miercuri, 30 iunie 2010

La picnicul unde nu s-a mîncat nimic

Furase fiecare de prin frigidere şi cămări ce se găsea: cîrnaţi Trandafir şi Plai plini de zgîrciuri şi Dumnezeu mai ştie ce alte chestii greu de digerat, slănină, ceapă, pîine şi cîţiva căţei de usturoi, cu gîndul să faca un picnic la baraj, loc periculos aflat sub avertizare şi interdicţie "te rup în bătaie dacă aud c-ai fost acolo".
Nimic nu se compară în copilărie cu o interdicţie şi cu cît e mai fermă şi însoţită de ameninţări, cu atît mai tentantă. Faptul că terminau clasa a opta însă, le dădea un sentiment de atotputernicie, la care se adăuga spiritul de rebeliune şi convingerea că sunt cît se poate de stăpîni pe viaţa lor, că părinţii sunt un fel de accesorii demodate ce n-au alt rost şi scop în viaţă decît acela de a-ţi interzice chestii.
Iminenţa despărţirii îi făcuse atît de generoşi încît deciseseră după multe dezbateri aprinse, să-l ia şi pe Lajos zis şi Grasu, dar şi Băşină, trecînd astfel cu graţie peste lungii ani în care emanaţiile gazoase ale acestuia le răscoliseră simţurile şi stomacurile fragede şi sensibile.
E drept că Lajos nu recunoscuse niciodată că ar fi fost autorul genocidului, ba mai mult, se arăta deosebit de indignat uitîndu-se în toate părţile după un vinovat imaginar, dînd dezgustat cu palma pe la nasul propriu: Ioi, ce de pute îi aici! În timpul ăsta, 29 de priviri criminale, pumni strînşi şi ameninţări şoptite scăpate printre dinţi erau aţintite ca la comandă spre ultima bancă unde trona însăşi Împuţiciunea Lui.
Ce, ce? Nu io-am fost, să mor io! Ştia oricum că pînă la pauză, dacă nu-l trădează sfincterul, o să uite toată lumea şi mai ştia şi că fiind printre cei mai mari din clasă, riscul de a o încasa era relativ mic.
Cum spuneam, decizia finală de a-l lua şi pe el la baraj, fusese una controversată şi luată la limită. Argumentele pro erau "de fată" : Lasă-l săracu' să vină şi el, că nu e băiat rău şi poate cine ştie cînd ne mai vedem... Cele împotrivă erau mai tranşante: Ăsta ne mănîncă toată mîncarea şi nu aduce nimic!
Pînă la urmă au hotărît să condiţioneze prezenţa lui cu o majoră contribuţie la masa comună, ceea ce el a acceptat plin de entuziasmul ce-l caracteriza, pentru că niciodată nu ezita să mintă. Şi cu toate că de cele mai multe ori promisiunile lui erau încălcate cu argumente solide "nu mă lasă taică-meu", se trecea cu vederea, pentru că taică-sau îl bătuse o dată în faţa clasei şi a profei de romană, episod de neuitat, după care îl priviră cu un soi de milă amestecat cu satisfacţia că ei n-au părinţi "CHIAR AŞA".
Lajos nu ezitase să profite la maximum, făcînd pe victima şi acceptînd mîngîierile fetelor şi bătăile pe spate ale băieţilor deveniţi brusc protectori şi chiar de indulgenţa profesorilor, cărora li se servea în caz de iminenţă a unui 4: "nu-i daţi, tovarăşaaa, îl bate taică-său de-l omoară". El îşi scremea şi-o lacrimă la nevoie, arătîndu-se înduioşat peste măsură de solidaritatea din jurul lui, dar şi dorind să ilustreze o mică parte din pericolul ce-l păştea acasă.
                                              Foto: Bogdan Stanciu
S-au întîlnit cu toţii chiar la baraj, pentru că fiecare venise pe căi ocolite în caz că vreun cunoscut ar fi fost curios să-i urmărească cu privirea şi la vremea aceea, lumea era mai mică, toţi se cunoşteau între ei, ştiau care copil al cui e, unde stă şi ce-are-n casă. Lajos apăru ultimul, cu mîinile în buzunare.
V-am zis io că n-aduce nimic? Marin era unul dintre cei ce se opuseseră vehement şi nemilos: Dă-l dracului de umflat, să nu vină băşinosul ăla. Ori eu, ori el, ameninţase. Acum era aproape fericit că avusese dreptate şi se uita veninos spre fetele strînse în cîrd de patru, că restul inventaseră tot felul de motive şi rămăseseră să bîrfească în faţa blocurilor.
Lajos îşi lăsase ochii în pămînt şi-şi luase imaginea de victimă, rostind cuvintele magice ce nu-l lăsaseră niciodată la greu:
Era acasă taică-meu şi n-am putut lua nimic. Oftă şi suspină dînd greutate celor spuse, dar chiar cînd crezu că-şi poate savura victoria şi merindele celorlalţi, Marin îl luă la rost:
Taci mă, cîcatule! Mincinosule! N-ai zis că taică-tău e în delegaţie la Focşani şi nu vine pînă sîmbătă? Zi mă, n-ai zis?
Lajos înghiţi în sec şi pînă şi susţinătoarele lui îl copleşiră cu cuvinte ce-l dureau de nu mai putea, adică în locul acela cu care terorizase colegi şi profesori deopotrivă. Tăcuse, pentru că ştia că furtuna se stinge repede şi-i urmă pe pietrişul de pe malul apei, umil ca un căţel şi mormăind minciuni adiacente încropite la repezeală, cum că nu de taică-sau ar fi vrut el să zică, ci de mă-sa.
Încă indignaţi şi-au întins pătura în carouri şi pe ea mîncarea ce se dovedise a fi puţină, de aceea atenţia lor se abătuse de la Lajos, pentru că începuseră să se certe între ei, fiecare subliniind cît de rău îi pare că venise cu scîrţani şi blegi la picnic. În cele din urmă se împărţiseră pe tabere: băieţii adună lemne şi fac focul, fetele şi Lajos curăţă ceapa, pregătesc frigările pentru slănină şi cîrnaţi.
Spiritele se calmaseră, focul se aprinsese repede şi părea că ziua ce începuse prost, se va termina memorabil şi vor rămîne prieteni pînă la moarte, dacă nu chiar şi după. Asta pînă ce descoperiseră că dispăruseră cîrnaţii şi că Lajos tocmai înghiţea ceva pe nemestecate, ca un cîine hămesit, prins la furat ouă din cuibar.
Şi atunci se declanşă iadul: frigări zburară prin aer, ocările şi înjurăturile ţinteau toate stomacul şi gîtul Grasului. Din reflex, negă ca de obicei, dar îşi luă picioarele la spinare şi fugi spre calea ferată, pentru că Marin părea hotărît să-i lipească slănina fierbinte din frigarea ce-o agita în urma lui şi nu s-a oprit decît la o distanţă ce părea sigură şi făcu cu pumnul spre ei. O ploaie de pietre îl convinse repede că era prea aproape şi-şi văzu gîfîind de drum.
Ceilalţi rămaseră să strîngă; le pierise şi pofta de mîncare şi de picnic, dar şi dragostea ce păruse indestructibilă pînă în acea zi. Se întoarseră tăcuţi spre case, fără să le mai pese că ar putea fi văzuţi... Oricum, nu făcuseră nici baie, nici picnic, mîncarea era plină de nisip şi-o lăsaseră acolo, aşa că nu mai conta. Nu se punea ca încălcare de interdicţie, pentru că nu făcuseră nimic, doar se certaseră.

31 de comentarii:

  1. Fain. Cursiv şi lin ca o apă.
    M-ai dus înapoi în anii copilăriei. Şi noi aveam un coleg de clasă cu sfincterele mai degajate. Aproape că nu era zi în care să nu se ridice vreo fată -mai mereu erau fete, nu băieţi- ca să-l pârască: "Tovarăşa, X-escu iar a stricat aerul!" :))

    RăspundețiȘtergere
  2. @silavaracald, noi ne încurcam în formulări, pentru că marea majoritate eram ori de la ţară, ori copilăriţi la bunici, de aceea ziceam de-a dreptul "cutare s-o beşit", sau "s-o înpuţit". Cînd am mai crescut, ceream foarte serioşi şi indignaţi ca vinovatul să fie dat afară :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Am avut la parnaie unu "basinica" , ii ziceam asa ca a vrut sa fure o rezerva si a adormit in portbagaj .Asa fapta - asa porecla

    RăspundețiȘtergere
  4. la ce parnaie, doamne iarta-ma?

    RăspundețiȘtergere
  5. Pe la mine prin sat, nu sună prea bine :D

    RăspundețiȘtergere
  6. In acest caz , ma retrag . Toate cele bune .

    RăspundețiȘtergere
  7. @viorel, doar că pleci la lucru, da?

    RăspundețiȘtergere
  8. Off, cum atingi tu coarda mea sensibila! Te anunt ca deja m'am apucat de cartea aia, n-am rabdare pana duminica cand e plecarea :) Frumos tare!
    Vis a vis de faza cu parnaia: poate'o fi fost omu' la un moment dat prizonier in casa lui... ce? n'ai auzit? cred ca la asta se referea, sigur la asta se referea! nu'i asa, Mariane?

    RăspundețiȘtergere
  9. @georgiana, păi să zică dom'ne că-i metaforă, că mai ştim şi noi figuri de stil, chestii. Io de exemplu, sunt prizoniera propriului fotoliu, pen'că mi-a amorţit piciorul ce-l ţinea sub mine şi nu pot să mă ridic!

    RăspundețiȘtergere
  10. Am zis ma ca unguru' e omu dracului? Am zis!
    Na-va.
    Da' cum au lasat mancarea acolo ba, ce tampiti.
    Daca o treceau prin apa, apoi prin foc, era numa buna...
    Copii..

    RăspundețiȘtergere
  11. Tre' sa fie vreun distrugator din asta de chef in orice gasca...

    RăspundețiȘtergere
  12. Asa o fi , dar sigur omu a fost tinta tuturor poantelor mai mult sau mai putin fine cativa ani buni . Va pup ,fug la munca !

    RăspundețiȘtergere
  13. pe mine una m-a apucat totusi si foamea. tu esti de vina angela ca ma duc sa manac la ora asta... as manca bineinteles doar ceapa cu slanina si paine :P

    RăspundețiȘtergere
  14. @Viorele, tu tot la ore d-astea pleci la muncă?

    RăspundețiȘtergere
  15. @Anca, am compensat faptul ca ieri ţi-am tăiat pofta de mîncare cu postarea cu mucu' :)

    RăspundețiȘtergere
  16. Am calculatorul in atelier si "ma duc la munca" inseamna o deplasare de 42 cm . (Artist tampit )

    RăspundețiȘtergere
  17. angela fata draga, am mancat de am rupt pana acuma. daca imi apare celulita le zic tuturor de pe plaja ca tu esti de vina :P

    RăspundețiȘtergere
  18. viorele, probabil cantaresti o tona si te deplasezi greu 42 de cm ;))

    RăspundețiȘtergere
  19. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  20. cred ca iau si eu drumul spre bucatarie ... prea mi s-a facut de-o bucatita de sunculita cu rosioara si ceapa! ;)

    RăspundețiȘtergere
  21. Bineee, de-acum înainte o să postez seara doar chestii scîrboase, că eu am grijă de voi şi de siluetele voastre... Mai puţin de a lui Viorel, că el ar trebui îngrăşat oleacă :))

    RăspundețiȘtergere
  22. probabil, cu toţi colegii tăi la un loc, Viorel :)

    RăspundețiȘtergere
  23. Da , cu gigi si cu Matilda... ar cam fi .

    RăspundețiȘtergere
  24. Imi prezint scuze ca nu ma pot concentra sa fac niste comentarii serioase vis a vis de postari dar mai rumeg la ele , asta e clar .

    RăspundețiȘtergere
  25. @Viorel, lasă dragă, că nici eu nu-s mai brează şi nici nu cred că stă cineva să facă analiza conţinutului :)

    RăspundețiȘtergere
  26. Multumesc pt inlesnire , dar tot nu ma las pana nu depart ideea in 16 .

    RăspundețiȘtergere
  27. @Viorel, să nu faci asta, e treaba mea de scorpion!

    RăspundețiȘtergere