sâmbătă, 6 martie 2010

La birtuţu' din pădure

Era noaptea de Revelion din '80, parcă. Tata, Dumnezeu să-l odihnească, lălăia împleticit şi exasperant cu frate-său Mitică singurul vers din singurul cîntec pe care se lăuda că-l ştie, dar la care al doilea vers era întotdeauna înlocuit cu o improvizaţie. De data asta, suna cam aşa:La birtuţuuuu diiin păăăăăduuuu-reeeeee, urma un moment de încurcătură, după care pac, revelaţia:paşteau două iepe suuuu-re.Cum dracu' să pască iepele la birt mă omule?se băga şi mama atentă să nu-i scape nimic ce-ar putea fi motiv de contră.
Tata dădea din cap împăciuitor şi nu se lăsa distras. O lua de la capăt: La birtuţu' din păduuuuuuu-re. Frate-său îi ţinu isonul cu sfîrşitul cuvintelor, căutînd altă improvizaţie care s-o mulţumească odată şi pe mama care pufnea cu dispreţ din capul mesei.
Sună cineva la uşă şi asta-i scoate din incurcătură onorabil pe cei doi interpreţi. Se duce mama să deschidă, eu sunt curioasă şi merg după ea.
În bucătărie văd o femeie ciolănoasă, decoltată, rujată strident şi fardată cu verde la ochi. Obrajii îi sunt plini de pudră, peste care e dată cu roz. Pe cap are o basma înflorată şi aspectul general e de curvă ordinară. Îmi pare vag cunoscută. Mă uit la picioare, poartă nişte papuci de casă cu toc cu două numere mai mici pentru picioarele ei noduroase. O mai studiez şi mă prind, nu e o cucoană, e nenea Fufi de la unu.
Mama îl bagă înăuntru şi-mi face semne să nu care cumva să spun un cuvînt, că e vai de curu' meu. Intră Fufi, mama îl prezintă drept Nuţi, Mimi, sau Dumnezeu mai ţine minte cum, tata şi frate-său îi pupă galanţi labele.
Mama îl aşează între ei şi abia se stăpîneşte să nu explodeze de rîs, eu chicotesc în spatele lor pe recamier şi îmi fac cu ochiu cu mama. Unchiu-meu îi pune mîna pe picior, iar Fufi nu protestează deloc, drept pentru care unchiu' se simte liber să pipăie mai intens, tata o îmbie cu tot ce e pe masă. Îi toarnă-n pahar şi începe cu Birtuţu lui, încurajînd prin prin semne să cînte şi ea.
Toată şarada asta ar fi putut continua pînă dimineaţă, pentru că tata şi frate-său erau atît de beţi, încît n-ar fi putut deosebi o vacă de un măgar. Abia cînd au trecut din starea de euforie în cea lacrimogenă, curs firesc al unei beţii, au aflat că cea de care se îndrăgostiseră fulgerător, era de fapt vecinul de la unu. Gîndul că-i pupaseră mîinile îi făcu să bea mai cu nădejde de necaz, iar noaptea s-a sfîrşit cum începuse, cu deosebirea că La birtuţu' din pădure nu s-a mai cîntat doar pe două voci, ci pe trei. Iar Fufi ştia şi el doar primul vers. Restul oricum, nu mai conta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu