miercuri, 28 aprilie 2010

Călătorie în ţara proştilor

Domnu' Lucian observă că am o roată moale:
- Stăi acle pă loc, că ţi-i moale roata.
E ora 9 dimineaţa şi deja e beat pulă şi el şi frate-său. Singurul care e treaz e Petrişor, că ăla are doar 17 ani şi încă nu are dezlegare la "făţată", singurul care cînd am zis io "impingeţi acum", a reacţionat imediat şi nu  s-a bălăngănit năuc în urma maşinii ce derapase pe iarba udă.
Deci, am o roată moale şi am oprit paralel cu RABA domnului Lucian, care rabatează cabina, dă foc ca să pornească, eu încărunţesc instant, deşi ştiu că motorina nu explodează... dar dacă sunt EU acolo, poate face o excepţie. Pierde nu ştiu ce şoroflu, îl caută prin noroi.
Eu merg cu imaginaţia departe, adică risipită-n bucăţi peste munte. Nu imaginaţia, ci bucăţile din mine. Domnu' Lucian găseşte şoroflu', mai dă o dată flacăra ce-mi pare una de la sondele de gaz din Ploieşti, mai încărunţesc oleacă şi dă aer la roată.
Operaţiunea îmi pare că durează o veşnicie, însă el rînjeşte cu dinţii lui verzui şi asta mă linişteşte oarecum. A terminat şi continuă să mă laude şi el şi frate-său ce abia se ţine pe picioare, de "cît simţ are domnişoara, că n-o turat maşina deloc".
Aş tura-o de dracu' ar lua-o, numa' să mă văd dusă. Drumul forestier e plin de bălţi şi de capcane sub formă de pîraie ce-l strică, domnul Lucian şi domnul Frate mă petrec împleticiţi, îmi fac cruce, c-am devenit brusc credincioasă odată ce m-am îndepărtat de flacăra de la rezervorul Rabei.
O iau pe hîrtoapele de pe drum, atentă să nu-mi sparg baia de ulei şi strîng din fund pînă la şosea. Pic de regret nu mă-ncearcă, mă bucur c-am plecat, însă nu încetez să mă întreb cum de supravieţuişte într-o bucată domnu' Lucian pe lîngă chestii periculoase: gater, drujbă, Rabă.
Poate totuşi există Dumnezeul beţivilor, aşa că mă tentează să m-apuc serios de băut, că văd că lor nu li se întîmplă nimic rău.
Mai încolo pe drum, un utilaj agricol staţionează jumătate-n şosea, jumătate-n şanţ. Apare şoferul cu o creangă mare în mînă. O înfige-n spatele utilajului şi gata semnalizarea. Cine nu vede ditamai creanga, ori e orb, ori i-a fost dat să moară brusc.
De-asta zic eu c-am călătorit în ţara proştilor şi nu ştiu de ce, dar simt că încă mai sunt acolo.

4 comentarii:

  1. Vai Angela, tu povestesti pe gustul meu :)) Mi-a mers la inima, m-a uns la "soroafle" ...
    Te pupa mosu'

    RăspundețiȘtergere
  2. @Călin, păi cum unde altundeva decît în Ţara Moţilor, aclo, acle păstă munte la Arieşeni, care e cu un crac şi juma' de pîrtie în Bihor şi restu'n Alba. Inclusiv berbecu' de care povestesc, domnu' Lucian.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Attila: sărumîna, Köszönöm şi viţeversa!

    RăspundețiȘtergere