joi, 7 octombrie 2010

Gargară de toamnă

Iată că în curînd expiră termenul de 20 de ani, considerat la vremea lui ofensator pentru naţiune, iar Silviu Brucan stigmatizat pentru acel "stupid people" al lui, care-l făcuse celebru inclusiv pentru cel mai neştiutor locatar al patriei în ale politicii. Nu ne-a plăcut atunci, nu ne place nici acum, doar că realitatea pare să ţină cu Brucan.
Între timp, în bună tradiţie, romanii au arătat cu prisosinţă că politica este subiectul numărul unu, surclasînd în unele cazuri ocupaţii tradiţionale ca: băutul în exces, bătutul nevestei, violul septuagenar, iar oamenii au ţinut să se exprime fiecare după cît i-au dus capul, pe unde au putut: pe site-urile de socializare, bloguri, ziare, televiziuni, cîrciumi, marginea şanţurilor, iar bugetarii greu încercaţi, la locul de muncă, transformat în arenă romană în care gladiatori de toate culorile politice şi-au pus la bătaie muşchii şi neuronii, în efortul de a-l convinge pe celălalt că e prost.
Romanii sunt pătimaşi... cică de vină ar fi sîngele latin care nu curge ca la restul omenirii, ci clocoteşte. De aceea, nu ne-am abţinut de la invective, insulte, epitete şi aluzii brutale la statură şi  aspect fizic, ceea ce demonstrează nu atît o educaţie solidă, cît şi un bun simţ ieşit din comun.
Beligeranţii au luptat menţionînd că acela care nu le împărtăşesc opiniile politice, sunt ba "băsişti", ba pedelişti, acuze nefondate în cazul celor ce nu aparţin politic nici unui partid. Rîuri de sînge virtual a curs pe Facebook şi pe bloguri. Răniţii şi-au oblojit rănile, unii părînd să cedeze în faţa avalanşei de acuze, alţii cu atît mai îndîrjiţi. De murit, n-a murit nimeni, deşi ameninţări s-au proferat: unele mai voalate ca "trebuie să dipară în trei luni", altele mai directe, ca: "după ce-l omorîm", cuvinte asupra cărora s-a revenit însă cu precizarea "bine, nu fizic".
Toate ca toate, dar eu una, nu mă văd în următorii ani condusă nici de PSD, dar nici de PNL. Nici PDL-ul nu mi-e drag, că dacă-mi era, eram membră.
PSD-ul mi-a demonstrat timp de 20 de ani că nu este altceva decît un amalgam de şmecheri puşi pe căpătuială, oportunişti cu gura mare şi devalizatori. Ca să nu menţionez că sunt urmaşii PCR-ului cu toate apucăturile şi obiceiurile proaste. Nu vreau să menţionez aici nici calitatea multora dintre ei, din care am să amintesc figurile cele mai reprezentative: Vanghelie şi Mazăre.
PNL-ul, este departe de ceea ce a fost odată şi şi mai departe de ceea ce ar dori să fie, iar domnul Antonescu este doar un chiulangiu demagog, care nu m-a convins nici prin prestanţă, nici prin prezenţă, nici prin comportament şi nici prin platforma partidului său.
Recunosc deschis că nu-i înţeleg pe cei care doresc întoarcerea PSD+PC la guvernare, cum n-aş înşelege un păstor ce şi-ar chema lupii la stînă pe post de paznici.
Nu-i înţeleg nici pe cei ce doresc PNL-ul în spatele căruia face şi desface un om ca Dinu Patriciu.
Nu-i înţeleg pe cei ce-şi asumă părerile altora, doar ca să-i ducă valul cu mulţimea, pentru că nu sunt în stare să vadă pădurea de copaci.
Dar probabil, la fel nu mă înţeleg ei pe mine, care de douăzeci de ani, am votat constant împotriva "curentului" şi nu m-am înşelat niciodată, de aceea sunt convinsă că nu m-am înşelat nici de data aceasta.
Gargara de toamnă continuă, învrăjbind frate cu frate. Ura îşi arată colţii unde nu te aştepţi. Politicienii instigă, populaţia reacţionează tip turmă.
Cînd ura va ajunge la apogeu, vom muri, sau ne vom opri o clipă să reflectăm la condiţia noastră de sclavi, de masă de manevră atunci cînd interesele financiare o cer.
Pentru că, totul pînă la urmă, se rezumă la bani şi aici nu mă refer nici la pensii, nici la salarii: mă refer la miliarde de euro rezultate din afaceri oneroase, la privatizări care ating dimensiuni de trădare de ţară.
Mă refer la lăcomie, la nepăsarea vis a vis de cetăţean şi la furt.
Toate astea, învelite bine în vorbe frumoase şi promisiuni mincinoase.
Cum spuneam, gargara continuă...

12 comentarii:

  1. Cu alte cuvinte, în timp ce noi ne luam de cap, dihonia atingând cote maxime, "băieţii" îşi văd în continuare de afacerile lor...
    Ştiu că nu-i cea mai bună variantă, dar eu mi-am propus să aplic la loteria vizelor... şi asta în condiţiile în care chiar îmi iubesc ţara!! Păcat.

    RăspundețiȘtergere
  2. @georgiana, aplică la ce vrei tu, da' io nu te văd dusă peste mări şi ţări :)
    Şi da, noi ne scoatem ochii, doar ca "biznisurile" să continue .

    RăspundețiȘtergere
  3. Măăăi, tu nu vrei să plec că ţi-s dragă... m-am priiiins! :P umbli cu fofârlici! hi! hi!
    Dacă răspunsul tău e "da", atunci răspunsul meu va fi: " şi tu mie!"

    RăspundețiȘtergere
  4. Fain ai zis-o.
    Da' eu tot am ramas nedumerit.
    Io cu cine votez? Hic!
    Ca n-a mai ramas nici o fata mare in politica noastra.
    De plecat nu plec (de-a dracu' stau aici pana mor :-))).
    Mi-am jurat ca nu scriu de politica, dar fiind pe blogul tau nu se pune :-)
    Raman la parerea ca romanilor le trebuie un despot luminat sa-i scoata din mocirla in care se zbat de douazeci de ani (sa nu-i pun si pe cei 45 de dinainte de 90)
    Democratie? Fiss, nu am avut niciodata asa ceva pe la noi si nu cred ca om avea nici peste alti 20 de ani.

    RăspundețiȘtergere
  5. Liviu, subscriu la nedumerirea ta. Ceea ce ştiu sigur însă, e că cu cei doi pomeniţi mai sus, n-o să votez nici moartă.

    RăspundețiȘtergere
  6. Stupid people e formularea mai pretentioasa a sintagmei latine, "homo stultus", omul prost la care facea adesea referire Tutea. "Prost", in folosinta lui arhaica deseamna omul simplu, naiv, manipulabil, turma, gloata, iar in versiunea moderna, MASELE.
    Masele n-au fost niciodata favorizate in istorie, iar cand au devenit isterice si si-au bagat deshtele in ea, a iesit nasol. Votul ne / imi ofera (inclusiv mie, omului de rand, ca nici eu nu-s mai breaz), o formula acceptabila de a spune "nu", fie pana cand "ma car", ceea ce la scara istorica nu inseamna mare lucru, fie pana cand aia de la guvernare invata ca n-au cum sa ramana pe craca daca prostimii continua sa ii mearga prost. E singura modalitate rezonabila, afara de ghilotina, de a le arata astora care ne trag de zabale ca nu pot ramane la guvernare instiland teama ca "ailalti ar putea fi mai rai". Sa stea in opozitie, otrepele dracului, pana se invata minte, indiferent cat de "rai" sunt ailalti. Votul meu e intotdeauna negativ. Il "faultez" pe ala care e la putere pentru ca e la putere si pentru ca incearca sa imi dea gol. Ca in rest, ca tagma, clasa politica in ansamblul ei nu mai pacaleste pe nimeni. Doar ca nu prea avem de ales.

    RăspundețiȘtergere
  7. Anarchaeus, rar comentezi tu, dar ştiu că nu te-ncurci :))
    :X

    RăspundețiȘtergere
  8. oualeu... daca-i luat-o pe politica...

    RăspundețiȘtergere
  9. Marieane, la asta nu m-am gîndit!

    RăspundețiȘtergere