joi, 1 aprilie 2010

Am o dilemă

M-am uitat la Impromptu şi iată concluziile:

George Sand era o necioplită pe vremea cînd se-mbrăca în haine de bărbat.
Viaţa era mişto pe vremea ei, pentru că nu trebuia decît să te autoinviţi la tot felul de cuconeturi snoabe, care te ţineau cu casă şi masă gratis, doar ca aibă în preajmă celebrităţi.
Chopin era cam fătălau.
George Sand s-a îndrăgostit de el, deşi roiau (n-am idee de ce) o mulţime de masculi în jurul ei. Cred că-i incita ideea s-o domesticească.
George Sand renunţă la nădragi şi frizura tip mătură de sorg, în favoarea dantelurilor şi-a zulufilor de dragul lui Chopin, care rămîne la fel de fătălău în ceea ce-o priveşte. Adică în momentul în care ea vrea să renunţe şi la rochie, ăla se sperie şi-o îmbrînceşte ca un puştan în curtea şcolii.
Între timp, masculii care roiesc în jurul ei se duelează fără să păţească mai nimic, împuşcînd cu totul accidental slugile prezente.
Chopin se îndrăgosteşte şi el de George Sand, dar nu-i cedează trupeşte. Ea e şmecheră şi îl face să creadă că e gata să accepte şi-o dragoste platonică, aşa de tare-l iubeşte. Fătălăul o crede, dar subliniază că şi-a primit "botezul" în bordelurile pariziene. George Sand îl priveşte aproape matern şi se preface că-l crede. Pînă şi eu m-am prefăcut.
La final, ea dă dracului dantelurile şi zulufii, îmbracă nădragii, şi-l duce pe Chopin La Mallorca.
Am pierdut cîteva secvenţe din cauza unei babe care are grădina lîngă a mea şi şi-a pierdut ţigările pentru că e senilă şi nu mai ţine minte unde-şi pune lucrurile. Am ajutat-o să şi le caute, avînd vaga bănuială că ea crede că i le-oi fi furat eu. Pînă la urmă şi le-a găsit accidental, fix în locul unde le pusese şi-a venit să-mi comunice şi mie, cică să fiu şi eu liniştită, de parcă n-aş fi putut dormi la noapte de grija ei. Se zice că înainte de a-ţi lua zilele, Dumnezeu îţi ia minţile iar Aurica şi femeia asta sunt exemple vii.
Am pierdut cum spuneam, probabil partea în care George Sand şi l-a băgat în aşternut şi nu numai, pe Chopin. Am prins doar secvenţa în care se trezeau în acelaşi pat. Cum pe google nu găsesc informaţia asta, rog pe cine-a văzut filmu' să nu mă lase-n ceaţă şi să-mi răspundă la întrebare: i-a tras-o George lu' Chopin? Că invers nu cred că era posibil.

8 comentarii:

  1. Dap, i-a tras-o, şi încă prea bine fiindcă ăla a dat ortu popii. oricum, mie mi-a plăcut filmul ăla, poate şi pentru că aveam vreo cinşpe ani când l-am văzut.

    RăspundețiȘtergere
  2. merci porculvegetal, ştiam io că mă pot baza pe tine :D

    RăspundețiȘtergere
  3. cred ca n-am mai ras demult asa de tare. si-s pe blogul tau de mai putin de o ora. cand o sa termin de citit toate postarile tale cred ca o sa plang sa stii...

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anca, sper să lăcrimezi de rîs :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Sorooo, mi-ai adus aminte de bancu ăla cu cei doi ardeleni din autobuz abordați de un negru care, recunoscându-le dialectul zice că și el e ardelean după mamă. Le povestește cum că măsa era la plajă la mare și tacsu, negru sadea, a văzut-o pe ardeleancă, i-a plăcut de ea, dar aia s-a speriat și a luat-o la fugă pe plajă și negrul fugea după ea și fugeau și fugeau... după care negrul jumate ardelean, întrerupe povestea și se scuză că trebuia să coboare din autobuz. După vreo câteva ore, unul din ardeleni ridică dilema: ”No, amu, nu ne-o mai zis ăla: o prins-o negru pe mumă-sa ori n-a prins-o?”

    RăspundețiȘtergere
  6. de ce esti asa sigura ca invers nu era posibil?

    RăspundețiȘtergere
  7. @Dada, invers nu era posibil pentru că era prea fătălău :)

    RăspundețiȘtergere