duminică, 17 octombrie 2010

Dorel

Dorel se întorsese de la Găeşti, unde stătuse doi ani şi jumătate la casa de corecţie, dintr-un motiv pe cît se poate de neînsemnat, în viziunea lui. Se înhăitase cu un derbedeu provenit dintr-o mamă dubioasă atît ca şi culoare, cît şi comportament... şi aici mă refer la un şir nemăsurat de amanţi ce se perindaseră prin casa lor, uneori cîte doi în acelaşi timp şi-un tată mort de multă vreme.

Împreună cu amicul lui, Dorel atacase pe băiatul unui mahăr de pe la o intreprindere mare din oraş, îi rupeseră maxilarul de-i trebuiseră ăluia vreo 6 şuruburi şi două luni de plouat în gură şi-i furaseră şi ceasul. Din cauza asta, au fost încadraţi la tîlhărie, cu toate că Dorel susţinuse sus şi tare că ceasul cu brăţară metalică fiind, îi alunecase de pe mîna băiatului, pe propria-i încheietură, fără ca el să-şi fi dat seama măcar. Cum procurorul nu se născuse cu o zi înainte însă, iar părinţii băiatului piloşi cum erau au insistat ca cei doi să plătească cît mai scump, explicaţiile ştiinţifico- fantastice ale lui Dorel, se pierdură undeva în neant şi nu fuseseră luate în considerare.
                                           Foto: Bogdan Stanciu 
Cum ziceam, Dorel se întorsese acasă cu obiceiuri noi. Mama lui fusese foarte impresionată de dorinţa de curăţenie şi subitul interes pentru igiena  personală a fiului ei, constatînd că trebuie să-i trimită tot mai multe tuburi de deodorante cu fiecare pachet. Abia după ce revenise în familie, găsi şi explicaţia: Dorel învăţase să bea deodorantul, printr-un procedeu destul de simplu: golea conţinutul într-un pahar, se aduna cam 20 ml de lichid pe care-l dădea pe gît. El pretindea că se ameţeşte cam din 2 tuburi şi-n plus mirosea frumos. Probabil că aşa s-a inventat vorba aia: să-ţi miroasă gura flori.

Pe lîngă băutul deodorantului, susţinu chiar că-şi poate aprinde ţigara direct de la priză cu ajutorul unui banal umeraş, asta pînă cînd una din demonstraţii se soldă cu o flamă ce-l lăsă fără gene şi sprîncene şi toată scara fără curent.

Binenţeles, nu mai avea motive să bea deodorante şi nici să-şi aprindă ochii de la priză, liber fiind. Poate de aceea, începu să bea orice lichid ce avea măcar 5 grade de tărie, orice fermenta de la zeamă de gunoi în sus şi să fumeze ţigările pînă-i ardeau buzele, cu un ac sau scobitoare înfiptă-n chiştocul aproape invizibil. Cică, de obiceiul ăsta, nu se putea dezbăra, oricît ar fi vrut.

Aţi ghicit, sunt sigură, că pe Dorel l-a aşteptat un viitor strălucit şi încă-l aşteaptă şi azi cînd locuieşte într-o rulotă, plăteşte sau nu pensie alimentară la vreo doi -trei plozi de care nu e sigur c-ar fi măcar unul al lui, a suferit un preinfarct, bea de stinge, are mai multe cicatrici de la încăierările de prin cîrciumi decît un cavaler cruciat din bătăliile cu necredincioşii şi aş putea spune fără să greşesc că e mai aproape de groapă decît de cele lumeşti.

Cu toate astea, sunt sigură că dacă i-aş cere să-mi arate cum îşi aprinde ţigara de la priză, ar face-o bucuros şi n-ar face nazuri nici la un păhărel de parfum, măcar aşa, de aducere aminte.

6 comentarii:

  1. atîta că i-am schimbat numele, nu de alta, da' soră-sa are calculator :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Aha! Pai schimba si numele sora'sii si scrie'ne si despre ea! :D

    RăspundețiȘtergere
  3. daca ma uit pe fereastra mai gasesc vreo 4-5 d-astia care fumeaza tigari ieftine si proaste de contrabanda in timp ce toarna bere la 5 grade ca si cum ar fi vara.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vezi Georgiana? zerocratie ştie, confirmă. nu trebuiesc inventaţi, doar descoperiţi :D

    RăspundețiȘtergere