât degetul pe care porţi verigheta şi care de mare ce e să atârne cu nesimţire dincolo de marginea farfuriei. Grătarul ăsta e bine să nu fi auzit la viaţa lui de ulei sau unt ci să fie făcut afară, pe grătat deasupra unor cărbuni din lemn de stejar, iar pentru a fi mai parfumat nişte piper şi mişte boia presărate în formă de ploaie sunt absolut necesare. Bine, tot absolut necesare sunt şi nişte gogonele, castraveţi muraţi, ori altele dinastea pentru că niciodată aroma afumată a grătarului nu poate fi scoasă pe deplin în evidenţă dacă lipseşte echilibrul dat de aroma şi gustul minunilor care se holbează la noi de prin borcanele aliniate pe rafturile din cămară. Aşa, ca să nu se plictisească cele sfinte enunţate mai sus şi mai trebuie ceva. După gust, un vin în care încă se mai vede lumina Soarelui care l-a mângâiat şi din care nările sunt agresate de arome demne de elixirul locatarilor din Olimp. Fineţuri cu broaşte sau alte târătoare si fie acolo la ei...
    După astea pot veni şi oarece plăcinte sau cozonaci, iar la final, gospodina poate să se înfigă hotărâtă în faţa soţului: "Şi acum plata, da' nu bani, că nu-s paraşută..." :D

    RăspundețiȘtergere