joi, 25 februarie 2010

Asfalt Saga

Ştiu că a curs multă "cerneală" pe tema gropilor iubitei patrii şi nu văd semne că n-ar mai curge încă 1000 de ani, sau pînă reveni-va Iisus să ne mîntuiască şi să ne arate alte mijloace de deplasare bazate pe autopropulsie, aripi sau imponderabilitate gen plutire liberă.
Oradea e un oraş frumos, cel puţin partea veche scăpată de planurili măreţe de demolare întru eliminarea pentru todeauna a urmelor burghezo moşieresco imperialiste, cam ca toate oraşele Transilvănene.
Totuşi, Oradea are o particularitate greu de evitat (chiar şi pentru şi cei mai buni şoferi) şi anume: gropile. Nenumărate, nebănuite, de toate formele şi adîncimile, unele simple lighene, altele la apogeu, piscine. De canale nici nu vreau să pomenesc decît cît să pun o întrebare retorică: de cîtă şcoală, de cîtă minte ai nevoie să pui nişte capace de canal la nivel cu drumul?
Revenind la gropi. Gropile astea au istorie veche de trei mandate ale fostului primar PD, actual europarlamentar Petru Filip şi a tendinţei romînilor de a vota musai pe criterii naţionaliste. Poate ştiţi bancul ăla cu Bulă care se duce la tată-său şi zice: tată, ma însor! Cu cine mă? întreabă tatăl. Cu Pişta, răspunde Bulă. Păi bine bă, un roman nu ţi-ai putut găsi?
Cam aşa s-a întîmplat şi la Oradea. Domnul fost primar a avut ca etern contracandidat în semifinale pe doamna Biro Rozalia, o combinatoare de mare clasă de altfel şi din acest motiv, romanii din frumoasa mea urbe s-au îmbrăcat frumos de duminică şi-au ieşit să-l voteze în bloc pe Filip. Rezultatele celor trei mandate cu care se lăuda într-o după amiază la Naşul, se văd, se simt, se repară pe bani mulţi. Unde mai pui că intotdeauna am avut primar din opoziţie; cînd era pesedeul la putere, noi aveam primar democrat, acum că-s democraţii la putere, avem primar liberal. Oraşul lui Gică Contra.
Aseară au răzuit toate gropile şi au început să le astupe doar azi, la ore de trafic intens, printre claxoane şi referiri la rudele de gradul întîi, atît moarte cît şi vii.
Un camion de drumari s-a oprit fix în intersecţie, fix cînd mi se făcuse mie verde la semafor şi-n faţa ochilor. Am scăpat Eugenia din mînă ratînd la milimetru pe unu de pe coloana din stînga, io mergînd înainte cam pe traiectoria cabinei camionului, în încercarea de a ocoli camion + groapa prin care am trecut totuşi că prin cabină ar fi fost ceva mai greu.
N-am înjurat, am strîns doar din dinţi şi-am zis mulţumesc, mulţumesc, această experienţă va schimba ceva în mine, că zice toată lumea cultă şi new age că nimic nu e întîmplător. De-acu' aştept să văd dacă-mi va folosi mie, sau mecanicului.
În spiritul acestei zile, aş ruga-o pe doamna Biro să nu mai candideze contra, una pentru că n-o să cîştige în veci pentru că romanii-s mai mulţi şi-s înflăcăraţi rău cînd e vorba să voteze şi doi, pentru că nici ungurii nu se prea omoară după ea.

2 comentarii:

  1. Cu acest post am, in sfasit, sentimentul ca ai depasit momentele grele ale schimbarilor (mutat, carat, uns peretii cu vopsele, reamenajat) si ai revenit asa cum te stiam!

    Pupam!

    RăspundețiȘtergere
  2. @hani, ce bine mă cunoşti tu pe mine...

    RăspundețiȘtergere