vineri, 12 martie 2010

Domnu' Lucian

Acest domn nu e chiar un domn, e un ţăran de la Arieşeni cu casa si gater în creierii muntelui, dar aşa îi place lui să i se spună: domnu' Lucian.
Are casa şi grajdul vacii chiar pe drumul spre cabana unde mă duc aproape în fiecare sfîrşit de săptămînă vara şi dacă plouă acolo îmi şi las maşina, lîngă camionul dezmembrat în care cotcodăcesc indignate găini fugărite în joacă de doi căţeluşi.
Domnu' Lucian zîmbeşte întotdeauna, pentru că nu e niciodată treaz, dar şi pentru că nu străluceşte de inteligenţă.
Îşi arată gingiile late din care răsar dinţii de cal cu tentă verzuie ce n-au simţit vreodată asprimea periei şi nici răcoarea Colgate-ului, punînd de fiecare dată aceeaşi întrebare: "Az venit?"
Pe nevastă-sa o cheamă Minerva, însă ea nu are pretenţia să-i zici doamnă. Ea ţine gospodăria, sapă pămîntul zgîrcit de munte, mulge vacile, spală cei trei copii, găteşte pentru familie şi slugi şi-i rabdă beţiile nesfîrşite ale lui Lucian.
Stau cu toţii în două camere ca vai de ele, dar sub casa veche şi-au făcut un apartament cu tot ce trebuie: podele, gresie faianţă, baie complet utilată. Aia e "casa bună", unde nu stă nimeni, dar care e musai necesară ca să fie arătată oricui le trece pragul spre picarea fălcilor de uimire şi admiraţie.
Mezina familiei are doar 8 ani şi cum află c-a venit cineva la cabană, cum se-nfiinţează la uşă, spune frumos "bună ziua" şi se instalează pe primul scaun, de unde n-o mai clinteşti două ore.
Are obrajii roşii mereu, de copil crescut la aer curat de munte, hrănit cu lapte de vacă, cu găini de casă, cu morcovi din grădină in care singurul îngrăşămînt folosit e bălegarul vacilor din grajd. Doar dulciurile pe care i le ducem noi de fiecare dată îi mai strică dieta perfectă.
Duminica, familia se duce la biserică pe jos vreo 12 kilometri, iar domnul Lucian face şi-un popas la cîrciuma din sat, de unde se întoarce spre seară pe şapte cărări de munte, uneori cu cîte-o arcadă spartă sau un ochi vînăt, rezultatul unor discuţii neprincipiale cu alţi "domni" locali.
Apoi viaţa lor revine la rutină: tăiat scînduri şi băut, muls vaci şi gătit.
Zilele se scurg la fel, Minerva îmbătrîneşte văzînd cu ochii, iar domnu' Lucian zîmbeşte din ce în ce mai tîmp, întrebînd: "Plecaţ?"

4 comentarii:

  1. Numa bine ca nu ma alinta Minerva!!! Nuuu! Ador alcoolul dar nu in respiratia altuia!

    RăspundețiȘtergere
  2. @FataDinLuna - şi nici venind printre dinţi verzi, nu?

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna descriere, domnu' Lucian nu este singular, are destui "frati" pe tot teritoriul tarii - nici nu stiu ce duce la genul asta de existenta: plictiseala sau traditia ?

    RăspundețiȘtergere
  4. @Danagib, eu aş zice că ambele sunt la fel de dăunătoare.

    RăspundețiȘtergere