Dispută filozofică

Aşa s-ar putea înţelege desigur, din această fotografie... Dar nu, probabil că-i povesteam Georgianei cum, pe vremea cînd eram elevă de liceu şi aveam apucături mai puţin rele ca-n prezent, fumam la poalele bisericuţei care acum e în Băile Felix, dar înainte fusese lîngă Palatul Baroc cunoscut de mulţi sub numele de Muzeul Ţării Crişurilor, aflat întîmplător la vremea aceea pe traseul meu de la şcoală.

Şi unde să-mi fi odihnit gleznişoarele ostenite şi mai ales cum altfel, decît trăgînd o ţigară la umbra ctitoriei vechi de 400 de ani.
Şi mă mai mir uneori că-mi merge rău!
Lăsînd autocompătimirea ce-mi place aşa de mult uneori la o parte, vreau doar să spun că unii oameni par a-ţi fi prieteni de o viaţă, parcă i-ai cunoaşte de cînd lumea şi pămîntul, aşa cum s-a întîmplat cu Georgiana şi Cel Al Cărui Nume Nu Va Fi Rostit  decît dacă-mi dă voie el ( să-i pun  poza, desigur)!