S-a risipit norul cu parfum de mici de deasupra Romaniei. Mă simt puţin nedreptăţită pentru că deşi am convingerea c-a fost mai gros decît cel provocat de pufăitoarea aia din Islanda, traficul aerian n-a fost întrerupt.
Astă seară însă, nişte nori groşi de furtună s-au lăţit peste oraş, a fulgerat de cîteva ori şi-am evaluat cam pe unde mi-aş putea parca maşina fără să cadă vreunul din castanii găunoşi ai străzii peste ea.
Am stat şi-am analizat situaţia cam ca proasta drobul de sare, am considerat că e prea mare deranjul s-o bag în curte, unde cel mult ar fi putut-o îndoi vreo ţiglă luată de vînt, astfel am lasat-o la bunăvoinţa naturii care a făcut bine să-şi ia norii şi furtuna şi să se ducă mai departe.
Încă nu-s liniştită, pentru că afară e suspect de calm, iar ştiind că-n fiecare an cade un castan - invariabil pe cîte-o maşină şi cum la Casco am renunţat din motive lesne de-nţeles, probabil c-o să stau să mă gîndesc în continuare dac-o bag în curte sau nu, sau dacă sufletul e nemuritor.
Şi încă ceva... Cu tot dispreţul manifestat anterior faţă de vulcanul acela, mi se pare că l-am uitat prea repede. Gloria e scurtă şi oamenii nerecunoscători!
cu tot regretul pentru grija masinii tale, sa stii ca te invidiez pentru furtuna. imi plac tunetele si fulgerele si mereu stau in geam ca sa le savurez. de-abia astept sa vina vara sa ploua cum numai vara stie cum...
RăspundețiȘtergere@Anca, n-a fost pînă la urmă, spre bucuria mea pentru că mie mi-e frică rău de furtună.
RăspundețiȘtergere