sâmbătă, 19 iunie 2010

Nota opt


                                           Foto: Bogdan Stanciu


- Stai jos, ai nota opt! Învăţătoarea o privi nemulţumită, iar fata evaluă rapid proporţiile catastrofei. Alungă gîndul ce-o bîntuia din ce în ce mai des,  cum că aritmetica şi cu ea nu se prea potrivesc şi căută febril o cale de salvare. Găsi repede soluţia:
- Tovarăşa, da' io nu vreau să primesc notă!
Învăţătoarea o privi perplexă şi-o întrebă:
- Cum adică nu vrei? Aici nu e după cum vrei tu şi nu ne tîrguim.Adă carnetul!
Fata intră în panică...
- Nu v-am spus că eu nu vreau să primesc notă? Că de exemplu dacă vrea Gabi să-mi dea ceva şi mie nu-mi trebuie, nu iau şi gata, argumentă ea. Nu vreau nota, n-o primesc!
- Îţi mai spun o dată, se încruntă învăţătoarea, îmi dai carnetul de elev şi-am încheiat discuţia.
Fata începu să plîngă, deşi se căznise din răsputeri să se abţină, dar această tragedie nemaivăzută o învinse, colegii începuseră să chicotească, cu toate privirile ei veninoase împărţite în toate direcţiile.
Resemnată, dădu carnetul, învăţătoarea îi trecu nota, iar fata îşi puse capul pe bancă smiorcăindu-se şi nu-şi mai ridică privirea pînă sună de ieşire.
Îşi luă ghiozdanul şi ieşi prima pe uşă, iar pînă acasă, făcu tot felul de planuri şi scenarii unul mai lacrimogen ca celălalt, menite să înmoaie inima mamei şi s-o ferească pe ea de pedeapsă.
Mama o aştepta în bucătărie, iar fata se aşeză pe scăunelul roşu de lîngă aragaz şi rămase tăcută cu privirea-n jos.
- Ia zi, ce notă ai primit?
Fata oftă şi nu răspunse.
- Cu tine vorbesc, zise mama,  ridicînd sprînceana. Hai, că ştii că eu am urechi peste tot şi ştiu deja, dar aştept să-mi spui tu. Ei?
Îşi ridică ochii şi-o privi neîncrezătoare pe mama. "Cum a şi auzit oare?Cum adică... urechi peste tot?"
Fata îşi aminti dintr-o dată de ochiul de la ceafă pe care mama pretindea că-l are , cu toate că ea nu reuşise să-l dibuiască nici pînă acum, deşi o dată, sub pretextul că o piaptănă, îi răvăşise mamei părul de la ceafă, fără însă să găsească ochiul suplimentar, acela care vede tot-tot ce se întîmplă în spatele ei.
Pusă în faţa acestor  grozăvii şi gîndindu-se că ar fi cumva posibil ca mama ei să fi aflat deja -  nu se ştie prin ce minune, că nici măcar telefon nu aveau, fata se hotărî să mărturisească tragedia ce i s-a întîmplat:
- Am primit nota opt, dar să ştii că eu n-am vrut, am şi plîns că nu-l vreau, dar tot mi l-a daaaaaaaat.

O vreme, n-a putut înţelege cum poate cineva să-ţi dea ceva, iar tu să fii obligat să iei cu toată împotrivirea ta, dar îşi dădu seama că ceva s-a schimbat şi parcă viaţa ei nu mai era atît de simplă.
Înţelesese că se pot întîmpla lucruri care nu au nici o legătură cu voinţa ei. Gîndul acesta părea mai greu decît orice pedeapsă, pentru că în ziua aceea, primise prima ei lecţie de viaţă.

13 comentarii:

  1. fata draga, eu am vazut notele ca si bataia. le primesc chiar daca nu vreau ca nici bataie nu vroiam si tot mi-o luam.
    si eu am un ochi sus pe sifonier care pazeste si pedepseste cat sunt eu plecata. cred ca s-a umplut de praf ca nu ma mai crede nici ala mic ca am asa ceva... dar a facut minuni o buna bucata de vreme.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Anca, mai dă cu mopul pe el, din cînd în cînd :D

    RăspundețiȘtergere
  3. =)). degeaba fata, cred ca e iesit din garantie, ai naibii aia de mi l-au vandut ;))

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anca, da' tu nu glumeşti deloc :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi aduci aminte de un coleg, politia vroia sa-i retina permisul de conducere si el a zis ca´si incuie masina si o ia pe jos mai departe. Cu permisul in buzunar.Cica de ce sa´i ia permisul daca merge pe jos?!!

    RăspundețiȘtergere
  6. @garcea, păi n-avea dreptate? :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Stai o tzira sa cujiet: turcu´a trecut pe rosu prin intersectie, avind in vedere ca se afla in buricul muenchenului o treaba catusi de putin normala, garcea bavarez se afla din intamplare la fata locului si a luat curentu´de la gura celor tzishpe camere care extrag premiu´pullitzer din portofelu´soferilor talentati, turcu´le´a zis si de dulce, iar aici daca te adresezi organului de la persoana treia plural in jos se cheama jignire.
    Bai da, cam ai dreptate!:o))
    ptiu iar am divagat pe aratura.Ma duc la Elvis ca´s expert.

    RăspundețiȘtergere
  8. Pe mine nu ma pedepseau la note mici! Au fost, insa, cateva cazuri cand am profitat de o despartire (cand nu-mi puteam inghiti lacrimile suferintei, dar nici nu le puteam spune ca am fost abandonata de vreunu) pentru a anunta note mai mici. Niste frumosi sufleteste, parintii mi-au cantat in struna ani la rand. Cine stie unde or fi avut ochiurile si cate of fi stiut ei, dragii.

    RăspundețiȘtergere
  9. Mi-ai adus aminte de-o scena comica care'l are ca protagonist pe frate-miu. In clasele primare a fost comandant de detasament, bun baiat! Dintr'a 5 a, l-a dat maica'mea la cel mai tare liceu din Iasi (Emil Racovita). Dupa o saptamana a venit acasa cu un 4 la matematica. La fel, a stat dupa usa in bucatarie si-a plans pana cand a ajuns maica'mea acasa, dar nu asa, cu sughituri. Mama, draga de ea, blanda, il mangaia pe crestet si-l intreaba ce-a patit... cu greu frate-miu ii zice: "am luat 4 la matematica". La care maica'mea: "ei lasa mama, se mai intampla, nu-i o tragedie" ... Faza cea mai misto este ca de atunci, numa' cu 4 a venit acasa, la matematica :))) Deci l-a consolat foarte bine maica'mea!!

    RăspundețiȘtergere
  10. cred ca divagam de la ideea principala...nu ar trebui sa fim fortati sa acceptam ceva ce nu dorim si exemple gasim peste tot...asta e structura societatii...putem considera ca e gresita , dar functioneaza:)

    RăspundețiȘtergere
  11. da, gigi, n-ar trebui să luăm note proaste, amenzi şi-n general, nimic din ceea ce nu vrem :)) Aşa s-o fi născut utopia!

    RăspundețiȘtergere
  12. Eu luam opt la caligrafie, faceam concursuri de viteza la scris cu baietii. Intre timp, m-am linistit, chiar scriu caligrafic. Notele rele le-am ascuns intotdeuna de parinti, astfel ca ma credeau eleva silitoare. Azi li s-ar ridica tensiunea dac-ar afla.
    Am plans de mi-a crapat capul in clasa I, atunci cand ne-au dat primul carnet de note si l-am pierdut pe strada, in timp ca-l fluturam mandra... Mi l-a adus acasa un elev mai mare - avea adresa scrisa pe prima pagina. Ce tragedie...
    Bataie nu mi-am prea luat, dar ai mei aveau o tehnologie avansata de urmarire, nu ochi la ceafa. Ceva de genul... televizor, camera video sau o chestie din asta ! :))

    Am invatat-o pe asta cu luatul fara vrut de mica. Umilinta se invata de la varstele alea...

    RăspundețiȘtergere
  13. @Leo, sunt sigură că dacă la vremea copilăriei mele ar fi existat tehnologia de azi, aveam camere şi-n fund! Nu scăpam eu doar cu interogatorii :))

    RăspundețiȘtergere