miercuri, 11 aprilie 2018

Apocalipsa după Allah (fragment)

”În 2023, dezastrul era total și nimeni nu mai era în siguranță. Bandele de africani terorizau străzile, prădau, ucideau și violau la întâmplare. Multe victime erau găsite golite de organele interne, semn că ucigașii lor practicau ritualuri primitive, mâncându-le. Musulmanii puseseră stăpânire pe aproape toate orașele, făcuseră califate iar singura lege era Sharia. Populațiile indigene se refugiaseră în sate, apoi în munți, prin cătune sau pur și simplu sub cerul liber, încercând să scape cu viață din calea prăpădului. Prinși de evenimente, incapabili să se apere, fără armată, fără poliție, fără arme, luaseră calea pribegiei și asaltaseră frontierele Austriei, Poloniei, cele ale fostei Yugoslavii și chiar forțându-le pe ale Ucrainei, spre Rusia. Albii erau vânați ca animalele, uneori doar pentru distracție, obligați să se convertească la Islam sau să moară, dar în cele din urmă, nici convertirea nu mai fusese de ajuns, nici dorită și erau uciși în cele mai sângeroase și dureroase moduri. Femeile erau violate de zeci de bărbați, în public, torturate și apoi omorâte. Fetițele erau luate ca sclave sexuale încă de la vârsta de 8-9 ani. Cu tot partizanatul lor, nici homosexualii, feministele sau organizațiile care susținuseră financiar și logistic aducerea câtor mai mulți migranți în Europa nu beneficiară de un tratament diferit, acum nu mai erau folositori și puteau să moară și ei. Era inutil ca atunci când năvăleau peste ei în casă sau îi prindeau pe stradă să strige ”welcome refugees!”… vremurile acelea trecuseră de mult iar refugiații erau acum stăpâni, nu musafiri. Allah le promisese că vor domina lumea și se se ținuse de cuvânt.”

Fragment din noul meu roman în lucru ”Apocalipsa după Allah”, viziunea mea despre viitorul unei părți a Europei pe care o consider deja pierdută.

miercuri, 14 martie 2018

Chemarea la oaste - varianta corectă politic

Se duce, să zicem Ștefan cel Mare la Ion acasă să-l invite să participe la o luptă amicală cu turcii... Cioc, cioc la ușa plugarului Ion.
- Cine-i acolo?
- Ștefan cel Mare, domnul tău!
- Aaaa, domnul Ștefan cel Mare... Poftiți, mărite, cu ce treabă pe la noi? Vă servesc cu o Mona rece?
- Nu, mulțumesc, sunt cu calul. Păi, uite, am venit să te chem la bătălie...
- Iar îi mănâncă chielea pe turcii ceia?
- Iar. Na, ce faci? Vii?
- Nu pot, doamne...
- De ce nu poți, Ioane?
- Sunt homosexual, mărite!
- Ptiu, bată-te să te bată norocul, păi asta e extraordinar! Te mai distrezi și tu, se mai distrează oastea...
- Păi, nu doamne... Eu m-am înscris și într-o organizație de luptă împotriva abuzurilor sexuale și m-au ales președinte anul ăsta, poziție din care nu-mi permit să postez în victima unor răcani needucați de la Vaslui. Îmi pare sincer rău, nu particip!
- Bine, Ioane... Mă duc să-l chem pe vecinu-tău Gheorghe...
- Treaba ta, mărite dar părerea mea e că te duci degeaba... Gheorghe e transgender.
- De când?
- De anul ăsta.
- Dar ce e aia, mai exact?
- Este atunci când te crezi mai mult muiere decât bărbat dar încă n-ai făcut schimbare de sex.
- De ce n-ai făcut schimbare de sex?
- Nu eu, Gheorghe! N-a făcut pentru că nu are bani să plătească pe cineva să-i taie plua.
- Aoleu, păi hai că-l rezolv eu și dup-aia vine benevol cu mine la oaste. Apoi, mai se distrează ea, mai se distrează oastea...
- Nu poate, mărite!
- De ce nu poate? Hai, măăă, nici dacă-l rog eu?
- Nu poate pentru că nu-i permite religia.
- Care religie, Ioane?
- Nu mai știu dar nu mănâncă deloc carne. Vegetalieni, nu rețin exact.
- Nu-i o problemă, numai bine, îl hrănim cu terci și carnea rămâne oastei. Se simte bine și el, se satură oastea, știi cum e...
- Nu e așa de simplu, mărite... El mănâncă doar buruieni, ierburi și mere pădurețe și acum nu sezonul, Măria ta... Moare de foame fără fânul din pod.
- Înțeleg... Poate mă duc peste drum la a lui Mugabe?
- Doamne, nu te duce, te rog io, ne bagi în belele pe toți!
- De ce, măi Ioane? Ce are?
- Păi, are, cum nu are... Ăla a lui Mugabe e negru!
- Și ce dacă e negru?
- E discriminare, doamne!
- Ba din contră, nu e! Arătăm că orice cetățean al Moldovei are dreptul să moară pentru glia strămoșească!
- Nțț, nu merge, Doamne! Nu când e singurul negru apt de luptă din Moldova. Și mai e și musulman, ferească Ăl de sus!


vineri, 9 martie 2018

Scrisoarea de revoltă și indignare a doamnei prim ministru către Procuratura din Brazilea

Doamna prim ministru se precipită pe ușa biroului lui Daddy:
- Șefu`, șefu`, uite ce-am făcut!
- Ce-ai făcut, fă și de ce dai buzna ca la căminul cultural din Videle?
- Iartă-mă, șefu` dar e foarte inportant pentru matale și pentru țară... Am scris o scrisoare oficeală către procuratura din Brazilea. Să ți-o citesc?
- Bagă repede că începe Suleiman!
- Dragă procuratura din Brazilea, suptsemnata VVD în calitate de șefă supremă la guvernul Romîniei, țară de care nici măcar n-ați auzit în icultura voastră decât de Dracula. Prin prezenta vă aduc la cunoștință că domnul LD, în calitate de preș la Cam Deput și șef de partid la PSD nu poate fi anchetat penal în țara la dumneavostră întrucât are imunitate din partea mea și din cauza la idependența și neatârnarea țării care este suverană și nu aceptă amestec din afara fruntarilor patriei cu atât mai puțin din afara continentului. Rog în speceal a ține seama de doleanța mea în calitate de pers fizică de a lua pe umerii mei firavi de femee toate acuzațile nefondate cu portocale spălate și alte mizeri mincinoase veiculate în spațiul public de către dușmanii poporului și puterile imperealiste și Șioroș acel hodorog pe care-l caută moartea p-acasă și lui îi arde de stat palarel. Închei această scrisoare în speranța că ați băgat la cap faptul că nu puteți ca să distrugeți viața la oameni doar pentru că le place portocalele care ca copil a suferit în lipsa aceste frupte minunate din cauza la dictatorul Ceaușescu care nu-i plăcea lui și de-aia nu inporta decât cu țârâita.
ARFU
Semnat VVD - Guvernul Rominiei.”
- Ce zici, șefu`? Bag și ceva pe belgiană?
- Nu mai băga, fă, ăia înțelege decât brazileană. Dă hârtia, să văd dacă n-ai greșeli dă gramatică, că dă când cu imonoglobalina aia suflu și-n ciorbă... E bun, fa, corectează decât ”supremă” că nu-mi place cum sună. Ajunge ”șefă” chiar prea mult... Hai, începe Suleiman și nu vreau să pierd episodul ăsta, e vorba despre Suleiman care anexează o insulă la Turcea și n-avea problemele care le am eu cu Belina...

De 8 martie cu fetele la cipăndei

Vasilica, Rovana și Olguța la restaurant sărbătorind 8 martie:
O: Hai, fetili, noroc! Până la fund!
R: Vasi, dă și mie rețeta la checul care l-ai adus la partid când fusă ședința de te-a numit Daddy șefa la guvern.
V: Iei 6 ouă, le bați spumă, decât albușii, da?
O: Ho, bă, mutele drecu`, păi imediat vine cipăndeii să ne frece un pic și voi schimbați rețete dă chec? De ce n-am stat io acasă în sânul la familie cu Claudiu să-mi facă masaji, de ce?
V: Ma cheri, vuzet trez ancordee...
O: Ce plm înseamnă ancordee, fah?
V: Încordată, fată... Țeapănă, așea, la nervii capului. Trebui să înveți să te relaxezi an peo, pur lamur de Dieo!
R: Chiar, Olgo, ești cam nervoasă de când cu reforma fiscală de ți-a dat cu minus, hahahaha...
O: De-te fa, în morții tei de zgârcită, tu și aragazu` l-ai înmatriculat pă Bulgarea, chitroasa drecu`...
Vasilica îi toarnă Olguței din sticla de vodcă.
V: Calmevu, mezami, jevuzampri.
O: Îmi vine să-i dau un tet dansleo bușon, Viorico, noroc că ești tu aicișilea și nu-mi permit... Fa, Rovano, mai ne-ntâlnim noi prin veceu la Guvern, să vezi ce te flocăi, bulgaristo! Vine cipăndeii, uraaa!!!
Sms de la Claudiu Manda: Căpreoara mea dulke te aștept cu suprize an dormitor. Când vi veața mea să moară familea mea dacă mai rezist fără tn an brațele mele...... xoxo
Sms de la Olguța pentru Claudiu: Iuby numai mă fute la cap c-a venitără cipăndeii și am treabă. Te iuby veața mea xoxo
Sms de la Claudiu: Teaștept ca și când nu mai dragostea noastră har fi pă pămâânt..........
Sms de la Olguța: Țeam zis să mă leși în plm. xoxo
V: Fetele, nu m-am distrat așa de când m-a invitat Junker la o fasole cu icre după rețeta mea, la el acasă.
O: Făăăh, te credeam fată serioasă. Ți-ai pus-o cu ipotentu` ăla?
V: Vai, șeri, cum poți să crezi așa ceva? M-am dus decât în vizită prietenească. Plus că era mort de beat când am ajuns io și i-am făcut masaji în tălpi până a adormit.
R: Eu m-am cam plictisit, băieții ăștia mi-a șifonat rochia.
O: Și ce mai voiai să-ți șifoneze, fa? Hahaha...
R: Într-o zi am să-ți torn verde dă Paris în țuică, fa...
O: Hahahaaa, și tu crezi că io o să beau țuică verde?
Sms de la Claudiu: Veața mea sânt amețit de iubire xoxo
Olguța sare ca arsă de pe scaun.
O: Tre`să plec, bea ăsta tot Moietul fără mine. Hai, pa mutelor! Băi, cipăndelu` ăla cu chiloți roșii, vezi că ți-am băgat număru` meu în ei! Dacă nu suni... te las în pilonu` gol!

Imunocabalinele politicii românești

-Aloo, Vio?
Da, halo, cine-i acolo?
- Fată, Rovana sunt... Te-am sunat să te întreb care e faza cu imoglobila aia de care se face vorbire la toate posturile de televiziune.
- Fată, lasă-mă și tu în durerea mea, cu crucea asta grea de-o duc în spate, lumea e rea și-a dracului, fată... Nu mai pot cu imunologlobina asta... Fată, tu știi la ce se folosește? Că mie nu mi-a scris nimeni pă foaie.
- Vio, dragă, să mă trăznească dacă știu dar un lucru îți zic sigur, nu e bulgărească. Nu te necăji, mai greșim și noi ăștia de conducem țara, oameni suntem și noi... Bine, ceva mai oameni ca restul, mai luxoși, mai culturalizați, mai mergem și noi pe la dineie, pe la recepții, mai ne firitisim cu alți omologi echivalenți...
- Rovano, dragă, trebuie să închid, e Olguța pe cealantă linie. Te pupic!
- Alooo, Olguțo, chescăvufe șeri?
- Pă drec! Auzi fa... Te-am sunat să te întreb ce căcat e cu imunoglobalina aia, că-mi făcu Claudiu capu` mare că să te întreb. Până te-am sunat io, după ce i-am dat două tigăi în cap, l-am reanimat, apoi i-am mai dat și l-am lăsat lat, crezând că și-a pierdut temporal conștința, el a profitat de ocazie și a fugit de acasă. Deci, întrebările mele erea două: ce-i imo... cum îi zice și dacă știi unde e Claudiu. Sau dacă-l vezi să-i spui să vie acasă că nu-i fac nimic! Alooo, Viorico?
Na, că mi-a închis panarama...

sâmbătă, 3 februarie 2018

"Eu sunt Silvia", un exceptional roman scris de Angela Tocila (Cronica de Cristian Botez - jurnalist)

Acest nou roman, “Eu Silvia”, scris, cu inima si cu mintea, de Angela Tocila, iti rupe sufletul in mii de parti. Dupa “Iris”, atat de gingas si cu dragoste pentru cuvant scris, dupa “Copiii razboiului”, tulburatoare carte-document despre orori ale celui de-al doilea razboi mondial, Angela abordeaza direct, profund si, ca de obicei, intr-o relatie intima cu epicul, genul fiction. Angela Tocila, blogger, jurnalist on-line si scriitoare, bine ancorata in ceea ce ne inconjoara, social, politica si media, cel putin, ne spune ceva foarte clar: “Europa este in pericol!”. Si spune asta prin acest minunat roman, “Eu sunt Slivia”.

Cartea Angelei este mai mult decat o poveste. Este un rau, un fluviu care, cel mai adesa, curge lin si te indeamna la visare. Ca mai apoi, repetat, sa se transforme in valtori, in cataracte si cascade. Povestea Angelei iti duce sufletul spre reverie, in locuri frumoase, in situatii si stari mangaitoare, ca, atunci cand te astepti cel mai putin, sa vezi ca totul se prabuseste. Viata unora, tihna, aerul din jur.
“Eu sunt Slivia” are farmecul cald al imbratisarilor cotidiene, presarate pe parcursul mai multor ani. Cel putin in prima parte. Apoi, brusc, frust, apar accentele tragice. Cumplite. De aici si ingredientele, presarate cu talent, specifice unui roman politist. Dar asta, doar pe alocuri, in momentele cheie ale romanulul. “Roberto a fost ucis intr-o seara de patru barbati, doi dintre ei din Sudan, angajati de-ai lui, tunisian si un marocan, complici ai primilor doi.” “(…) doi dintre ei m-au prins in brate si al treilea se protapise in fata mea fluturandu-si, ranjind, penisul”. “ Cum sa nu te revolti? Cum sa accepti ca mai marii Europei gaseau prioritari niste oameni carora noi, ca cetateni, mai mult decat mila crestineasca, nu le datoram nimic?” “Am ignorant toate interpelarile reporterilor si am spus tot ce aveam de spus. Eu nu sunt raspunzatoare nici pentru razboiul din Siria, nici pentru cel din Irak, nici pentru cel din Afganistan. In concluzie nu ma simt datoare nici pentru oamenii prinsi in ele”. Pasaje din cartea Angelei.
Caci povestea se raporteaza la fenomenul imigratiei in Europa a refugiatilor din Orientul Apropiat si Mijlociu, Siria, Iraq, din Afgansitan si Pakistan, din Nordul Africii. Romanul Angelei Tocila vorbeste cu curaj, direct, despre ceea ce fac rau arabii si Nord-africanii, neadaptabili societatii occidentale. Nemunca. Sfidarea populatiei care i-a primit cu buna-vointa. Jafuri, violuri, crime. Angela incearca sa trezeasca constiinte, prin povestea ei. “Atentie!”, spune cartea. “Atentie la sutele de mii de arabi si africani, care au facut din Europa un teritoriu salbatic, un taram al terorii”.
Silvia, personajul principal al romanului Angelei Tocila, Diana, micuta ei fiica, si Rosa, care “este mai mult decat o menajera, e ca o mama pentru noi!”, sunt prinse intr-un vartej al unor evenimente care, cu siguranta, inainte de migratia masiva a imigrantilor arabi si africani, nu ar fi existat.
Cartea Angelei Tocila, dincolo de povestea in sine, dincolo de filonul epic, este un manifest al unei femei normale, care vede cu claritate ceea ce se intampla in Europa. “ Eu sunt Silvia”! “Je suis Silvia”! “I am Silvia”! “Io sono Silvia”! Ich Bin Silvia”!. Trimitere evidenta la acel “Je suis Charlie”, de dupa cutremuratorul eveniment in care zece ziaristi ai publicatiei de satira politica, “Charlie Hebdo”, au fost asasinati cu focuri de arma, de doi arabi jihadisti. Momentul declansarii terorii in Europa de jihadistii imigranti, imbratisati cu o dubioasa, suspecta lejeritate si dragoste afisata brutal, de liderii occidentali, in capul lor fiind cancelarul Germaniei Federale, Angela Merkel. Opinie exprimata chiar de autoare, in cursul povestirii.
“Eu sunt Silvia” este un strigat de disperare. Este un indemn la lupta. Spre salvarea civilizatiei europene. Angela Tocila, scriitoare deja consacrata, ziarista cu nerv, cuvinte alese si simt clar si ascutit, dar si de o mare sensibilitate, a stiut sa puna acest strigat de revolta intr-o poveste. Intr-o poveste despre o femeie frumoasa si, aparent fragila, dar deopotriva puternica. Silvia. Dar peste toate, prin povestea scrisa, intriga tesuta, prin personajele si dialogurile fiecarei secvente din carte, Angela Tocila, scriitoarea si omul, femeia, pe cat de delicata, pe-atat de luptatoare, isi afirma crezul. Salvarea civilizatiei crestin-europene!
“Eu sunt Silvia” ar trebui sa fie oricare dintre noi!


Cartea este disponbilă pe amazon aici.