duminică, 11 aprilie 2010

Am fost volutar azi

De ceva vreme am sentimentul că-mi lipseşte ceva esenţial care să mă smulgă din interminabila-mi bîjbîială, din căutarea asta ce poate părea fără sens. Probabil caut să dau un nou sens existenţei mele, pentru că sunt omul care se ofileşte fără un proiect. Am simţit asta după ce mi-am terminat casa de renovat şi n-am fost un simplu spectator, ci m-am implicat douăsprezece ore pe zi pînă la final.
A durat două luni, cu toate că tocmisem o echipă destul de mare, în ideea să nu mă ţină cu casa întoarsă juma' de an. Aceste două luni mi-au părut nesfîrşite şi la un moment dat, mi s-ar fi părut normal să fac flotant meşterilor, aşa de tare mă obişnuisem să-i văd, iar pe alţii să-i simt, pentru că cel puţin unul puţea a transpiraţie indiferent de oră şi cel puţin toţi trăzneau a băutură de dimineaţă pînă seară.
Meşterii se împart în două categorii: cei care ştiu meserie da-s beţivi şi-ţi adorm la poartă, sau se duc pînă la ABC şi nu-i mai vezi trei zile şi meşterii care nu se pricep, dar sunt dornici să înveţe pe materialele şi banii tăi. Ei, cînd am ajuns la faza asta, ne-am despărţit ca un cuplu: cu reproşuri amare, din partea lor, desigur.
Şeful de echipă mi-a scos ochii îndurerat c-au fost buni doar la heirup şi m-a făcut să mă simt oarecum jenată de cît pot fi de nedreaptă. Dar privind la faianţa pe care o dădusem jos cu şurubelniţa de pe pereţii băii de bine pusă ce era şi la sacii de adeziv risipit în scop de îndreptarea pereţilor, inima mi-a rămas de piatră. Ne-am despărţit amiabil, dar parcă l-am văzut pe şefu' de echipă bătîndu-mi obrazul, sau mi s-o fi părut? Aşa m-am procopsit cu Tibi, frate-său şi încă unu', meşterii de care v-am povestit deja.
Spuneam la început că parcă-mi lipseşte ceva ca să-mi dea sentimentul că pornesc pe-un drum nou şi cred c-am găsit ce. Am fost azi cu firma la un voluntariat cu fundaţia Habitat într-un sat de lîngă Oradea, unde-am ajutat la construcţia unei case pentru o femeie şi cei doi copii ai ei.
Cu toate că dimineaţă la 7 cînd mi-a sunat alarma am zis ceva de genul "cine dracu' m-a pus" şi drumul e sub orice critică (cei ce se aventurează spre Beiuş sau Deva ştiu despre ce vorbesc), mi-a fost frig şi mi-aş fi dorit să trecem rapid peste formalităţi, informare şi protecţia muncii, de cum am ajuns pe şantier şi femeia căreia i se ridicase casa ne-a ieşit înainte cu plăcinte cu brînză, am simţit că nimic nu e întîmplător.
Mai tîrziu, cu mistria şi canciocul pentru prima dată-n mînă de cînd mă ştiu, mi s-a-ntărit convingerea că asta e ceea ce mi-aş dori să fac. De multe ori am vrut să dăruiesc şi m-am lovit de orgolii prosteşti sau de mîndria inoculată de secole să nu primeşti "mila" altora, cu toate că n-aş fi dăruit din milă ci din dorinţa de a împărţi cu alţii ceea ce pot, ce am în plus, sau ceea ce alţii şi-ar fi dorit mai mult decît mine.
Nici acum nu-mi vine să cred că nu am avut cui da un brad de Crăciun, c-avusesem doi, în condiţiile în care toată lumea se plîngea de preţurile mari . Doar Aurica ar fi vrut, dar şi ea doar o creangă şi n-am vrut să ciopîrţesc brăduţul în speranţa că tot găsesc pe cineva mai puţin fudul să-l primească.
Bani nu dau, pentru că m-au cam ocolit în ultima vreme, dar şi pentru că nu prea am încredere că ajung unde trebuie. Probabil o să mă judece unii dintre voi, dar nici pentru ceea ce consider eu că sunt cauze pierdute, nu dau bani şi nici pentru Haiti sau alte coclauri îndepărtate. Avem şi noi aici destui sărmani pentru care nu se îngrămădeşte nimeni să facă teledoane televizate cu vedete dornice să le vadă lumea cît le dă mărinimia pe dinafară.
Ceea ce face Habitat mi se pare potrivit pentru ceea ce sunt eu pregătită să ofer, îmi cere o sîmbătă din timpul meu cu care de multe ori nu ştiu nici eu ce să fac, să merg să ajut la ridicarea unei case pentru romanii care chiar au nevoie şi cărora societatea nu le dă nici o şansă.
Am avut totuşi o obiecţie: să nu mă trimită-n ţigănime; asta e una din cauzele pe care le consider eu pierdute.

6 comentarii:

  1. Perfect de acord si nu te judeca nimeni. Cei care cer bani sunt de multe ori dubiosi. Pacat de cei care chiar au nevoie...
    E pierduta cauza... si eu cred la fel.

    RăspundețiȘtergere
  2. bravo tie! felicitari cu coronita! eu am pus de multe ori mana pe mistrie si cancioc si inca de la prima intalnire am stiut ca nu e ce vreau de la viata. mai bine spal in genunchi kilometri de podele...

    RăspundețiȘtergere
  3. @Leo, da... e mare păcat, uneori nici nu-i vedem.

    RăspundețiȘtergere
  4. @anaid, n-am de gînd să mă reprofilez, deşi nu-mi displace.

    RăspundețiȘtergere