Romania - Terminator

Fiecare dimineaţă ar trebui să însemne un nou început, cel puţin teoretic.
La prima oră, aşa se şi simte. Abia după ce-ţi sorbi cafeaua cu mulţumirea aceea pe care nu ţi-o poate lua nimeni, începi să te gîndeşti la rahaturile care ştii că ţi se vor întîmpla peste zi, sau bănuieşti că se vor insinua, ca să-ţi facă praf orice urmă de entuziasm.
De asta m-a tot gîndit în ultima vreme că ţara asta mă termină psihic prin felul haotic prin care îşi justifică existenţa ca stat. M-am mai gîndit şi că domnul Iliescu îmi datorează douăzeci de ani din viaţă şi vreau să mi-i cer înapoi.
Să-mi dea el seninătatea lui de vulpoi bătrîn uns cu toate alifiile şi eu să-i dau la schimb zbuciumul şi strădaniile de a supravieţui  fiecărei zile. Să mă plătească pentru incapacitatea  de a mă adapta unei lumi străine mie, o lume cu care vorbesc aceeaşi limbă, dar doar atît avem în comun.
Mă simt ca  Moldova de peste Prut: înstrăinată, săracă, la limita răbdării.