sâmbătă, 9 octombrie 2010

Covoare vrăjite

De 14-15 ani de cînd stau în casa asta, am auzit rar covoare bătute. Asta pentru că stau la casă. La început, le mai băteam eu, pînă am descoperit că spălătoria de maşini face treabă bună şi cu covoarele. Aurica le mai bate din cînd în cînd, dar nu că ar ieşi vreun fir de praf, ci pentru că e obsedată de curăţenie şi vrăji.
Într-o vreme locuise cu o femeie bolnavă pe care o îngrijea, pe bani desigur şi cu spiritul ei întreprinzător de om crescut la orfelinat care nu are altă grijă decît să aibă cît mai mulţi bani, mîncare şi băutură, şi-a închiriat casa unui cuplu.
Nişte zurbagii care alternau bătăile cu ţipete şi urlete, cu partide de sex sonore în miez de noapte. E drept că temperamentul exploziv se datora în mare parte băuturii, dar să nu punem totuşi la îndoială pasiunea nimănui. Cînd a venit vremea ca Aurica să se întoarcă acasă, au locuit o vreme împreună toţi trei, perioadă în care chefurile nu mai conteneau, vinul şi vodca curgeau gîrlă, dar partidele de sex aveau loc în linişte.
La un moment dat, se-mpuţi brînza între chiriaşi şi Aurica, pentru că orice relaţie cu ea se deteriorează după o vreme, fiind genul de om care dacă îi dai un deget. i se pare firesc să ţi le-nhaţe pe toate, cu membre cu tot. Chiriaşii deciseseră să se mute, în urma unui scandal pigmentat cu invective şi acuze de furt, cotrobăit prin lucruri şi distrugere. Ba mai mult, se pare că discordia fusese semănată de dispariţia unui cuţit rupt, de care Aurica avea mare trebuinţă la scormonitul morcovilor din grădină. Paranoia ei era în plin vîrf de evoluţie. Chiriaşii îşi luară catrafusele şi sexul sălbatic şi părăsiră incinta.
Aurica decise că e momentul pentru o curăţenie generală şi scoase covoarele şi piese mici de mobilier în curte. Efervescenţa ei nu avea limite. Două zile frecase, lustruise tot ce-avea prin casă. Seara următoare intrase fără nici o treabă la mine, cu o privire îngrijorată şi un aer absent. Băuse, dar încă nu era criţă:
- Măi Anjelă, să ştii că ăştia mi-or făcut vrăjuri...
- Ce ţi-or făcut?
- Vrăjuri, vrăji, punctă ea iritată, cu sprîncenele încruntate peste ochelarii groşi.
- Ce vrăji, femeia lu' Dumnezeu?
- Am găsit sub covor, pe margine nişte pietricele mici aliniate aşa în rînd. Precis îs vrăji.
- Precis eşti tu nebună, îi replic eu .
- Ştiu io că or făcut! Cum puteau ajunge pietricelele alea dacă nu le-ar fi adus ei?
- Pe pantofi, femeie.
O văd că nu crede, dar mă bucur că pleacă. A ţinut-o cam o săptămînă cu obsesia asta, după care a descoperit că-i mai dispăruseră obiecte importante fără de care nu mai putea trăi: o papiotă de aţă neagră, două borcane cu murături şi-un bibelou pe care-l găsi mai tîrziu într-un sertar.
Îi blestemă şi-i afurisi în absenţă luni de zile şi se bucură nespus cînd aflase că s-au despărţit.
Azi, cineva bate un milion de covoare, nu-mi dau seama unde, dar ştiu că o face de două ore. Nici clopotele nu le-am auzit, iar păsările au dispărut toate.
A rămas bătaia enervantă în toată liniştea de sîmbătă a străzii şi musafirii matinali ai Auricăi, ce vin şi pleacă într-una. Ea îi conduce pe rînd şi de cîte ori se-ntoarce de la poartă, mă rog să nu-i dea prin cap să intre la mine, pentru că azi n-am chef să fiu politicoasă.

3 comentarii:

  1. Haha ! :)) Da tu ce preferi, sunetul făcut de împerecherea urangutanilor sau ritmul sacadat al bătătorului de covoare?

    RăspundețiȘtergere
  2. noiversusvoi, prefer clopotele de la catedrală, dar se pare că nu e după mine :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Belea cu Aurica! Data viitoare cand vin la tine tre' sa'mi faci cunostinta cu ea, nu de alta dar eu mi-o imaginez intr-un fel si vreau sa vad daca se potriveste cu realitatea! :D

    RăspundețiȘtergere