vineri, 19 august 2016

Cum am ratat eu măritișul cu bețivul Arieșeniului

Acum doi sau trei ani, după vreo patru zile de friptane, grătare, mici, mujdei și nenumărate beri, cu burțile cam suferinde, cu foc în mațe, dor de-o zeamă acră pe motiv de uscături și beutură, înainte de a pleca spre Oradea de-aici din Poieni, unde sunt io acum, care-i un fel de cătun al Arieșeniului în creierii munților unde e așa o liniște că-ți țiuie urechile și-l auzi pe Dumnezeu când îți zice să te culci dracului c-ai mâncat și băut destul, iar creierul e atât de ozonat încât capul adoarme înainte a pune curu-n pat, ne-am dus în centrul cultural și istoric al Arieșeniului să mănâncă și gura noastră o zamă...

 Mno, multe stabilimente erau cam închise din cauză că era la mijlocul săptămânii pe la amiază și mușterii ioc, am găsit o pensiune cu parcarea goală dar deschisă, care pe meniu promitea desfătări culinare pe gustul oricărui petrecăreț de oraș, după câteva zile de mâncat, bâut și fumat la aer curat. Ne așezăm noi la masă, cerem nu știu ce ciorbă, nu știu ce felul doi, aprindem țigările, ca premiu pentru plămânii obosiți de atâta ozon, fum de grătare, putoare de la buda de afară și așteptăm... Așteptăm... În timp ce mai așteptâm încă o dată pe atât, la o masă de lângă noi se așează unul așa de beat încât puteai crede că a intrat în Guiness Book ca cel mai longeviv bețiv de pe raza județului Alba. Se bagă în vorbă cu noi, cam ca chiloții-n cur... Nu se supără că nu-i răspundem, ba chiar se-ndârjește și strigă la noi de la masa lui cum că el are nu știu câte vaci și hectare de pădure, bazat, cum s-ar zice. Îmi face cu ochiul în timp ce trage o dușcă din nu știu ce poșircă și apoi, ca orice cocalar de sat, încearcă să piște de cur chelnerița bătrână, patroana stabilimentului, care-i induce o palmă după ceafă și-i zice că-l spune lu mă-sa. Ăla se hlizește cu toți cei trei dinți din gură și-mi mai face o dată cu ochiul. Dintr-o dată m-am trezit un fel de Demi Moore a Arieșeniului, în filmul ăla în care Robert Redford îi oferă un milion de dolari ca se f.tă cu el. Acum, între noi fie vorba, milionul ca milionul, dar Robert Redford versus Woody Harrelson ar fi trebuit să fie meci pierdut de ultimul, din start.

În fine, ideea e că omul vine clătinându-se, împiedicându-se de două scaune ce-i stăteau potrivnice în drum și-n calea fericirii, la masa noastră. Cu propunerea. Și ce propunere! Mă cere pur și simplu de nevastă! de la nimeni altul decât bărbatu-meu cu acte! Îi zice:” Las-o aici, s-o duc la mine-acasă, îi faină rău și nici io nu-s de aruncat!” Mai nu m-a căutat la dinți ca pe-o iapă la târg, dar s-a trezit cu chelnerița bătrână că-l ia de-o aripă și-l scoate afară pe terasă. Femeia vine la noi, își cere scuze că vai, mama lui, e bețivul satului, rușinea județului și trântorului pământului, în timp ce ăla îmi făcea mie semne de pe terasă.Un câine încerca să se împreuneze cu piciorul lui drept și altul sărea să-l apuce de mâna cu care-mi indica el cam ce mi-ar face.

Într-un târziu, mâna îi obosește, se scutură de câinele ce încerca să se-mpreuneze cu piciorul lui drept, de cel care-i sărea neobosit în față, uită de mine și se prăvălește de pe terasă pe un răsad de flori unde adoarme instant. Ciorba a venit după o oră, rece și fără niciun Dumnezeu, felul doi l-am refuzat din start din cauză de aspect de mâncare veche de trei zile dar am plecat de-acolo cu sentimentul că am ratat să fiu nevasta bețivului Arieșeniului, mulgătoare de vaci și posesoare a multe hectare de pădure, plus nora mă-sii. Nu poți fi cu toate-n lumea asta, nici măcar cu Robert Redford, a dracului de viață nedreaptă!
Partea superioară a formularului


miercuri, 17 august 2016

Dragă Cătălina Ponor

... Află despre mine că te iubesc. Te iubesc ca mama unei fetițe care și-a sacrificat o mare parte a copilăriei, ca să iasă campioană națională la sărituri în apă.

Te iubesc ca o fetiță care făcea șpagatul pe niște dungi trasate cu creta pe trotuar și călărea bătătorul de covoare din fața blocului, imaginându-și că e a doua Nadia Comăneci.

Te iubesc ca o femeie, admirându-ți frumusețea și feminitatea pe care nu mulți știu s-o vadă, decât prin numărul medaliilor pe care le aduci pentru ”ei”.

Te iubesc ca un om care nu-ți cere nimic, care știe că tu, poate de la 5-6 ani, ai muncit cum n-a muncit altul în vața lui de  asistat social.

Te iubesc pentru că ești frumoasă.

Te iubesc pentru că ești dârză.

Te iubesc pentru că unii te-au numit ”babă” la cei 29 de ani ai tăi.

Te iubesc pentru că, la cei 29 de ani, puteai fi o putoare întreținută, așa cum sunt mulți dintre cei care te judecă acum că nu le-ai adus LOR medalii.

Dragă Cătălina, nici nu meritau să le aduci  medalii, nici măcar un răspuns din partea ta nu meritau. Pentru că tu, Cătălina Ponor, ești cineva, iar ei, cei care te-au făcut babă și urâtă, sunt niște NIMENI!

Îți mulțumesc încă o dată, că m-ai făcut să mă bucur și să fiu mândră că o ”babă” la 29 de ani m-a reprezentat la Olimpiada de la Rio.

Îți mai mulțumesc o dată pentru că ești atât de sensibilă încât să-ți pese de ceea ce-ți reproșează cei ce se numesc ”compatrioți” ai tăi.

Dragă Cătălina Ponor, ești de departe una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am văzut vreodată, una dintre cele mai dârze, curajoase femei pe care le-am vâzut în viața mea și, una dintre cele mai minunate care m-au făcut să vibrez și să fiu mândră că sunt contemporană și de același neam cu tine!

Mulțumesc, Cătălina Ponor, frumusețe dârză ce ești!





miercuri, 3 august 2016

Credeați că e ușor? Ei, uite, nu e!



Petra și-a făcut canal de youtube, la care vă roagă să subscrieți. Pasiunea ei de acum e grădinăritul, asta când nu-i citește povești fratelui Ethan. Poate că sunt subiectivă pentru că e a mea, dar garantez, merită s-o vedeți, e adorabilă! Și poate că nu știți de ce anume aveți nevoie ca să plantați o floare. Vă spune ea, expresivă și veselă și vă și arată exact, inclusiv cum trebuie udată. :)

duminică, 31 iulie 2016

Dialogurile minciunii (fragment din romanul IRIS)

-Fii liniștit, nu s-a terminat nimic, ea te va primi ori de câte ori îi vei greși, indiferent ce-ai face. Fără tine, ea nu e nimic, nu are nicio perspectivă, nu are nici un țel, nici un hobby, nici un talent. Ea cunoaște doar viața cu tine, te va primi și dacă te-ar prinde la curve pe centură, și dacă i le-ai aduce în casă, orice grozăvie ai face. Ai să vezi… Și n-o va face pentru că te iubește ci pentru că nu vrea să-ți dea drumul decât cu picioarele înainte. Doar așa vei ieși din casa aceea, mort, pe năsălie. Iar ea te va boci și va spune oricui, ce bărbat bun și credincios i-ai fost. Dar până atunci, îți garantez, că după ce se vor liniști apele și vă veți preface că n-am existat, o vei înșela din nou, pentru simplul motiv că-ți lipsește ceva acolo, la tine acasă, lângă ea. Că doar de asta m-ai căutat pe mine, știai că eu îți umplu toate golurile din inimă și din suflet și chiar am făcut-o. Du-te acasă, plângi și las-o să te consoleze, să te îndoape, apoi decideți iar că eu sunt singura vinovată. Coalizați-vă împotriva mea și lăudați-vă cu iubirea voastră perfectă, pe facebook. Or mai fi câțiva care să vă creadă, restul, cei care știu adevărul, și sunt sigură că-l știu mulți, vor râde de voi. Veștile astea circulă repede, chiar dacă sunt spuse sub consemnul tăcerii: să nu spui nimănui, știm doar noi două! Și cea de-a doua, care tocmai a aflat, spune mai departe, cu același consemn, ”nu spune nimănui, doar noi două știm!” și tot așa… În plus, tensiunile dintre voi se văd chiar și pe facebook, nu mai ai pe cine să minți, decât pe tine însuți și, din nou, mereu, pe ea!

Claudiu cel roșcat, cu arici în buzunare

Claudiu a fost singurul meu gagic roșcat. Dar când zic roșcat, apăi zic din ăla cu pistrui pe toată fața roză ca fundul unui purceluș de lapte, avea și genele roșii, ferească Dumnezeu! Dar era drăguț, așa, avea nasul cârn și buze faine (pistruiate și alea) și era deștept. Aveam vreo 23 de ani și mă consideram doamnă, umblam doar pe tocuri, deux pieces-uri, rochii și rar, dar rar de tot în blugi, când stăteam la coadă la lapte.

Ăsta, Claudiu, se îndrăgistise mort, oriunde mă-ntorceam, dădeam cu ochii de el. Nu mi-a plăcut la început, dar deșteptăciunea e un afrodisiac mai al dracu decât frumusețea și, cum băiatul era destul de simetric la trăsături, cu toată roșcățeala lui, începuse să-mi placă, cât să ies cu el în oraș.

Ei, aici era problema, ăla nu voia prin oraș nici mort, mă căra pe dealuri, pe la Releu, se urca pe Releu și mă invita și pe mine, io care-mi zdrelisem bunătate de pantofi Guban pe coclaurile unde mă căra el și-mi mărisem șlițul fustei din cauză de descusut de la urcat dealuri. Azi așa, mâine, tot așa, până la urmă, văzând că omul insistă să se cațăre ca o maimuță pe orice stâlp, am pus piciorul în prag și i-am spus că vreau în oraș, că de-aia m-a născut mama aici, că dacă mă voia plină de noroi până-n genunchi și desculță, mă făcea în vreun sat uitat și de Maica Precista, să păzesc vacile sau gâștele pe imaș.

Mi-a făcut pe plac, m-a scos în oraș, pe Corso. Galant, mă întreabă dacă vreau plăcintă cu cartofi. Vreau, zic, deși îmi imaginasem că stăm și noi la o terasă, bem un cico, fumăm o țigară ca toată lumea bună din orașul ăsta, când era zi de salariu, dar na, să mă fut în plăcintele tale, fie! Ne vine rândul la plăcintărie, se scobește prin buzunare și zice:

-Auzi, cumpăr una, că e mare și o facem jumi-juma... Ai un leu?
-Adică vrei să plătesc jumătate din plăcinta? întreb neîncrezătoare, realizând brusc că ies cu unul care are câte un arici în fiecare buzunar și că ăla era singurul motiv pentru care mă plimba pe arături.
-Dacă nu te superi... face el, clipind din genele alea roșii...
-Bine, zic... Și în gând, ”futuți ochii tăi și genele alea roșii, și bagu-mi, scotu-mi in pistruii tăi și-n bocancii tăi de umblat pe coclauri...

Am înghițit plăcinta aia cu noduri și abia așteptam să ajung acasă. El țopăia prin jurul meu ca un Cocker, de mă obosea de nervii capului și-mi venea să-i pleznesc una cu plăcinta după ceafă, să se astâmpere dracului. El, pesemne, era bucuros că i-a ieșit faza cu plătitul pe din două a unei plăcinte de 2 lei și considera că sunt corespunzătoare pentru a-i deveni nevastă sau ceva, că tare insistase să mă prezinte mă-sii și aia era la fel de doritoate să mă cunoască, bag de seamă că abia aștepta și ea să scape de el.

M-am mai lăsat dusă la un concert, într-o luni, la Filarmonică, era mare modă să te duci la concert lunea în orașul meu, dar și atunci reușise să-mi facă nervii praștie cu neastâmpărul lui enervant și am decis că e cazul să pun capăt, să-l dau dracului și să-mi văd de viață.

M-a hărțuit două luni, mă aștepta în fața scării, la colțul blocului, în parcul pe care treceam să merg la tramvai, mă temeam deja și să deschid debaraua, de teamă că și-ar fi ițit capul roșcat și nasul cârn de-acolo. Știa unde merg să dansez și m-am trezit cu el, având piciorul în gips până la șold, la discotecă. Insistase să dansăm. Am dansat cu el gipsat, abia se mișca și cred că-l și durea ca dracu. Am scăpat de el într-o zi când îl găsisem lângă bătătorul de covoare și l-am înjurat cu patos. Știam că altfel nu se lasă. L-am umilit și l-am înjurat, am țipat la el și l-am mințit că am deja pe altul.

Nu l-am mai văzut decât după vreo 15 ani, în treacăt, pe centru. Am trecut pe lângă el ca pe lângă un stâlp, sperând să nu mă vadă. Nu m-a văzut și nici eu pe el de-atunci. Sper să-l fi luat vreuna care să-i fi tocat banii până la ultimul leuț, uite-așa, că se mai întâmplă și din astea...






sâmbătă, 30 iulie 2016

Povestea lui nea Mitică

-Aproape că nu m-am spânzurat cu lanțul vacii atunci, îi șoptise nea Mitică, n-o sufeream pe Măria, era rea de gură și afurisită de când o știam, mai era și încrezută ca dracu, că așa o învățaseră ai ei, să se creadă buricul pământului că are avere. Floarea mea îmi era dragă ca ochii din cap, dar tata, fie iertat, a zis că bagă furca-n mine mai degrabă decât să mă vadă însurat cu sărăcia aia ce stătea în capătul satului, cu o casă înainte de colibele țiganilor. Dar tare frumoasă era, cea mai frumoasă din sat și era și bună, nu ca scorpia asta cu care m-am luat pentru avere și de gura lui tata. Nici noi nu stăteam rău, dar pe Măria n-o lua nici un băiat din sat pentru că era șchioapă de-un picior. O schilodise sor-sa când erau mici, Măria își băgase piciorul printre fușteii de la pătuț iar soră-sa, mai mare cu 3 ani, i-l răsucise ca să i-l scoată. N-au observat ai lor până când a început fata să umble. Fugea șontâcăind în urma celorlalți copii din sat și degeaba au dus-o la oraș s-o opereze, tot șchioapă a rămas. Așa m-am pricopsit eu cu ea și îmi mănânc zilele și sănătatea de 25 de ani. Barem de aveam curaj să-l înfrunt pe tata, fugeam de-acasă și mă angajam la vreo fabrică, oricum, tot în fabrică am ajuns, că i-a trebuit ăsteia oraș și bloc. Cu ce m-am ales? Doar cu Ana, fata asta a mea… Mie nu-mi pare rău și nu-ți port pică pentru că ai lăsat-o gravidă, că doar bărbat îs și eu, da-mi pare rău că nici voi nu v-ați luat din dragoste. Dar cine știe, poate ajungeți să vă iubiți într-o bună zi, asta dacă nu v-iți scoate ochii unul la altul… Ana  e fată bună, noroc că nu seamănă cu mă-sa, seamănă în neamul meu dinspre mamă, că și mama, Dumnezeu s-o ierte, era bună ca pita caldă, mai ales după ce s-o pocăit, de n-o mai vorbit tata cu ea trii luni, de supărare.
-Dar cum de s-o pocăit?, întrebă Dan din politețe și pentru că începuse să descopere că nea Mitică pe care-l poreclise în secret Mutul, e cu totul altul când nu e nevastă-sa prin preajmă și, mai ales, dacă lua ceva palincă la bord.
-Apăi, s-or mutat lângă noi niște penticostali și mama mai vorbea cu ei peste gard. Apoi, or chemat-o la Adunare, în alt sat, că la noi nu era nici Adunare, nici alți pocăiți în afară de ei. Aveam și popă al dracului, te afurisea duminica în biserică, de nu te vedeai. Când auzea de pocăiți, făcea spume la gură și mai nu te suduia de Dumnezei, ca nu cumva să pleci din Biserica lui. S-a dus mama o dată, s-a mai dus și a doua oară, dar pe ascuns, că aflase tata și-o bătuse cu ceaplăul calului, de nu se ridicase mama din pat două zile. Când s-o hotărât ea să meargă pe de-ascuns, cred c-o făcut-o în ciuda tatii, pentru c-o bătuse iar mama nu suferea să dea cineva în ea, că și tată-său o rupsese cu bătaia din orice. Și numai într-o zi ne pomenirăm cu ea acasă, stând dreaptă pe după masă, ca să n-o ajungă tata și s-o poattă zbughi pe ușă dacă e cazul și ne zice:
-De astăzi îs creștină, m-am botezat la penticostali!
-Da până amu, ce-ai fost, futu-ți Dumnezeii tăi de muiere proastă, ce-ai fost, mă? Păgână?
-În casa asta nu se mai suduie, apucă mama să zică în timp ce fugea pe ușă afară, sărind gardul la vecinii care o așteptau deja, știind ce riscă mama. Tata, dă să sară și el gardul, dar Samoilă, vecinul, era deja cu furca-n mână. ”Rupă Dumniezo pula-n voi!” răcnise tata neputincios, că era spurcat la gură ca buda din fundul curții când era nervos. Ani de zile, vecinii l-au salutat cu ”Pace!” și el le răspundea cu ”Fută-vă Dumniezo!”.
Mama a stat la vecini o săptămână, până s-a mai înmuiat tata și s-a obișnuit cu ideea într-un fel, apoi văzându-ne pe noi murdari și cu mucii-n gură de plâns după mama, s-a dus și a chemat-o acasă, jurându-se pe Cristos că n-o bate. N-a bătut-o atunci, dar i-a intrat lui în cap că mama se duce la Adunare în satul acela, pentru că ar trăi cu vreunul. O urmărise nu o dată și după vreo cinci ani, mama ieșise din Adunare ținându-se de brațul unui bărbat. Îi venise rău de la căldură și acela o ajutase să iasă afară. A luat-o tata în primire, a adus-o acasă și i-a dat numai în cap. Cu pumnii, apoi cu picioarele. Noi am stat afară și vedeam pe geam ce se întâmplă, incuiase ușa ca să nu ne băgăm, eram deja mărișori, eu și frate-meu, și-l puteam dovedi amândoi pe tata. Din ziua aia, mama n-a mai fost la fel, cred că loviturile în cap îi stricaseră ceva prin creier. Nici la Adunare nu s-a mai dus, nici din ocol nu mai ieșea. De vorbit, vorbea rar și gângăvit, până la urmă s-a prăpădit, săraca, singură, căzută între straturile de ceapă din ogradă. Nu l-am iertat niciodată pe tata, el o omorâse, dar cred că nici el nu s-a iertat cât a mai trăit. S-a dus și el la un an după ea, noi eram mari, însurați după cum voise el și la casele noastre.