joi, 11 martie 2010

Nuşi neini

Nuşi neini înseamnă de fapt, "tanti Nuşi".
Tanti Nuşi s-a angajat bonă la o familie, pe cînd copilul avea cîteva luni şi a rămas "de suflet" cum ar veni, chiar şi cînd băiatul ajunsese să dea iama printre fete , fiindcă ajunsese o frumuseţe de flăcău după care suspinau cu foc o grămadă de puştoaice.
Nuşi neini devenise în timp "mama Nuşi" şi era tratată ca un membru al familiei. După o vreme însă, pretenţiile ei crescuseră periculos de mult, mai ales cînd începuse să-şi vîre nasul în discuţii şi disputele dintre soţi. Această imixitudine fusesese însă trecută uşor cu vederea, chiar şi posesivitatea cu care îşi adjudecase băiatul familiei pe care-l crescuse, pentru care avea întotdeauna o rezerva de ciocolată în lada recamierului şi de care nu avea voie să se atingă nimeni, din nici un motiv.
Rezerva asta era ţinută la mare secret, nu care cumva să fie dibuită de sora flăcăului, soră care nu avea parte de nici un tratatment preferenţial din partea bonei, ba chiar mai mult era privită ca un fel de concurenţă nedorită, cu toate că venise prima pe lume, înaintea odorului de băiat.
Anii au trecut, băiatul s-a făcut cît bradul, sora rămăsese un fel de cenuşăreasă, familia devenise un fel de apendice a băiatului, iar Nuşi neini începuse să-i trateze ca pe un rău de care n-avea cum să scape.
Din cînd în cînd, ameninţa că pleacă din dorinţa de a-şi întări poziţia, neînţelegînd că ea, odată cu creşterea băiatului nu mai era utilă, ci doar tolerată.
Trăise o viaţă cu ei, nu mai avea pe nimeni. Instinctul ei matern se revărsase cu totul asupra lui Marius: el era fiul pe care nu-l născuse ea, dar pe care-l veghease cînd era bolnav, îl ţinuse de mînuţă cînd învăţase să meargă, îl aplaudase la serbări. Acum voia mai mult, voia să dispară ceilalţi şi voia copilul doar pentru ea.
I se părea corect să fie doar al ei, aşa că ameninţă încă o dată familia care exasperată şi neînţelegînd de fapt ce Dumnezeu mai vrea femeia asta de la ei, i-au dat drumul.
A stat Nuşi neini o săptămînă cine ştie pe unde, mai mult n-a rezistat; s-a întors spăşită şi cu romaneasca ei stricată s-a rugat de mama băiatului: Iartă doamna, lase să intorc la Marius.
Doamna a lăsat-o pentru că-i lipsea şi ei, se făcuseră 17 ani de cînd o ştia prin preajmă.
Peste cîţiva ani, Nuşi neini a început să tuşească cele 3 pachete de Mărăşeşti ce le fuma pe zi... Cu sînge. Avea cancer la plămîni, iar mama băiatului şi fiica ei, Cenuşăreasa au îngrijit-o, au spălat-o, au încurajat-o şi-n final au vegheat-o ştiind că multe nu mai are.
Într-o dimineaţă, m-a chemat plîngînd Gabi, sora băiatului: Hai că cred c-a murit mama Nuşi.
Zăcea pe spate lividă, cu gura întredeschisă, în patul în care dormise ani buni strîngînd la piept cu infinită dragoste un copil pe care nu-l născuse ea.
Ultima ei dorinţă fusese să-l vadă pe Marius şi-un păhăruţ de pălincă.

4 comentarii:

  1. M-o cam emotionat neputinta doamnei Nusi!

    RăspundețiȘtergere
  2. Şi pe mine, cu toate c-a fost cam a dracului. Da' na... cînd am vazut-o ţeapănă mi-o părut aşa de cuminteee!

    RăspundețiȘtergere
  3. superb, povestioara "ruseasca" in care nu se intampla nimic, cu un final neasteptat. Eroul "Tanti Nusi" desi zugravit oarecum negativ este de fapt cel mai pozitiv personaj din povestioara. Daca povestirea zugraveste un fapt real sunt convins ca a fost mult mai coplicat.
    Oricum finalul este superb in sensul ca nu exista un mod mai fain sa-ti inchei existenta decat in compania unei persoane la care ai tinut si un pahar de palinca...

    RăspundețiȘtergere
  4. @cisnadie, tanti Nuşi e reală, adică a fost. Nu scriu decît despre oamnei reali şi situaţii reale, pentru că ficţiunea mi-e străină prin însăşi natura mea. Mă bucur că ţi-a plăcut :)

    RăspundețiȘtergere