duminică, 31 octombrie 2010

Femeia fluture

Eu sunt vulcanul,
Ce pare a dormi netulburat,
De nici o tresărire.

Tot eu sunt stânca
În care vitejii şi-au zdrelit tălpile,
Apa în care s-au înecat,
Focul în care-au pierit.

Şi totuşi azi,
Sunt femeia - copil,
Femeia fluture.
Tu veghează-mi culorile,
Să nu se şteargă.

3 comentarii:

  1. Eu sunt cerul
    Care pare a fi innorat mereu
    Doar ca sa-ti faca-n ciuda

    Tot eu sunt semaforul
    In care toti vitejii-s baga sabiile
    Si-n a carui mama-si poposesc si flinta

    Si maine, voi fi si telefonul
    Ce-ti tulbura somnul, la 5 dimineata

    RăspundețiȘtergere
  2. @noiversusvoi... totuşi, te-aş ruga să te eliberezi de frustrări la tine pe blog, pentru că ceea ce ai comentat tu aici, seamănă cu un bocanc plin de noroi la mine-n casă. Şi nu-mi place.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sper sa-mi dai voie sa postez si eu o poezie...daca nu, promit sa-mi port urechiele pana la Oradea...


    Cristian Tonolla
    Declaratie olografa cu mana pe tichia de serviciu

    Sunt cert nebun, nebunul de gri
    Caci albul si negrul erau ocupate
    Nebunul ce canta balade tarzii
    La ceasul cand lumea coboara in noapte

    Sunt mascariciul cu marota
    Eternul cocosat de creier
    Ca-n bancul ala cu marmota
    Transpus pe strune de un greier

    Sunt in final bufonul frumusetii
    Ce-si rade tamp de viata cea amara
    Si canta toata frumusetea vietii
    Pitit strategic intr-un cuib de cioara

    Sunt deci decis, nebun de gri
    Croit sa fiu in veci refugiu
    Dama de gri de vei dori sa fii
    Eu iti voi fi eternul subterfugiu

    RăspundețiȘtergere