joi, 19 august 2010

Era odată, toamna...

Se strădui din răsputeri să-şi înfrîngă căscatul nestăpînit ce-i despărţi buzele pînă la urmă, într-un rictus caraghios. El o privi aspru şi-i reproşă cu vocea de martir:
- Tu n-asculţi ce zic eu...
- Ba da, te-ascult, minţi ea fără vlagă, doar că nu ştiu ce m-a apucat aşa dintr-o dată să casc.
- Minţi! De ce nu recunoşti că nu te interesează ce spun eu aici? Îmi bat gura de tine, superficialo.
Vocea lui era din ce în ce mai încărcată, mai încrîncenată şi ea ştiu că o urăşte. O urăşte pentru că mereu pleacă de lîngă el, pentru fiecare secundă în care gîndurile ei călătoresc în altă parte.
 
"Vrea să mă domine, să mă subjuge", gîndi ea uşor amuzată, apoi privi prin el, străduindu-se să se agaţe de un punct al feţei lui, să poată părea interesată măcar puţin. Nu-l păcăli însă şi frustrarea lui se transformă în furie.
O făcu din nou "superficială şi nesimţitoare", "indolentă". Îi reproşă dezinteresul pentru discuţii "elevate", la care oricum el nu dorea ca ea să participe în vreun fel, doar să-l asculte cu veneraţie.
- Ajunge, îi zise ea calmă. Opreşte-te aici.
Îi puse palma pe piept şi-l privi în ochi:
- Dacă vrei să ştii, da, mă plictiseşti de moarte cu snobismul tău, cu aerele tale de neînţeles, cu aroganţa ta. Mă jigneşti constant atribuindu-mi defecte pe care nu le am şi tu ştii asta, dar greşeala mea a fost să-ţi permit s-o faci, poate din milă, poate din instinct matern, din politeţe, însă acum trebuie să te opreşti şi ştii de ce?
El rămăsese buimac cu gura întredeschisă şi dădu să protesteze, însă ea îi pusese degetul pe buze:
- Shhht, îţi spuneam oricum... Trebuie să te opreşti pentru că nimic din ceea ce spui tu, nu mai are absolut nici un ecou nici în mintea şi nici în inima mea. E ca şi cum ai vorbi singur.
Se ridică, se întorse  şi plecă liniştită cu paşi rari, cu mîinile în buzunarele paltonului, mulţumită şi calmă. Ştia că-n cinci minute discuţia asta va părea să nu se fi petrecut şi că-i va rămîne doar sentimentul de eliberare.
Îndepărtîndu-se, îi intui uimirea, părăsit pe banca scorojită, fără cuvinte şi şopti zîmbind: Boule.

4 comentarii:

  1. am crezut ca va urma o chestie cum ca te-ai trezit din somn si totul a fost un vis al naibii de placut. sau ca el va da arama pe fata si va recunoaste ca are ochi cu laser si te va transforma in cenusa. oricum, cred ca i-ar fi convenit oricare din astea doua :)) decat sa se fi intamplat cu adevarat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Încă nu am apucat să îţi parcurg toate textele să văd dacă atitudinea uşor feministă se păstrează. Până una alta apreciez stilul şi uşurinţa cu care pot eu, ca cititor să trec prin text. O zi frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  3. @cristiandima, nu sunt deloc feministă, să ştii. Am doar momente în care mă supăr pe bărbaţi, la fel cum am momente în care mă supăr pe femei. Sunt echidistantă deci :)

    RăspundețiȘtergere