luni, 23 august 2010

Cu Miliţia la uşă

Era trecut de zece şi jumătate cînd din ultima cameră, prin două uşi închise, se auzi telefonul sunînd strident. Era un aparat cu disc, cică de la Poliţia Germană- Wolks Polizei şi se auzea de la două străzi distanţă. Fata ieşi bombănind de sub pătură, înhăţă receptorul şi se răsti:
- Alo!
- Alo, Mari... Era Marcel, vecinul de pe diagonală.
- Ce-i... N-ai somn?
- Ba am, da' du-te să deschizi uşa că te caută cineva.
- Ha, ha, ce glumeţ eşti tu noaptea, zise fata plescăind a dispreţ şi trînti receptorul. Dădu să se întoarcă în pat, cînd ţîrîitul ce scula morţii din groapă se auzi iar. De data asta, tropăi nervoasă pînă la telefon:
- Băi Marcele, termină naibii, că mie mi-e somn şi n-am chef de glumele tale, du-te şi te culcă!
- Stai, stai, nu închide, chiar te caută cineva, măi Mari, nu glumesc, să mor io.
- Cine mă caută? Fata îşi dădu ochii peste cap a plictiseală, răsucind firul spiralat pe degetul arătător.
- Miliţa.
Vocea vecinului era serioasă, dar fata decise repede că s-a săturat de glume proaste şi fără un cuvînt, trînti iar receptorul în furcă, dar nu se îndepărtă simţind că gluma nu s-a terminat şi avu dreptate. Ţîîîîr, ţîîîîr.
- Măi Marcele, mîine cînd mă-ntîlnesc cu tine, îţi trag un şpiţ în.... Nu apucă să-i indice locul unde avea să-ncaseze şpiţul, că Marcel zise repede:
- Să mor eu dacă nu te caută Miliţia, hai şi uită-te pe vizor. Vocea îi devenise gravă, iar fata înţelese din tonul lui că s-ar putea totuşi ca el să nu facă bancuri... Găinar mărunt fiind, era un client obişnuit la sediul din Parcul Traian, unde, vorba cunoscătorilor, "se bate manual, nu la maşină" şi avea doar amintiri dureroase la propriu, după toate vizitele onorate, "invitat", sau dus cu duba.
- Bine, zise fata, căreia brusc îi amorţise jumătate din corp, iar mîinile începură să-i tremure. În cei cîţiva paşi pînă la uşă, creierul căută cu fiecare neuron un răspuns la întrebarea: "oare ce-am făcut"?
Puse ochiul la vizor şi în seminîintunericul de pe casa scării, văzu două caschete în faţa uşii. Ca în  transă, răsuci yala, deschise şi bîlbîi un "bună seara" cît se poate de politicos. Printre caschete văzu expresia lui Marcel, un amestec de spaimă şi bucurie, că măcar o dată nu pe el îl caută Miliţia.
Caschetele se mişcară puţin în jos în loc de răspuns la salut. Unul din miliţieni ţinea o "invitaţie" în mînă pe care i-o întinse fetei, rînjind într-un fel care spunea: "ai incurcat-o".
Fata înghiţi nodul străin cu care se trezise în gît şi-ntrebă tot politicos, ba chiar mieros:
- Dar, despre ce e vorba?
- Tu ştii, se răsti cascheta la ea, la dimineaţa la unşpe te prezinţi la sediu!
Fata rămase cu hîrtia în mînă, iar mintea alertată căuta febrilă motive, timp în care caschetele ieşiră. Se uită spre uşa închisă a vecinului, dar el intrase deja pe furiş fără ca ea să fi băgat de seamă. Încuie uşa de două ori, de parcă astfel s-ar fi protejat de toate relele. Marcel suna din nou la telefon, curios şi îngrijorat, pentru că se cunoşteau de copii, erau prieteni şi-şi spuneau unul altuia orice.
- Ţi-au zis de ce te-au chemat?
- Nu mi-au zis decît că ştiu eu, murmură fata, cu vocea sugrumată, aproape plîngînd.
- Lasă c-o să fie bine, o fi vreo greşeală, încercă el s-o consoleze, du-te şi te culcă.
Fata puse închise ţi-ţi tîrî picioarele pînă la pat, se cuibări  lîngă soră-sa... Somnul îi fugise de tot şi toată noaptea se frămîntă încercînd să-şi dea seama ce împrejurări sau ce greşeală i-o fi adus necazul la uşă. Era îngrijorată şi se simţea cu musca pe căciulă, se gîndea că se aflase, o pîrîse careva că tricotează şi face bikini pe bani, mare crimă la vremea aceea... Venituri ilicite.

Va urma...

5 comentarii:

  1. bine că va urma! Asta-i bun, ca nu-s deloc curioasă!

    RăspundețiȘtergere
  2. Noooooooo, tu nu eşti DELOC curioasă ( şi porcu' zboară deasupra Paşcaniului ) :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Hm, interesant! Tu esti autoarea sau personajul ind poveste?

    RăspundețiȘtergere
  4. Seamana un pic cu "hartia va fi albastra".

    RăspundețiȘtergere