duminică, 21 februarie 2010

Călătorie "cît de cît"

M-am întors de pe coclauri cu un microbuz deşelat, fără faruri, cu frîne "cît de cît", cum mi-a zis şoferul uşor retardat, în condiţiile în care am trecut pe lînga trei accidente.
Nu ştiu de ce, dar acel "cît de cît", nu m-a liniştit deloc, ba mai mult, m-a ţinut cu ochii holbaţi la drum, ca şi cum atenţia mea şi reflexul de a călca o frînă imaginară cînd mă trezeam muuuuuuuult prea aproape de maşina din faţă, ar fi schimbat ceva... Normal, şoferul care mă chemase lîngă el, smulgîndu-mă din compania unor muncitori de la CET-ul din Tîrgu Mureş, dintre care unul trăznea a usturoi, că cică "să nu stai acolo singură", mi-a povestit cam toate accidentele mortale sau schiloditoare pe care le văzuse el pe traseu în decursul a celor cîţiva ani de cînd se îndeletniceşte cu şoferitul.
Pe mine una, mă solicită mult mai mult să stau în dreapta şi nu la volan, pentru că binenţeles, am impresia că aş fi mai atentă decît cel care conduce şi în cazul ăsta, aşa ar fi fost. În timp ce cotrobăia dupa brichetă, ţigări, sau telefon, mie-mi statea inima-n gît, înhăţam mînerul şi mă gîndeam că-s încă prea tînără să mor.
Din cînd în cînd se mai oprea motorul, iar şoferul nostru dădea două-trei chei, înjurînd apăsat şi ardeleneşte patronul bucureştean al catastrofei pe roţi, ca să-mi povesteasca apoi cum o dată pusese pasagerii să-l împingă pe Piatra Craiului în sus. Mă şi vedeam opintindu-mă în spatele rablei, eu cu cele două fete si doi băieţi care mai rămăsesem după ce toţi semi-clandestinii coborîseră prin satele de pe traseu.
Ca noroc, frînele "cît de cît" l-au ţinut şi după cinci ore, am ajuns în Oradea, şoferul a lăsat un colet unuia într-o parcare. "Ceva care face porcu' să nască", mi-a explicat el cu greutate. Nici măcar n-am ţinut să-i zic că nu porcu' naşte şi nici să mă mir că ceea ce se aflase la picioarele mele tot drumul, era de fapt un conteiner cu spermă de porc, de rasă de altfel, cum ţinise el să sublinieze.
A predat coletul, a urcat apoi, şoptind la nesfîrşit: sută cinzeci, sută cinzeci, cinzeci, cinzeşcinci, cinzeşcinci... Am dedus că mintea lui lucrează întru calcularea ciubucului şi scăderea lui din încasările vraişte de lîngă mine.
În timp ce cu pixul şi o foaie pe volan, încearcă să ducă aritmetica pe cele mai înalte culmi, "rade" o bordură. Nu mă mai pot abţine: "Dă-mi să-ţi socotesc eu" şi-n gînd îl fac mega retardat, pe fundalul şoaptelor lui "cinzeşcinci, cinzeşcinci"...
Refuză zicînd că opreşte undeva să calculeze. Eu mă văd scoţîndu-i ochii, dar afişez un calm desăvîrşit şi respir adînc. E prea prost ca să nu uite să oprească, aşa că ne duce la gară, unde e staţia de destinaţie. The final frontier.
Am coborît repede, iar azi mi-am dat seama că poate e singurul om cu care am vorbit timp de cinci ore şi n-am fost curioasă cum îl cheamă.

9 comentarii:

  1. multam de vizita... comenteaza... daca l-ai suportat pe sofer, la mine e Heaven :)

    RăspundețiȘtergere
  2. tre'să mai iau nişte lecţii de scris cool, adică cu U şi K :D

    RăspundețiȘtergere
  3. asta e alta poveste... sa nu te cari, ok?

    RăspundețiȘtergere
  4. Iti vine a crede ca m-a apusat rasul? Situatia e comica, trebuie sa recunosti. >>The final frontier<<, pus cap la cap cu , >>sunt prea tanara sa mor<< sunt coice, cel putin pentru mine. Oricum am trecut si eu prin momente de frica atunci cand un sofer de microbuz facea orice in afara de sofar la peste 80 la ora. Dobitocu.. E bine cand ajungi bine la destinatie. :D

    RăspundețiȘtergere
  5. milioane de scuze in legatura cu un cuvant de mai sus. E vorba de COMICE. Scuze.

    RăspundețiȘtergere
  6. @manubv, nici o problemă, m-am prins eu "cît de cît" şi da, îmi vine-a crede că te-a apucat rîsul :)

    RăspundețiȘtergere