O poveste

M-a luat Nina de la birou şi ne-am dus pe centru la un cappuccino şi-o bîrfă mică.
Mi-a povestit c-a văzut un documentar despre o întîmplare care s-a petrecut în nu ştiu ce ţară din Africa, într-un spital în care mureau bolnavii  pe capete şi, ceea ce era mai ciudat e că dădeau ortul popii cam la aceeaşi oră.
A fost trimis un detectiv sub acoperire să lămurească misterul şi iată ce-a descoperit: în fiecare zi, o femeie de serviciu intra în salonul de terapie intensivă, scotea din priză aparatul de menţinere în viaţă ( precis s-o fi numind cumva şi eu nu ştiu cum), băga aspiratorul şi făcea curat lună, după care punea la loc ştecherul şi lua alt salon la rînd, lăsînd neştiutoare cadavre-n urma ei.
Cum femeia avea patru copii, bolnavii erau bătrîni şi ea n-avea habar că ştecherul ăla nu era de la vreun uscător de păr, justiţia a decis s-o considere nevinovată şi s-o lase liberă. Ar fi interesant de ştiut dacă şi-a păstrat şi slujba.
Eu n-o ştiu pe Nina de mincinoasă şi nici nu e, doar că povestea asta e incredibilă şi nu atît modul de operare cît aspiratul în saloane. Tot mopul nostru cu clor e mai sigur!
Concluzia e că se impune un avertisment ca pe pachetele de ţigări: CURĂŢENIA POATE SĂ UCIDĂ!