Fel de fel de nori

S-a risipit norul cu parfum de mici de deasupra Romaniei. Mă simt puţin nedreptăţită pentru că deşi am convingerea c-a fost mai gros decît cel provocat de pufăitoarea aia din Islanda, traficul aerian n-a fost întrerupt.
Astă seară însă, nişte nori groşi de furtună s-au lăţit peste oraş, a fulgerat de cîteva ori şi-am evaluat cam pe unde mi-aş putea parca maşina fără să cadă vreunul din castanii găunoşi ai străzii peste ea.
Am stat şi-am analizat situaţia cam ca proasta drobul de sare, am considerat că e prea mare deranjul s-o bag în curte, unde cel mult ar fi putut-o îndoi vreo ţiglă luată de vînt, astfel am lasat-o la bunăvoinţa naturii care a făcut bine  să-şi ia norii şi furtuna şi să se ducă mai departe.
Încă nu-s liniştită, pentru că afară e suspect de calm, iar ştiind că-n fiecare an cade un castan - invariabil pe cîte-o maşină şi cum la Casco am renunţat din motive lesne de-nţeles, probabil c-o să stau să mă gîndesc în continuare dac-o bag în curte sau nu, sau dacă sufletul e nemuritor.
Şi încă ceva... Cu tot dispreţul manifestat anterior faţă de vulcanul acela, mi se pare că l-am uitat prea repede. Gloria e scurtă şi oamenii nerecunoscători!