joi, 19 octombrie 2017

Nu puteți voi raporta câte cărți incorecte politic pot eu să scriu

Din nou, despre facebook și cât de nefrecventabil a devenit, dar doar pentru români... Da, știu, românii cei viteji, drepți, mânz, brânz, pizd... În realitate, un neam de delatori de cea mai joasă speță, având în vedere și media IQ-ului, cea mai redusă din Europa, de 91 (OMFG! 91!)... Delațiunea este expresia lașității, deci, da, sunteți un popor de lași... SUNTEȚI, nu suntem, pentru că eu nu mai fac parte din cireada asta pârâcioasă, nici n-am făcut parte niciodată... Nici lașă n-am fost și nici nu voi fi niciodată, vă las vouă, celor care săriți cu raportarea la orice nu vă convine această îndeletnicire de lași, lașilor!
Aveți pretenția că susțineți libertatea de exprimare, dar e vorba doar de libertatea voastră, pe principiul ”cine nu e cu noi e împotriva noastră, hai să-i tăiem capul pentru că nu se încadrează în tiparul stabilit de noi, cei mulți și imbecili, cu pretenții de aristocrați de la coada vacii... E drept, ne mai cântă încă greierii în crăpăturile din călcâie, mai puțim a balegă, mai lenevim pe șanțuri în așteptarea poștașului cu ajutorul social, mai crăpăm o sămânță, mai futem o babă, dar... pula mea, suntem ROMÂNI, băh!”
Mai sunt și pizdele de ambele sexe care, sub pretextul a nu știu ce progresul sulii lui Hector, raportează tot ce nu e corect politic, pentru că, ce frumos e să fii gay, ce frumos e să fii transgender și ce mișto e să nu ne stabilească nimeni sexul la naștere, ca să ni-l alegem singuri, după cum ne dictează afecțiunea mintală de care suferim când creștem.
Păi, fiți atenți LGBT-iștilor, progresiștilor, degrabă primitori de ”refugiați”, fiți atenți aici la Angela...
O să scriu și o să public cartea al cărei subiect vă deranjează... O voi publica și voi face tot ce-mi stă în putință să ajungă la cât mai multă lume... Eu nu-s ca voi, nu mă ascund după raportări anonime, eu îmi asum tot ce fac, pentru că tot ceea ce fac, fac din convingere și nimeni, absolut nimeni nu mă va împiedica să mă exprim așa cum simt, așa cum știu și așa cum cred...
Și v-am mai spus, faceți din mine, fără să vreți și fără să vă dați seama (pentru că sunteți proști) un dizident. Eu câștig, voi pierdeți. Voi găsi mereu o modalitate și o cale prin care să mă exprim... Eu am ceva de spus, voi aveți doar de pârât. Sesizați diferența?
Las aici un fragment din viitoarea carte, vă place sau nu, mă doare în cot. Ca mine mai sunt milioane și acele milioane vă vor băga delațiunile pe gât într-o bună zi.
”-Vreau să vă întreb ceva, și vă promit că nu voi folosi informația… Aveți cumva ordine în sensul acesta? Adică să ascundeți sau măcar să nu dezvăluiți naționalitatea infractorilor atunci când e vorba de migranți?
-Doamnă, noi nu… Nu încă, dar colegii din alte țări, da. Asta am aflat indirect, am destui amici cu care m-am cunoscut la diferite întâlniri sau conferințe internaționale la care particip. În Suedia, de exemplu, e nebunie, de Germania nu mai vorbesc… Să știți că am bănuiala că în aceste țări, familiile victimelor sunt presate să nu spună nimic, nici măcar să nu-și manifeste revolta. Ceea ce nu reușesc să înțeleg eu e că oamenii aceia acceptă. Am auzit despre un caz dintr-o tabără de refugiați din Suedia, un voluntar a fost violat de un african, care, ulterior violului a fost expulzat.
-Atâta tot?
-Atâta tot, l-au trimis înapoi de unde a venit, nu-mi amintesc exact, dar cred că era vorba de Somalia. Ei, tipul violat a apărut în presă plângând de mila celui care l-a siluit, acuzându-se pe sine și învinovățindu-se pentru că l-a denunțat și din cauza asta violatorul a fost trimis în țara lui, unde cine știe ce viață nenorocită va duce. Am fost absolut șocat, din două motive… Unul a fost incapacitatea lui de a se apăra de agresiune, lipsa de reacție normală și firească a victimei și al doi, reacția de după… Absolut nefiresc, doamnă… Cred că Europa nu mai crește bărbați de multă vreme, crește și cultivă doar victime, ceea ce mie mi se pare a fi o monstruozitate și o crimă în sine…”


joi, 24 august 2017

O viziune sumbră...

Europa refuză să mai crească supraviețuitori. Își ”frăgezește” cetățenii de mici să devină niște roboți ascultători, dependenți de tehnologie și supermarket, de televiziune și presă. Orice psiholog și nu numai, poate spune că dacă îndepărtezi individul suficient de tare de condiția sa de vânător, de luptător, l-ai subjugat și l-ai făcut sclav. Imaginați-vă un scenariu apocaliptic, un război mondial, un asteroid sau un cutremur de mare intensitate și urmările sale. Imaginați-vă că ar exista supraviețuitori care s-ar hrăni cu orice seamănă a conservă, apoi cu resturi alimentare, apoi cu rădăcini pentru care ar trebui să se lupte pe viață și pe moarte cu semenii lor, care ar trebui să lupte pe viață și pe moarte pentru rădăcina sau câinele găsit viu, de care ar depinde viața sa. Imaginați-vă acum că printre supraviețuitori ar fi și toleranții miloși pe care ați avut deja ocazia să-i citiți pe facebook și vă garantez că și ei ar avea doar două opțiuni: să moară sau să trăiască. Acum vă las să ghiciți ce-ar alege și, mai ales, ce s-ar alege de toleranța lor. Ați ghicit, da? Ar prima instinctul, li s-ar rupe de toleranță și ar lupta și ei, tot pe viață și pe moarte cu semenii lor ne-toleranți pentru un șobolan mort care i-ar ține vii până a doua zi.
E greu de acceptat, după atâtea bășini inoculate de la sfârșitul războiului II mondial, că omul are înclinația naturală pentru supraviețuire și că, în situații critice e capabil de orice ca să se salveze. Doar că, în asemenea cazuri singurii care reușesc sunt cei puternici, ori Europa crește doar oameni din plastilină, ușor de modelat și de ținut în frâu, dar o face acum prin teroare. Teroare pe care tot ea, prin liderii săi degenerați și trădători ai propriei specii și rase o seamănă cu bună știință între oamenii-plastilină care reacționează cu inimioare, floricele și curcubee la carnagii.
Imaginați-vă acum un tip cu barbă, îmbrăcat în rochie și încălțat cu pantofi cu toc alergat de unii, mai puțin toleranți. Nu, nu să-l fută ci să-l mănânce. Imaginați-vă o militantă FEMEN alergată de niște masculi care n-au mai văzut femeie de vreo doi ani. O să țipe ea că are drepturi, că ăia n-au voie, că sunt porci și alte chestii, dar, ghici ce? Nimănui n-o să-i pese. Imaginați-vă niște creștini miloși, în frunte cu popii, alergați de niște ciuhapi pe care taman ce-i ”integraseră” când s-a petrecut nenorocirea...
Ei bine, cam toate categoriile de mai sus vor deveni și pe lumea cealaltă târfele, cadânele și virginele cuiva. Pentru că au fost crescute să fie victime. Da, doamnelor și domnilor, asta crește Europa: victime și târfe pentru alții. Supraviețuitorii nu dau doi bani pe corectitudine politică, pe floricele, cântecele și inimioare pentru că sunt conștienți că în adâncul ființei lor au rămas tot animale cu instinct de conservare care trebuie să mănânce, să bea, să fută. Să trăiască, adică. Cu orice preț. Ați înțeles unde bat, da?

Copiii Războiului

”Copiii nu cuantifică nici binele și nici răul, ei identifică și-atât. Nu există mai puțin rău sau mai puțin bine, există doar oameni care îi protejează și oameni care le fac rău. Ei nu știu ce-i mână pe adulți în război și nici ce-i determină să facă rău semenilor lor. Nu știu de tratate, de declarații de război, de politici, de expansiune, chiar și lăcomia le e străină.”

Fragment din volumul Copiii Războiului - Angela Tocilă

Cărțile se pot comanda și pe amazon, vezi bara verticală din dreapta.


joi, 17 august 2017

Nu, nu adopt o familie de refugiați!

De copil am învățat ce e solidaritatea și voluntariatul. Cu forța, desigur. Adică, nu te întreba nimeni dacă vrei sau nu să donezi pentru copiii ce mureau de foame în Africa, cumpărai timbrul sau dădeai cei 10 lei pentru UNICEF. UNICEF era la mare modă la vremea aceea. Au trecut zeci de ani, copiii din Africa mor în continuare, tot de foame, în ciuda donațiilor din întreaga lume. Și voluntariatul era tot forțat, nu era nicio plăcere să aduni gunoaiele lăsate de alții prin parcuri au pe malul Crișului, și să le frămânți căcații cu tenișii. Nu era nicio plăcere și niciun voluntariat să te duci la cules porumb sau înșirat ardei pe sfoară la fabrica de conserve, însă la un moment dat, cu toate că știai că n-ar trebui să faci ceea ce nu-ți dorești să faci, ajunseseși să crezi că e oarecum de datoria ta să ajuți, resemnat sau nu.
N-am crescut într-o generație de nesimțiți și nesimțitori, am învățat din familii și la școală să împart cu alții mai puțin norocoși, deși eram oarecum, cam toți la fel. La fel de nenorocoși să creștem și să trăim în comunism. De aceea, pe mulți dintre cei din generația mea, Revoluția i-a găsit majori, plini de idealisme, complet nepregătiți pentru ceea ce a urmat. Învățaserăm în școli de toate și nimic. Nu învățaserăm cum să trăim într-o lume care nu mai semăna cu nimic din ceea ce lăsaserăm în urmă, așa că marea parte a generației mele s-a ratat, a murit sau a emigrat. Puțini dintre cei rămași aici vii sau cu o viață obișnuită, de român între două lumi, s-au resemnat să aștepte ziua de salariu și cam atât.
Acum retrăiesc într-un fel acel voluntariat forțat. Trebuie musai să fiu solidară cu niște oameni care vin dintr-o cultură diferită de a mea, cu obiceiuri diferite de ale mele, cu mentalitate diferită de a mea. Și așa cum se întâmplă de obicei, apar niște flower power de nicăieri, care mă arată cu degetul, mă acuză că nu sunt solidară cu necăjiții porniți în bejanie, cu țintă fixă. Germania sau nimic. Germania sau îmi arunc nevasta cu plodul în brațe pe linia de tren. Germania sau moartea. Acești flower power mă obligă să le răspund dacă aș lua o familie de refugiați sirieni acasă, în numele solidarității umane, încercând un șantaj sentimental la care eu nu sunt sensibilă și le răspund, NU.
N-aș lua o familie de refugiați la mine acasă, din simplul motiv că nu am nicio datorie sau responsabilitate față de ei. Asta nu înseamnă că sunt insensibilă la drama multora dintre ei, la imaginile cu copii înecați ai căror tați au supraviețuit miraculos în timp ce-și scăpau copiii în apă. Nu sunt sensibilă la invazia unor masculi care-și pun femeile și copiii scut în fața lor, pe linia de tren sau îi aruncă prin gard. Nu i-aș primi la mine în casă dacă n-ar avea minimul respect să se spele. Nu am pic de respect pentru oamenii care nu se spală. Nu aș primi la mine in casă o familie al cărei mascul ar avea pretenția să-mi acopăr brațele și picioarele în prezența lui, ca nu cumva să-i ofensez obsesiile religioase, și nici să mă trateze la mine în casă ca pe o jumătate de om sau chiar mai puțin de atât. Nu aș primi în casă o familie pentru care m-aș simți obligată să mă duc la ciobani să le cumpăr oi, pentru că eu mănânc porc, vită, pui, pește dar nu mănânc oaie. Dacă vrei să stai la mine acasă, mănânci sarmale sau fasole cu ciolan afumat sau pită cu untură și ceapă. Nu aș primi o familie a cărei femeie a fost obligată și obișnuită să fie tratată ca o zdreanță și cu al cărei mascul aș intra clar în conflict, încercând să-i explic că e și ea la fel de om ca masculul care o desconsideră.
Nu aș primi o familie de refugiați în casă pentru că ar trebui, eu agnostică, să le asigur un spațiu de rugăciune și să respect un ritual religios străin mie și culturii mele. Nu aș primi o familie de șiiți la mine in casă pentru că s-ar încăiera cu familia de suniți adoptată de vecinul și până la urmă aș deveni într-un fel sau altul, din gazdă, victima lor.
Și în sfârșit, nu aș primi o familie de refugiați la mine acasă pentru un conflict pentru care răspunzători sunt cei care-l finanțează, îl întrețin și câștigă bani din asta, mai pe scurt, industria de armament. Pentru că ISIS nu s-a născut din spuma mării, nici n-a colonizat Siria venind de pe Marte. Erdogan finanțează ISIS ca să înlăture Siria din competiția economică, Rusia finanțează ISIS având și ea interese în zonă. Până la urmă, totul se reduce la bani, iar eu nu vreau să fac parte dintre idioții care suportă consecințele lăcomiei mai marilor lumii.
Și la urma urmei, nu aș primi o familie de refugiați la mine în casă, ca să nu mă ”trezesc” într-o dimineață cu gâtul tăiat doar pentru că sunt creștină. Copiii din Africa și aiurea mor în continuare de foame și boli. Oamenii se măcelăresc cu sârg cam prin toată lumea. Doar că acum nu mai sunt la modă copiii din Africa, nu mai sunt la modă femeile oropsite de Afghanistan, a căror viață nu s-a schimbat cu nimic de când s-au dus americanii să le elibereze. Acum la modă e să adopți o familie de refugiați, așa cum era la modă să adopți un maidanez. Nu, mulțumesc, eu nu am suferit și nici nu voi suferi niciodată de corectitudine politică.
Adoptați-i voi, și-mi povestiți după aceea și mie experiența voastră. Da, sunt ironică, pentru că așa cum împrăștiați pe facebook apeluri gen ”adoptați acest suflețel nevinovat că-l iau hingherii! L-aș ține eu dar am deja 3, am alergie, mă dor șalele, n-am bani etc…” Așa că, dragi flower power, sunt sigură că nici o familie de refugiați nu-și va găsi o familie de gazde adoptive. Și mai am bănuiala că faceți propaganda asta din motive egoiste, știind că nu veți fi niciodată nevoiți să adoptați o familie de refugiați sau măcar un copil de-al lor, în condițiile în care nu vă văd niciodată încurajând adopțiile din orfelinatele și spitalele ce gem de copii abandonați. De-ai voștri, de-ai noștri.
Așa că, scoateți-vă degetul acuzator din fața mea și băgați-vă dojenile și ofensele undeva, că-s sătulă de filantropi de tastatură, de moralisti de facebook și fițuici de doi lei! Nu, nu voi adopta nicio familie de refugiați.”


Angela Tocilă

Acest articol a fost publicat și în Evenimentul Zilei în 2016

sâmbătă, 12 august 2017

Se schimbă lumea... cu noi cu tot

Violența militanților de tot felul s-a accentuat în ultima vreme, ceea ce poate înseamna doar două lucruri:
1. Ori se testează ceva pe noi, prin intermediul rețelelor de socializare, FB aici de față, ori,
2. Urmează să se întâmple ceva foarte grav, ceva care ne va răsturna lumea așa cum o știm.
Violența poate fi o consecință a alegerilor câștigate de Donald Trump, un individ care mie nu-mi place ca om, dar consider că lumea avea nevoie de el. Să mă explic, deși cred că nu e cazul, în cuvinte simple: corectitudinea politică e pe cale de a instaura dictatura unor minorități care cu nici 20 de ani în urmă erau considerate accidente ale naturii. Tot corectitudinea politică e pe cale de a instaura o nouă religie și un nou mod de viață în Europa, care nu are absolut nicio legătură cu creștinismul, mă refer, desigur, la Islam. Corectitudinea politică dorește de asemenea, o nouă rasă în Europa, metisă. Vă gândiți cum va arăta continentul nostru în 10-20 de ani și cât de ușor de vânat vor fi albii rămași izolați, departe de marile orașe?
Odată cu câștigarea alegerilor de către Trump, aceste planuri care mergeau ca pe roate, fără nicio opoziție notabilă, din cauza invaziei controlate a migranților din Asia și Africa, cu sprijinul SUA conduse de Obama sunt în pericol. Trump e imprevizibil, incontrolabil, suficient de bogat ca să fie și influent, ușor paranoic, motiv care-l face greu de îndepărtat chiar și fizic. Deocamdată...
Azi, Coreea de Nord a amenințat SUA cu distrugerea, prin vocea dictatorului dement, crescut și educat în Elveția, pe care până acum nu l-a deranjat nimeni din ascensiune, nici măcar cu sancțiunile impuse, sancțiuni care pe el personal nu l-au afectat cu nimic. Populația pe care o chinuie, o flâmânzește ca și predecesorii săi, tatăl și bunicul, nu contează, n-a contat niciodată, dar este afectată direct de sancțiunile impuse de SUA. Bine, asta nu înseamnă că va reuși să distrugă SUA dar ”ordinea” impusă până acum de marile puteri care, fie din lașitate, fie din interes au permis ca dictatorul de la Phenian să testeze armament nuclear când a dorit slănina lui... s-a încheiat sau e pe cale să se încheie.



Tot azi, Cuba este acuzată că ar fi declanșat un atac sonic de pe urma căruia mai mulți diplomați canadieni și americani au suferit tulburări de auz. (Sursa: The Guardian).
Revenind la corectitudinea politică, după acest sumar al evenimentelor internaționale ce nu are în aparență nicio legătură cu SUA sau Trump, dar are cu siguranță că pericolul care în acest moment îl reprezintă atât pentru lumea ”democrată”, cât și pentru cea dominată prin dictatură, cum e Cuba și Coreea de Nord, faptul că niște ”ordini” mondiale sunt pe cale de a fi tulburate, inclusiv cea din Europa, militantismul agreat și încurajat de către Facebook care e pe cale, dacă nu este deja, de a deveni o armă de manipulare în masă, reprezintă semne ale unor transformări care, suntem pregătiți sau nu, le dorim sau nu, se vor întâmpla în viitorul apropiat. Cine crede că în politică și în lumea asta, în general, există ceva întâmplător și necontrolat, este ori naiv, ori prost de-a dreptul.
Din păcate, România e la fel de năucă, de bipolară și indecisă ca de obicei... Influența Rusiei asupra politciienilor și a vectorilor de putere e mai puternică decât interesul național, asta mai cu seamă, din cauza amatorismului și a lașității celor care au putere de decizie, inclusiv președintele ales, altfel nu se explică dualitatea de care dăm dovadă în vremuri în care, dacă nu avem posibilitatea și puterea financiară a Elveției și, din păcate, nici poziția ei geografică, nu ne poate conduce decât spre un nou 23 august 1944, nevoiți să ne repetăm istoria de perdanți, chiar dacă mergem cu câștigătorii în runda finală.
Ceasul istoriei și al pierzaniei nu poate fi dat înapoi, rezistența la transformarea Europei într-o colonie de pederaști cu identitatea pierdută, cu istoria și cultura pervertită de corectitudinea politică, prin mâna criminală a conducătorilor ei este obligatorie. Noi nu putem fi complici, nu mai putem fi victime colaterale, nu mai putem fi duali, România trebuie să decidă de care parte se situează, pentru că a venit vremea deciziilor radicale. Discursurile diplomatice care ”condamnă” crimele acceptate de multiculturalismul european nu-și mai au locul și sunt ridicole, la fel ca o horă a Periniței după o bătaie la nuntă.
România este încă o țară albă și creștină și va fi atâta vreme cât opune rezistență curentului progresist. România va fi o țară verticală doar în cazul în care nu-și va pierde mințile și identitatea adoptând un mod de viață care îi este străin, de aceea, indiferent de înțelegerile pe care le-a făcut până acum, va decide ce e bine pentru ea, iar după umila mea părerea, NATO și Trump e cea mai bună, chiar dacă Maica Rusie ademenește cu sânul dezgolit și cu fese cărnoase dinspre Siberia... E frig tare în Siberia, iar gulagul e mortal... Întrebați-vă bunicii!




marți, 8 august 2017

Manipularea copiilor - Educație corect-politică

Fina mea de 13 ani, care locuiește de 1 an în Viena și, evident merge la școală, mi-a povestit azi că de Crăciun n-au avut voie să pună în sala de clasă nici măcar un fir de beteală sau orice simbol creștin, dar de Ramadam au decorat clasa cu simboluri islamice. Mai mult de atât, religia este opțională dar nu la alegere, adică dacă optezi pentru ora de religie studiezi Islamul, orice altă religie fiind inexistentă în școală. A trebuit acordul scris al mamei ca fiica ei să poată lipsi de la orele de Islam.
Mi-a povestit că a fost dusă cu clasa la cinematograf, la un film documentar despre migranții care au trecut nestingheriți prin păpușoi și prin 4-5 frontiere ca prin brânză, până în Ungaria unde, zicea documentarul, nu li s-a dat mâncare sau apă, iar unora nu li s-a permis să treacă (ilegal) frontiera. Din câte mi-a povestit fetița, care e un copil inteligent și atent la ceea ce se întâmplă în jurul ei, documentarul era tendențios, având ca scop clar demonizarea Ungariei și inducerea ideii că oricine se opune fluxului de ”sirieni” este rasist, xenofob etc.... La sfârșitul filmului, o colegă a ei a întrebat-o ”Tu de ce n-ai plâns?” ”N-am plâns pentru că nu aveam motive să plâng...” a răspuns fina mea, dar n-a dat explicații, mai ales că i se făcuse observație în timpul Ramadamului, că atunci când bea apă să se întoarcă cu spatele, să nu ofenseze colegii musulmani care țineau post. Așa începe și nu sunt prăpăstioasă, declinul creștinismului. De la școală. Așa începe declinul Europei, de la grădiniță. Aseară mi-a postat cineva la comentarii (să mă scuze că n-o menționez) un film de desene animate în care eroii principali sunt doi adolescenți de sex masculin care se îndrăgostesc unul de altul, iar acest film este vizionat de copii la grădinițe.
Vă invit să-l vizionați, ține mai puțin de 5 minute, apoi invit progresiștii și despletitele flower power să-mi spună cât de tare au plâns de dragul acestor personaje de desene animate și cât de impresionate au fost de povestea lor de dragoste. Da, știu, iubirea depășește prejudecățile noastre primitive de înapoiați abia ieșiți din peșteri și da, iubirea face și drege. Doar cuplurile hetero sunt demonizate pentru că fac copii la beție și-i bat cu scara de incendiu până la majorat.
Evident, glumesc când invit progresiștii la dialog, am ajuns la concluzia că n-ai cu cine, iar eu n-am să fac niciun compromis să fiu în trend și să nu cumva să fiu considerată înapoiată și involuată. Sunt atât de tăbăcită încât nu mai fac nici cel mai mic efort să plac cuiva, indiferent cine e. Cred cu tărie și regret, dar Europa se sinucide și, dacă nu suntem atenți... ne trage după ea.



joi, 3 august 2017

Mama mea - O femeie cu coaie

    Mama mea avea coaie mai mari decât majoritatea bărbaților pe care-i știu... Avea și trusă de scule, o cutie de dulgher plină de cuie, ciocane de diferite mărimi, chei franceze, șurubelnițe și toți vecinii veneau ocazional să împrumute câte ceva.
   - Doamna T, aveți cuie cu filet?
   - De care, mari sau mici?
   - Mici.
   - Astea-s cele mai mici pe care le am, dar vezi să dai întâi gaură cu dalta în perete și apoi cimentezi cuiul înăuntru, altfel nu stă în bolțar.
    I-am scrijelit cu șurubelnița o floare pe cutia de scule care există și acum în debaraua de la intrare, la locul ei, unde a stat întotdeauna, dar nu din cauza lădiței cu scule zic eu că mama avea coaie, nici pentru că repara tot ce era de reparat prin casă ci pentru că avea curaj și puțini îndrăzneau s-o înfrunte. Micuță, de-un metru și-un șnițel, cu părul tăiat scurt, subțire și iute, aprigă la mânie, spurcată la gură, o mânuță de om care, sunt sigură, și-ar fi dorit să se fi născut bărbat, așa era mama.
     Aveam un vecin, perete în perete cu noi, căruia, după vreo 15 ani de căsnicie cu o femeie foarte frumoasă cu care făcuse 3 copii i se năzărise că ultimul n-ar fi fost al lui și-l pălise gelozia ca din senin. O urmărea, o cronometra și o certa din ce în ce mai des, iar de la ceartă la bătaie au trecut doar câteva luni... Auzeam zgomotele pumnilor prin perete și uneori, plezniturile palmelor peste fața frumoasă a doamnei H. Nu țipa, nu plângea ea, dar plângeau copiii și-și implorau tatăl să n-o mai bată.
    Într-o zi, doamna F a reușit să fugă din casă și a bătut la ușa familiei F de la etajul 1 și a rămas acolo, la adăpost. Ticălosul ei de bărbat, beat mort, a ieșit pe casa scării și a început să urle după ea:
    - Ieși afară, curvă! Te omor când pun mâna pe tine, curvă ordinară! Copiii urlau în casă, ăla urla pe casa scărilor, prea laș să urce și să bată la ușa familiei F... Văzând că amenințările lui n-au niciun rezultat, a intrat în casă, a demontat butelia de la aragaz și a scos-o pe casa scării, amenințând că aruncă blocul în aer dacă nu-i coboară nevasta. Mama se uita pe vizor, la fel ca și ceilalți locatari de la parter, iar eu și sora mea stăteam pe canapea și ascultam șuieratul gazului ce ieșea din butelie, când mama a luat ciocanul cel mare din lada ei cu scule, a deschis ușa și a răcnit la nebunul ăla:
     - Fută-te Dumniezo și pe cine te-o făcut, închide butelia că-ți crăp capul, căcat cu ochi ce ești!
Ăla, descumpănit, se uita ca boul la poarta nouă la mama, nevenindu-i să-și creadă ochilor și urechilor. A încercat s-o înfrunte rânjindu-i în față, dar mama s-a apropiat de el cu ciocanul ridicat, eu m-am bulucit la ușă speriată, s-o apăr pe mama sau s-o trag în casă, dacă trebuia. Soră-mea plângea în capătul holului, mama îmi părea mai frumoasă ca oricând pentru că fața ei arăta nu doar furie ci și curajul acela nebun când nu te temi de nimic, curaj care intimidează, paralizează și te face să bați în retragere. Așa a făcut și vecinul, a închis butelia și a intrat în casă de unde l-au scos milițienii, păcălindu-l că vor doar să stea puțin de vorbă. Au stat de ”vorbă” cu el până i-au durut mâinile cu care manevrau pulanele pe spinarea lui, apoi l-au băgat în dubă și nu l-a mai văzut nimeni 3 luni cât a stat în închisoare, timp în care nevastă-sa a profitat de ocazie și a divorțat de el. Și-a crescut copiii singură, fără 3 măsele, dar vie. Ca un făcut, băiatul cel mic, cel de care zurbagiul de tată suspecta că n-ar fi fost al lui, semăna, pe ce creștea, din ce în ce mai mult cu el.
     Niciun bărbat din scară n-a ieșit în ziua aceea din casă... De fapt, nimeni, în afară de mama mea. Au stat toți cu urechile lipite de ușă ascultând ce se întâmplă. Nici măcar ideea că ar fi putut sări în aer nu i-a determinat să-și înfrângă lașitatea, nici faptul că unii dintre ei aveau fete de crescut care ar fi putut ajunge pe mâna unui laș nenorocit să le bată și să le chinuie, nu i-a mișcat. Sau poate că nici nu le-a trecut prin cap.
     Zilele astea, un asemenea laș nenorocit din Motru și-a schingiuit femeia două ore, timp în care a spart o oglindă cu capul ei, apoi cu un ciob  i-a tăiat femeii o ureche pe care a aruncat-o în wc, a scalpat-o, iar bucăți din scalp au ajuns tot în wc, a dat-o cu capul de pereți până când femeia a murit. Vecinii nu doar că n-au intervenit, dar nici măcar n-au sunat la Poliție. De frica lașului nenorocit. De lași, la rândul lor.
     Dacă femeia aceea ar fi avut un singur vecin ca mama mea, ar fi trăit, sunt sigură de asta, dar n-a avut noroc să-i fie măcar milă cuiva de ea. Milă față de un suflet de om, milă pentru o viață chinuită... Și sunt sigură că unii dintre cei ce ascultau pe la uși și pereți și-au spus măcar în gând că femeia și-a meritat-o.
     Pe 20 august ar fi fost ziua mamei mele, dacă ar mai fi trăit, i-aș fi urat ”la mulți ani” iar ea ar fi pufnit, așa cum făcea mereu când îi dădeam cadoul ”n-aveai ce face cu banii?” Mi-e dor de ea, de nervii ei, dar mai ales de curajul ei. Noroc că l-am moștenit și eu.