joi, 9 septembrie 2010

Diferenţa între discriminare şi bun simţ

N-am fost niciodată politically correct şi nici nu am de gînd să încep acum cînd contrastul aşa zisei tragedii a ţiganilor făcuţi pachet şi trimişi în Romania şi cel al petrecerii de la Costeşti e atît de evident.
Încă n-am văzut la nici un chef, nuntă sau serbare cîmpenească, romani cu pistolul la subraţ şi nici racordîndu-se la stîlpul de curent ca să le mergă boxele.
N-am văzut nici obrăznicie mai mare ca cea a lui King Cioabă, transmiţînd preşedintelui francez "să n-aibă nici o grijă, ţiganii se vor întoarce", obrăznicie care seamănă mai mult a agresiune, a declaraţie de război.
Ceea ce mă deranjează poate şi mai mult, e opulenţa şi risipa de cărnuri şi băutură, din prisosul căreia ar fi putut împărţi cu etnici de-ai lor ce trăiesc  pe gropile de gunoaie, dar n-am văzut niciodată un gest de caritate din partea ţiganilor şi probabil nici n-am să văd. Singurele ocazii în care dau la alţii, sunt cele în care se aruncă sute de milioane la lăutari, ca a doua zi să se plîngă de cît de greu o duc ei în Romania.
Mă deranjează şi că toată lumea aşteaptă soluţii şi programe de la stat, în condiţiile în care cu toţii ştim că etnia ţigănească trebuie să se salveze singură de ea însăşi. Programele costă bani, bani care intră şi se pierd între ONG-uri şi liderii etniei şi de aici trebuie să înţelegem că nimeni, dar absolut nimeni nu doreşte de fapt nici integrare, dar nici  măcar civilizarea cît de cît a lor, pentru că unde e ordine nu se poate fura.
Pe deoparte, la adăpostul şi sub pretextul păstrării "tradiţiilor", nici ţiganii nu doresc integrarea, ca să-şi poată păstra stilul de viaţă anacronic, unde totul : căsătoria, naşterea, sunt strîns legate de bani. Nici ONG-urile nu au interesul să-i integreze, pentru că odată ce s-ar întîmpla asta şi-ar pierde obiectul muncii şi fondurile totodată. De aceea toată lumea e mulţumită aşa şi se perpetuează "scandalul" ţigănesc în detrimentul romanilor, care sufocaţi în ţara lor, ajung să-şi nege naţionalitatea în străinătate, de ruşinea de a fi conaţionalii cerşetorilor, a traficanţilor de carne vie şi a vînzătorilor de copii.
Nu susţin că romanii ar fi uşă de catedrală şi nici că am duce cu noi în afara ţării cine ştie ce exemple de cinste, corectitudine şi hărnicie, dar susţin că răul cel mare, de la ţigani se trage. Şi aşa cum eu nu mă pot urca într-un tren fără bilet, dar ei o fac şi nu li se întîmplă nimic, aşa cum mie mi se taie curentul dacă nu-l plătesc şi ei sunt liberi să-l fure, ca şi apa şi portofelul şi zarzavatul din grădină, aşa am pretenţia ca liderii lor şi regele lor, să-şi pună naţia la punct. Şi să fiu în locul lui Băsescu, i-aş chema pe toţi bulibaşii, regii, împăraţii şi ONG-urile saci fără fund şi le-aş spune: ori îi potoliţi, ori vă iau averile la puricat şi vi le confisc. Dacă eşti rege, fii nu doar ca să ţii coroana pe cap, implică-te şi struneşte-ţi supuşii.
Să nu mai aud de discriminare, pentru că discriminaţi suntem noi, cei ce plătim taxe peste taxe, impozite peste impozite şi din banii cărora se plătesc ajutoare sociale şi programe "de integrare" pentru tot felul de trîntori pe care-i vezi chefuind cu pistolul la brîu, păziţi de jandarmi, tot din banii noştri.
Să nu mai aud căinîndu-se că au copii mulţi, pentru că dacă au fost vrednici să-i facă, să fie vrednici să-i şi crească iar dacă nu-s, să facă mai puţini sau deloc.
Probabil voi fi considerată rasistă sau xenofobă, dar ceea ce am descris, sunt fapte şi sunt sătulă să văd duplicitate şi teama de a spune lucrurilor pe nume, doar ca să nu cumva să fim etichetaţi rasişti.
Cer doar ca legea să fie lege pentru toată lumea: cum e pentru romani, aşa să fie şi pentru ţigani: ajutoarele sociale să nu se mai dea fără prestarea muncilor obligatorii, alocaţiile de stat să nu mai fie acordate fără condiţonarea frecventării şcolii şi nu doar în teorie, ci şi în practică.
Apropos, pe regele Cioabă şi supuşii lor de la Costeşti s-a gîndit să-i impoziteze cineva, măcar pentru sumele aruncate la manelişti? Măcar pentru banii fluturaţi ce se văd pe filmare? Sau asta ar fi discriminare?!

7 comentarii:

  1. Angelo' csenofoabo' ce esti tu xenofoaba! Ce te legi mo' de concitadinul meu Kingu' de Hermanstadt Herr Cioaba?
    "Supusii de la Costesti" sunt SuSpusii lui Basexu din lumea interlopa cotizanti directz' la campanie, iar banii fluturati la tembeliziune nu pot fi impozitati doar daca fiscul dispune de o plasma mare si in slow motion sa-i numere si apoi sa-i impoziteze, altfel banii sunt doar un cado' pentru minunabilii artisti cantecaci de manele din partea auditoriului care n-a auzit de Bach sau Beatles.

    RăspundețiȘtergere
  2. @cisnadianule, ţiganii au fost şi sunt masă de manevră pentru toate partidele politice, însă ţipă doar cei care pierd alegerile. Dacă ai fi obiectiv, ai şti şi tu asta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca as fi obiectiv...as prefera sa scrie pe mine Nikon si asta doar pentru ca urasc Cannonu'.
    Acum urmeaza sa ma faci snob pentru ca prefer branduri.

    Acum serios vorbind, noi stim asta, tiganii stiu si ei asta, partidele care pierd stiu si ele...dar tuturor le convine asta, mai putin noua dar care suntem cantitate neglijabila si nescriem off-urile pe blog. Blogul nu doare pe nimeni, blogul nu aresteaza si nici nu poate fi folosit ca si proba in proces.

    RăspundețiȘtergere
  4. sugereaza tu ceva, Cisnadianule... Fiecare dispune de o arma: a mea e scrisul. Prin scris ma exprim, ca n-am alta putere sa schimb lucrurile, dar macar stiu ca am facut ce-am putut.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt 100% de acord cu ce spui.Cand tata a platit impozitul am fost cu el si trebuia completata o cerere standard(printre multe altele).Langa noi un tigan cat un Q7 care-si etala mandru cele 2 kg de aur si care mirosea a hoit ,ne-a rugat sa-i completam noi cererea , ca el nu stie.Tata l-a trimis politicos la plimbare.Si sa vezi surpriza,cand am iesit ,chiar avea un Q7.

    RăspundețiȘtergere
  6. Si si-a luat permisul asa analfabet, da? Eu imi amintesc cand s-au introdus CEC-urile pentru alocatii tot din cauza lor, pentru ca filele trebuiau semnate si stampilate de scoala, fiind astfel garantia frecventarii scolii. Apoi cand au cerut dovada studiilor pentru permisul de conducere si asta tot pentru ca-i prinsesera pe ei in trafic nestiind sa citeasca indicatoare de localitate sau nume de strazi. Toate le-a adaptata statul dupa nevoile lor si de asta ma revolt. Adica, nu e de ajuns ca trebuie sa traim cu ei, sa-i tinem in spinare ca pe niste paraziti, mai e nevoie sa traim si conditionati de ei?

    RăspundețiȘtergere
  7. cel mai mult ma enerveaza, nu ca ne trimit tiganii pe cap, pentru ca ii inteleg ca vor sa scae de ei, dar francezii, ca mai toate natiunile europene, ne-au sarit in cap ani de zile ca suntem rasisti cu tiganii. si acuma probabil ca au priceput de ce. ar trebui trimisi acolo unde li se ia apararea. si sunt destui romani get beget care se comporta ca tiganii. dupa cum sunt si tigani care sunt oameni normali. din pacate prea putini.

    RăspundețiȘtergere