miercuri, 19 mai 2010

Nişte vorbe doar

Mi-am promis mie însămi că n-o să mă mai implic în politică. Mi-am promis şi pînă azi am reuşit să mă ţin de cuvînt, cuprinsă de o lehamite şi-o blazare străină temperamentului meu vulcanic ( care aduce vorba de vulcanul din Islanda, e MORT!), dar iată că Georgiana a trezit monstrul blegit din mine.
În primul rînd, vreau să explic cauzele blazării pe tema politicii romaneşti: nimic altceva decît sentimentul zădărniciei, siguranţa că orice, dar absolut orice s-ar încerca, putregaiul care s-a extins atît de adînc în politica şi societatea romanească, n-ar mai putea fi curăţat printr-o simplă operaţie chirurgicală, ci  printr-o amputare.
În 20 de ani, ca să nu mai aduc în discuţie anii de dinainte de '89, nu s-a putut cerne o mînă de oameni care să ne conducă fără să ne fure; ce spune oare asta despre noi ca naţiune? Chiar n-avem 400-500 de oameni cu coloană vertebrală în toată ţara asta? Se vede treaba, că nu. N-avem. 
Probabil pentru că toţi cei ce se duc acolo, în parlament sau la guvern, pornesc din start de la ideea că în cei 4 ani de mandat trebuie să se căpătuiscă pentru tot restul vieţii, atît ei, cît şi neamurile lor
 Hai să facem un exerciţiu de sinceritate şi să vedem  cîţi dintre noi, odată ajunşi acolo, nu şi-ar duce apropiaţii, neamurile cu el pe principiul atît de romanesc hai, că te rezolv şi pe tine?
Cîţi dintre noi ar rezista tentaţiei să primească şpagă, să favorizeze pe unul sau pe altul , să se bage în tot felul de afaceri, combinaţii? Nu cred că am rezista nici unul şi chiar dacă am opune o oarecare rezistenţă, ne-ar trage ceilalţi după ei.
Noi nu avem nici un Corrado Cattani care să lupte cu Caracatiţa şi asta pentru că nu mai avem principii, nu mai avem valori morale, scrupule şi nici simţ civic. Nici nu le dorim, acestea fiind doar frîne în calea înavuţirii şi nu vrem să înţelegem că nu e o deosebire între a fura din  buzunarul cuiva în tramvai şi a fura de la stat. Nu e nici o deosebire între borfaşul mărunt şi hoţul cu gulere albe, e doar diferenţă de proporţie.
Îmi pare rău că nu pot vedea nici o soluţie şi nu mă interesează nici soluţiile altora, pentru că ştiu că răul e prea adînc, prea bine înfipt şi nu e nicăieri în altă parte, decît în mentalitatea noastră.
Răul suprem, nu e la Guvern şi nici la Parlament, e în noi, în fiecare dintre noi pînă la unul şi nu văd cine şi cum ar putea să-l extirpe. Şi mai ales, în cît timp...
Cred că m-am ţinut totuşi de cuvînt, n-am făcut politică... Mi-a curs doar o lacrimă de cuvinte.

P.S. Şi să n-aud vreun pensionar care a frecat strungul prin uzină sau vreo bucătăreasă de spital c-au muncit 40 de ani,  că ştiu şi eu cum s-a "muncit" în ţara asta!  Bătrînii cu mînile crăpate după o viaţă de săpat cîmpul, nu se duc să se-mbrîncească cu jandarmii la manifestaţii. Ei  sunt mereu uitaţi, nedreptăţiţi şi totuşi ultima noastră legătură cu umanitatea.

15 comentarii:

  1. Angela, culmea e ca pana azi şi eu am lăsat-o moartă-n păpuşoi,de politică zic, dar m-am aprins când am văzut ţopîrlanii cum săreau pe ritmuri de manele voioşi nevoie mare! Dar promit să nu mai zic nici eu nimic, dovadă c-am dat-o pe Cenaclul Flacăra :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce ai scris e identic cu ce gândesc și eu, cu o excepție: se poate o dată ajuns sus să-ți ajungă numai salariul și să fii cinstit, se poate să te înconjori numai de oameni la fel. Problema-i alta: că n-ai rezista, te-ar da jos imediat ceilalți.
    Și cu politica la fel, câh!

    RăspundețiȘtergere
  3. @georgiana, ăsta e defectul non-ţopîrlanilor, se retrag în altele :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @ogarafgan, oricum o luăm, tot cu minus ne iese :))

    RăspundețiȘtergere
  5. off topic, ca sa nu te las neraspunsa.
    Ca orice semianalafabet am simtit si eu nevoia imperios necesara sa bag texte pe un blog. Sub forma de guest posturi, pt ca mi-era lene sa umblu la setari si nu m-am luat niciodata prea in serios. Cu fiecare cuvant se acutiza simtul dureros al realitatii: textele mele erau slabe, prost scrise si fara nici o logica.
    Intre timp m-am plictisit.

    RăspundețiȘtergere
  6. "Mi-a curs doar o lacrimă de cuvinte."ma inclin in fata acestui gand venit de la tine.Dan

    RăspundețiȘtergere
  7. Cred că nu sunt "nişte vorbe doar", ci realităţi dureroase.
    Este grea schimbarea personală, doare, simţi că altcineva ar trebui să o facă şi din cauza asta minus cu minus dă tot minus...
    Mă lupt şi eu să ajung măcar la zero să pot spera la un mic plus....

    RăspundețiȘtergere
  8. @garcea, eu am intuit cu totul altceva despre felul în care scrii, dar fiecare le ştie pe ale lui. Dacă te răzgîndeşti vreodată, dă-mi de veste să te citesc :)

    RăspundețiȘtergere
  9. @Constantin, e de bine... Ceea ce vrei tu, se numeşte evoluţie :)

    RăspundețiȘtergere
  10. douazeci de ani am asteptat cuminte sa ni se schimbe mentalitatea, asa cum ni s-a promis. Si, da, s-a schimbat. din comunisti in manelisti!

    RăspundețiȘtergere
  11. @Anonim, cine trebuie să ne-o schimbe? Doar noi putem, dar pentru asta, e nevoie de efort ori nouă, nu ne plac eforturile :)

    RăspundețiȘtergere
  12. pai vorba omologului meu din bucuresti, televiziunile... aici il aprob, mass-media si politicienii se intrec in educarea noastra. vrei sa-ti pomenesc cele mai educative publicatii si emisiuni? sunt tocmai cele cu cel mai mare rating.

    RăspundețiȘtergere
  13. da, m´ai convins. ma abonez.

    RăspundețiȘtergere
  14. @Anonim, dar ce fel de om trebuie să fii ca să te educe televiziunile? Întreb şi eu, nu dau cu paru' :))

    RăspundețiȘtergere
  15. @garcea, "convingătoarea" is my middle name :D

    RăspundețiȘtergere