joi, 14 octombrie 2010

Călin - File din poveşti din ştrandul 1 Mai

La ştrandul Venus din Băile 1 Mai, era dintotdeauna o platformă de sărituri, cu trei trepte: un metru jumate, trei şi cea mai înaltă, cinci. Cei mai mulţi săritori erau localnicii, care-şi petreceau fiacre zi de vară la ştrand, intrînd prin spărturi de ei ştiute, prin stuful de pe pîrîul Peţa.
Ocazional, spărturile erau închise, doar ca să apară altele noi, unele chiar cu concursul paznicilor, din partea locului şi ei.
Cel mai bun săritor, fără să fi făcut vreodată performanţă, era Călin. Blond decolorat de soare şi apa termală, cu un corp suplu şi musculos, de-ţi venea să-l ungi cu untură, să tai ceapă pe el şi să-l mănînci de viu.
Călin ştia toate astea şi ori de cîte ori se urca pe platforma de la cinci, unde restul aspiranţilor îi făceau loc cu respect şi umilinţă privindu-l ca pe-un semizeu, îşi mişca braţele şi-şi scutura picioarele bronzate făcîndu-şi cică încălzirea, se concentra privind pe sub pleoape cam cîte gagici s-au adunat în jurul bazinului şi cîte se mai vedeau venind.
După aranjarea obligatorie a pachetului din slip, Călin ridica mîinile drepte în sus, se înălţa pe vîrfuri şi sălta în aer, planînd ca un pescăruş, sau înşurubîndu-se, rostogolindu-se în aer cu graţie, cu forţă, intrînd în apă cu minimum de plescăieli, drept ca o săgeată.
Lumea aplauda pe margine, el ieşea scuturîndu-şi chica bălaie, fetele chicoteau şoptindu-şi admiraţia, Călin urca cît de încet putea scara de fier spre platforma de cinci metri, unde însă nu se opri, ci se căţără pînă pe stîlp, punctul cel mai înalt al construcţiei.
Lumea murmura cuprinsă de fiori, adrenalină şi admiraţie: Călin sare de pe stîlp!
Mai sărise de multe ori, dar fără acrobaţii, mai mult în cap sau în picioare. Un fel de moft al lui, cînd ştia că tot ştrandul e cu ochii pe el.
Umflă pieptul ca un cocoş, ridică braţele în lateral, de ziceai că e crucea de pe Caraiman şi sări în cap. Întră în apă perfect, ca de obicei, dar trecu ceva vreme pînă să iasă.
Toate răsuflările se opriră, toate murmurele încetară, zeci de perechi de ochi păreau a ieşi iminent din orbite. Călin scoase capul cu fruntea plină de sînge şi frumosul lui nas jupuit. Un oftat general răbufni din pieptul comun al asistenţei. Dezastrul încă nu era revelat în totalitate pînă ce Călin nu ieşi cu totul din apă: pieptul şi abdomenul , genunchii şi degetele de la picioare erau julite, dar el zîmbea. Vreo cinci fete săriră îndatoritoare să-l consoleze, el dădu din mînă minimalizînd usturimea ce-o simţea, întrezărind o atenţie sporită: acum devenise un erou fără voie şi mai ales, fără rival.
S-a vindecat repede şi şi-a reluat săriturile, ochiadele şi aventurile ce urmau firesc. Cînd a dispărut pe motiv de însurătoare, altii i-au luat locul; la fel de îndrăzneţi, de frumoşi, la braţul cărora se anina azi o fată, mîine alta, victime uşoare, topite-n admiraţie.

8 comentarii:

  1. Sau asa: Calin nu s-a insurat niciodata; iubita l-a parasit si a plecat cu un aviator. S-a calugarit, si-a luat numele Alipie si s-a facut stalpnic. Din cand in cand, ca sa ii mai "spele" Dumnezeu din pacatele tineretii, se arunca de pe stalp, direct in colb. Ingaduitor, Dumnezeu ii mai daruia din cand in cand o ploaie si cateva broaste galagioase.

    RăspundețiȘtergere
  2. Anarchaeus, m-ai făcut să rîd de dimineaţă... Alipie? :))))))))))

    RăspundețiȘtergere
  3. Mai e stalpul ala acolo? Ca tocmai am negociat o pereche de chiloti "Catalin Botezatu" cu autograful lu` Nashu`. Fara numar!

    RăspundețiȘtergere
  4. Anarchaeus, îs din ăia cu trompeţică?

    RăspundețiȘtergere