joi, 18 martie 2010

Ţoapa

Dacă-i zici cuiva eşti un animal, se supără ca prostu', deşi cum spunea azi o babă de 93 de ani la Canale5 : cu cît mă uit mai mult oameni, cu atît mă îndrăgostesc mai tare de animale.
Ca primă reacţie aş fi spus azi cuiva eşti o vacă, după care mai m-am gîndit, pentru că vaca rumegă în legea ei, mugeşte cînd are ţîţele pline şi plezneşte inofensiv cu coada doar cînd o sîcîie muştele.
Eşti o muscă s-ar potrivi mai bine pentru că tipa de care vorbesc e chiar ca o muscă. Dai cu mîna s-o alungi şi vine înapoi bîzîind enervant, ţi se aşează pe faţă, pe buze şi cu cît te irită mai tare, cu atît îţi scad şansele s-o striveşti .
E genul care dacă deschizi o uşă ca să intri undeva, se bagă-n faţă să intre ea prima şi te lasă cu clanţa-n mîna, perplex, ca pe-un portar care-a ţinut uşa unei mari contese de Kakăsburg.
Genul care dacă începi o discuţie se bagă şi ea şi face ce face şi o transformă într-un imn dedicat ei. Nu aşteaptă niciodată să termini o frază, pentru ca EA are întotdeauna ceva de spus, iar acel ceva începe întotdeauna cu EU.
Te întrerupe, vorbeşte peste tine ca o ţoapă ce este şi te trezeşti că nu poţi să te lupţi cu ea cu aceleaşi arme. Tu taci, că te-au educat părinţii frumos, ea crede că te-a înfrînt. Simte că e ţoapă dar dacă asta îi dă impresia victoriei şi ultimul cuvînt, e fericită.
Ea e convinsă că lumea s-a creat ca să graviteze în jurul ei, oamenii trebuie s-o admire, s-o slujească, să-i ţină trena, uşa, geanta, cana cu cafea.
Cu mine a încercat nevolnica de ea un joc de-a hai să te domin, la început fixîndu-mă minute-n şir ca un copil prost pe care nu l-a învăţat mă-sa că nu-i frumos să te holbezi la oameni, apoi asaltîndu-mă cu telefoane aiurea şi întrebări prosteşi. N-o evit, doar că nu-i caut compania, dar nici n-o calc pe cap aşa cum simt uneori c-aş vrea şi-aş putea s-o fac.
Azi a întrecut orice limită forţînd o situaţie care bănuiesc că intuia că ar putea ieşi prost, dar a ales ruleta rusească şi-a prins glonţul pe ţeavă. Care-a nimerit-o fix în creierii ăia terciuiţi de femeie imatură cu sechele de copil neiubit şi nebăgat în seamă, care caută atenţia unor străini cărora nu le pasă şi nu vor să fie folosiţi drept îngrăşămînt pentru orgoliul ei nesătul.

9 comentarii:

  1. E doamna toapa? Vecinica? Sau o putem gasi pe orice strada?

    RăspundețiȘtergere
  2. Există şi ţopi de acelaşi calibru.

    RăspundețiȘtergere
  3. @p, o găsim peste tot, dar aici e vorba de o ţoapă anume.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am tot citit printre posturile tale si ma uimesti .Parca as scrie eu (dar fara diacritice ,de lene sa zic).Imi place cum vezi lucrurile si la fel fac si eu in astfel de situatii .Dar daca ma prinde cu capsa pusa,poate sa bubuie de atata cumulare in timp.Nu-mi place sa ma pun cu omul prost!

    RăspundețiȘtergere
  5. @Mika, ştii cum se spune: nu te pui cu prostu', că are mintea odihnită. Dar nici să-i laşi să ţi se urce'n cap nu-i bine, aşa că dacă nu pricepe cu frumosu', nu-i rău să-l pui cu botu' pe labe. Alea din spate :D
    Cu diacriticele, n-am ce face, nu mă mai dezvăţ de ele de cînd m-a oblogat editura de-am corectat o carte întreagă... Noroc că n-am răbdare să scriu romane!

    RăspundețiȘtergere
  6. 1. inteleapta baba de pe canale 5!
    2. mare pacat ca n-ai rabdare sa scrii romane! daca te razgandesti iti cumpar eu 10 dintr-un foc
    3. mor de curioasa la cine te referi.
    4. hm, si eu cam iau omului vorba din gura. dar adevarul este ca sunt foarte uituca si dupa aia nu ma stiu ce vroiam sa spun. sunt batrana, ce vrei!
    5. am ajuns la concluzia, mai demult, ca trebuie sa ies la pensie.

    RăspundețiȘtergere
  7. @Anca, răspund şi eu pe puncte:
    1. Era şi foarte simpatică baba.
    2. Pînă acum am scris doar eseuri cuprinse într-o carte pe care-am terminat-o în trei săptămîni. După ce-am trimis-o la editură, mi-a părut rău că n-am scris mai mult, dar trebuia să mă aştept la asta. Răbdarea, nu mă caracterizează din păcate.
    3. e o colegă de serviciu

    RăspundețiȘtergere