vineri, 4 iunie 2010

O palmă

Stătea pe marginea şanţului pe iarba moale şi se uita spre colţul străduţei. Nu trecea nimeni, de parcă toată lumea din sat murise. Îşi studie cu interes julitura din genunchi care prinsese crustă ce se crăpa ori de cîte ori alerga şi jupui uşor coaja neagră de pe margini.

Mai aruncă o privire spre colţ şi-l văzu. El era, unchiul ei preferat; avea acelaşi mers legănat ca al mamei ei. Se ridică brusc şi-o rupse la fugă spre el. Cu fiecare pas creştea bucuria în ea, iar cînd ajunse în faţa lui, îl cuprinse cu amîndouî mîinile pe după mijloc. El îi ciufuli bretonul cum făcea de fiecare dată şi se miră, tot ca de fiecare dată şi ca toţi ceilalţi unchi şi mătuşi, cît de mare crescuse. Îi sărută obrajii roşii şi-o lăsă să alerge în casă să dea vestea bunicii, ca mai apoi să se întoarcă şi să-l ia de mînă toată un zîmbet, lăsînd impresia că-l adusese ea tocmai de la Hunedoara.
Bunica ieşise în poartă şi avea deja lacrimi în ochi, pentru că el era era băiatul ei cel mai mic şi-l vedea doar o dată pe an.

Fata ţopăia pe lîngă ei:
-Unchiu' vrei să-ţi arăt ce ştiu?
-Mai tîrziu, zise el intrînd în casă, ţinîndu-şi mama pe după umeri.
-Unchiu', ştiu să fac podu' de sus, vrei să vezi? Şi roata ţiganului, adăugă ea, căutînd din priviri un loc suficient de liber în bucătărie, pentru demonstraţii.
-Du-te şi adună-ţi bagajul, că vine mă-ta după tine să te ducă acasă, se răsti bunica.
-Nu vreau să mă duc acasă. Unchiu' îi zici tu la mami să mă mai lase? Îi zici? Hai te roooooog.
Unchiul nu zise nimic, îi zîmbi doar, zîmbet pe care ea-l luă ca pe-un răspuns afirmativ.
-Vii afară să-ţi arat cum mă joc? insistă ea.
-Acuma stau de vorbă cu bunica, răspunse el şi avea tonul acela cu care vorbeşti cu copiii mici, n-am mai văzut-o de mult.
-Da' nici pe mine nu m-ai văzut demult!

Oare ce-are el de vorbit cu bunica? Ea e tăcută şi parcă abia aşteaptă uneori să ieşi din casă s-o laşi în pace, gîndi ea aşezîndu-se pe treptele din faţa casei. Se trezi bombănind: Aşa-s toţi oamenii mari, îţi spun c-ai crescut şi apoi nu te mai bagă-n seamă. De parcă aş avea altă treabă  decît să cresc.
-Cu cine vorbeşti acolo fată? strigă bunica din casă.
-Cu nimeni, răspunse ea şi bombăni mai departe: De parcă n-am voie să vorbesc singură.
                                Foto: Bogdan Stanciu

Intră înapoi şi-i zise cu reproş unchiului:
-Să ştii că bunicu' de la Mădăras s-ar fi uitat cum fac roata ţiganului.
Spera ca un strop de gelozie să-l facă mai atent, dar nu-i reuşi stratagema. Ieşi la poartă iar şi-şi văzu mama venind. Alergă spre ea, mama îi zîmbi şi-o întrebă dacă-i fusese dor. Îi fusese, dar nu foarte tare, îi plăcea aici pentru că era liberă şi pădurea aproape.

O informă de venirea unchiului şi că ea tare ar mai vrea să rămînă încă o săptămînă. Urmară rugăminţi şi refuzuri pînă în casă, unde fata îi dădu mamei o pauză de îmbrăţişat, pupat frate şi bunică, după care începu iar:
- Mami mă mai laaaaşi? Hai te roooooooog, numa' o săptămînă, cît stă şi unchiu, hai te rooooooog.

Nu văzu palma venind, o simţi doar şi-o auzi în acelaşi timp. capul îi zburase într-o parte şi rămase ca paralizată, cu o mînă pe obrazul lovit, cu gura deschisă de uimire că fusese pleznită de faţă cu unchiul.
Umilinţa şi ruşinea o cuprinseră, se făcu şi mai mică decît era şi n-ar mai fi rămas acolo nici o secundă. Pînă să plece, nu mai scoase nici un cuvînt şi stătuse pe treptele de-afară, tăcută şi tristă.

Pe drum, mama o apucase de mînă, ea şi-o smucise, mama o apucă din nou nervoasă, iar fata-şi lăsase palma inertă ca nu cumva să-i simtă vreo urmă de strînsoare. Te urăsc, te urăsc! ţipa în gînd.

-Tu ştii că te iubesc... zise mama, începînd acelaşi refren pe care i-l servea de fiecare dată după bătaie.
Se smuci iar din mîna ei şi  lacrimile pe care şi le oprise cu mare efort pînă acum îi ţîşniră din ochii căprui:
-Ba nu mă iubeşti, ca dacă m-ai iubi nu m-ai bate. Din toată lumea asta nu mă iubeşte nimeni, numa' bunicu', el e singurul care mă iubeşte şi nu m-ar bate nici dacă i-aş da foc la casă, nici într-un miliard de catralioane de ani nu m-ar bate!

Hohotea cu gîndul la bunicul ei care-o ţinea în braţe şi-o alinta şi-o pupa şi-o muşca uşor de obraji, se îngrijora cînd făcea sfoara şi podul de sus, ca nu cumva nepoata lui să se rupă-n două şi-i zicea cu drag "iubească-te Dumniezo şi Maica cea Sfîntă" Acolo în braţele lui se simţea ea iubită, acolo se simţea ocrotită şi ferită de toate relele pamîntului.

-Bunicuţuuuu meeeeu, îngînă ea. Ştia că asta o enervează şi mai tare pe mă-sa, dar nu-i păsa; aşa se simţea şi ea răzbunată pentru palma aceea umilitoare şi pentru multe altele pe care le-ncasase.
- Taci că se uită lumea la noi, îi zise mama printre dinţi.
- Lasă c-o să-ţi pară ţie rău cînd n-o să mă mai vezi, o să vii odată acasă şi n-o să mă mai găseşti.
- Da' unde-o să te duci?
- În lume.
-În lumea crăpată? Mama rîdea, iar fata o ura şi mai tare.

Ajunseră în gara mică, se aşezară pe-o bancă de lemn, scorojită toată şi scrijelită cu numele altora ce stătuseră pe ea şi mama o trase spre ea şi-o luă în braţe. Fata se opuse puţin, mai mult de formă şi i se cuibări la piept. Mirosea a ţigări, a mama ei.

Mai suspină din cînd în cînd şi se-ntrebă în gînd: Oare de ce mă iubeşte doar după ce mă bate?

17 comentarii:

  1. Pe cuvantul meu ca m'ai facut sa plang! :((

    RăspundețiȘtergere
  2. lasă că şi io am plîns cînd am scris-o :)

    RăspundețiȘtergere
  3. fata esti culmea. nu numai ca si pe mine m-ai facut as plang dar mi-am adus aminte de copilarie mai mult ca niciodata, de parca ieri s-a intamplat. eu in schimb am avut (si slava domnului inca am) o mama super. o iubeam cand eram mica de-mi venea sa plang doar cand ma gandeam la ea cand nu era langa mine. de vreo 5 ori in viata m-am suparat foarte tare pe ea (si eu sunt foarte nebuna cand ma supar) si daca stau acuma sa judec limpede eram cam vinovata in toate cazurile. ar trebui sa fiu mai atenta cu astia mici ai mei. nu-i bat, dar sunt destul de severa cu ei si parca n-as vrea sa ma urasca asa aiurea. te pup fata, frumoasa postare. (iar imi aduc aminte de cartea aia care nu mai vine. acuma vreau doua)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anca, sun mereu la editură şi-mi tot promit că se rezolvă, dar posibil ca din cauza mutării e totul dat peste cap. Cît despre copii, ei nu cer nimic altceva decît dragoste şi dragostea e gratis şi din belşug, trebuie doar să o dai :)

    RăspundețiȘtergere
  5. angelo, vezi ca dmd e pedofil draq. se da la elza.
    ce draq tot vorbiti cu el? mai si modereaza...ca il ardeam azi...

    RăspundețiȘtergere
  6. mi-a placut. Ai un stil de a scrie foarte interesant, atent, sensibil, surprinzand detalii fine.

    RăspundețiȘtergere
  7. Lasat fara cuvinte, se traduce prin :no comment.

    RăspundețiȘtergere
  8. * bunicule , cum de n-ai nici un copil ? vrei sa fiu copilul tau ??*
    frumos depeni , Angelico !
    vrei capsuni ???
    http://www.slide.com/r/-ONdSbnJ7T9Fud8y1ODckorvsgIjvtoV
    ps :nu ma vrea decat * anonim* scuse ,

    RăspundețiȘtergere
  9. http://www.slide.com/r/-ONdSbnJ7T9Fud8y1ODckorvsgIjvtoV

    RăspundețiȘtergere
  10. Cat de bine-mi face sa te citesc, hani!!! Idioata ca n-am catat balsam mai aproape!

    RăspundețiȘtergere
  11. @FataDinLuna şi ţi-era aşa de la-ndemînă...

    RăspundețiȘtergere
  12. @Josephine, căpşuni vreau întotdeauna, mulţumesc :)

    RăspundețiȘtergere
  13. @zanaeficienţei, frumos şi adevărat şi la tine, chiar azi te-am citit :)

    RăspundețiȘtergere