duminică, 11 aprilie 2010

"Divina" comedie

Noroc cu primăvara asta superbă, cu toate culorile ei că mai trece omu' cu vederea halul de degradare în care ne scăldăm, da' ce zic eu scăldat, ne mocirlim cu toţii. Cu toate că îţi poţi clăti mintea cu vederea copacilor înfloriţi şi cu verdele ierbii, e greu să dai în 7 gropi pe distanţă de 200 de metri fără să-ţi bagi şi să-ţi scoţi diferite chestii în diverse instituţii, culminînd cu însuşi Nemernicia lui, statul roman.
Şi uite-aşa se născu şi înjurătura ce depăşeşte-n gravitate şi cruzime oricare alta: "fute-te-ar Statu' Roman". Statul Roman devine astfel, futacul naţional dar nu unul asemeni lui Casanova care întîi seducea şi abia apoi regula în condiţii de siguranţă şi absolut sigur că victima nu opune rezistenţă, ci violatorul agresiv care după ce te forţează, te mai şi jefuieşte promiţînd mincinos că dacă te alegi cu vreun bastard îi va plăti întreţinerea.
M-am tot gîndit la propunerea de-a pune PET-ul pe stemă, uite că acum ideea a prins contur şi-aş putea schiţa ceva mai mult din organizarea pe care o văd venind ca acceleratul de Bucureşti, cu 2 ore întîrziere. Dacă PET-ul de pe stindard ar fi gol, ar însemna că suntem mai sărăntoci decît Somalia, aşa că m-am gîndit că i-ar şade mai bine plin şi cu eticheta Burger de la Chemichal Brothers; peste pet-ul care-ar sta aşa, oblic, aş pune o bîtă de oină şi asta nu pentru că oina nu ştiu din ce motive este denumit sport naţional, ci pentru că ar avea valoare de simbol. Acel de vitejie în luptă cu nevestele, copiii şi părinţii proprii ai vrednicilor noştri bărbaţi. Aceste două simboluri ar sta încrucişate pe imaginea unei clădiri în ruine, de preferinţă istorică şi cu mare valoare de patrimoniu, iar în fundal aş pune stilizat aşa ca portretele lui Che, profilul lui Salam.
Şi pentru nu care cumva să creadă lumea că n-avem intelectuali aş strecura într-un colţ un mesaj codat: Cumpăr viză.
Culorile le-aş lăsa intacte dar aş umbla puţin la simbolistică: roşul n-ar mai însemna sîngele vărsat în războaiele de apărare a fruntariilor patriei, ci cel vărsat la căminele culturale, cîrciumi, discoteci şi pe şosele.
Galbenul n-ar mai fi lanul mănos de grîu (ce glumă bună), ci cel al aurului rîvnit de la Roşia Montana de firme dubioase străine şi mult mai dubioase interese pur romaneşti.
Cu albastrul ar fi puţin mai greu, pentru că apele noastre nu mai sunt de multă vreme curate şi limpezi şi pun pariu că pînă şi Ozana geme de plastic şi zdrenţe, de aceea albastrul ar fi al cerului uneori senin, drept mulţumire că nu ne trăzneşte odată de cît de bicisnici am devenit.
Steagul ăsta cu o coadă de topor în loc de mîner (sau cum s-o fi chemînd), l-aş înfige la intrarea în Romania, în vama Borş şi-aş pune dedesubt o plăcuţă în nenumărate limbi pe care-ar scrie : "Lăsaţi orice speranţă, voi cei ce intraţi".

6 comentarii:

  1. Angi si n-am putea sa infigem coada steagului in curu astora de ne fut pe noi day by day?

    RăspundețiȘtergere
  2. @Anaid, doar metaforic, ceea ce nu ajută cu nimic. S-a demonstrat istoric că metaforele-s de căcat şi sunt înţelese doar după ce ce-l ce le produce, moare.

    RăspundețiȘtergere
  3. draga mea nu mi se pare ca astia ne fut metaforic! asa ca, de ce atata decenta?

    RăspundețiȘtergere
  4. @anaid, ei ne fut real, noi facem metafore. WTF?

    RăspundețiȘtergere
  5. buna idee! sa pui o poza de fund gol in care sa infigi coada de topor. macar atata lucru daca mai mult nu se poate.

    RăspundețiȘtergere
  6. uite cum reuşim noi să combinăm idei măreţe, fetelor!

    RăspundețiȘtergere